Când copiii descoperă moartea
În jurul vîrstei de patru-cinci ani, mulți copii încep să pună întrebări despre moarte, iar subiectul îi fascinează atât de mult, încât te întrebi dacă e ceva în neregulă cu ei.
De obicei, seria întrebărilor este declanșată de ceva. În cazul nostru, a fost o cioară moartă descoperită în parc. Ne-a fost greu să desprindem grupul de pitici care stătea cu ochii lipiți de pasăre. O studiau în detaliu, iar cei mai îndrăzneți au luat bețe ca să o atingă.
Cum explici moartea?
E ciudat și neplăcut să-ți vezi copilul atât de interesat de moarte. Dar e o fază obișnuită în dezvoltare și nu ține neapărat de evenimentele din realitatea celui mic. Chiar dacă nu există niciun deces în familie sau în apropierea copilului, moartea apare în filme, la știri, în desene. Dacă stau bine și mă gîndesc, poveștile clasice vorbesc mai mult despre moarte decât desenele. Copiii de patru, cinci ani încep să vorbească tot mai mult despre subiect și să pună întrebări dificile. Însă nu au capacitatea să înțeleagă conceptul de permanență a morții, mai ales că personajele lor preferate au, de cele mai multe ori, șansa să învie (de la supereroii din desene pînă la Albă Ca Zăpada sau Frumoasa din Pădurea Adormită). Și atunci, ce e moartea? Un somn mai adânc? Dacă adormim, ne mai trezim? Îmi amintesc întrebarea fiului meu când i-a murit primul hamster… “Cât va sta morit?”
Adevărul potrivit
Ca orice adevăr greu de spus, și moartea trebuie explicată copiilor pe măsura înțelegerii lor. În prima etapă, cel mai indicat este să afli ce crede copilul tău despre moarte, dacă simte doar curiozitate sau și teamă. Dacă simți frică, evită să îi spui că nu are de ce să îi fie teamă. Copiii se tem cel mai mult de moartea părinților. Cele mai multe prințese din povești sunt orfane și duc o viață grea (de care scapă după căsătoria cu un prinț, însă acesta este un alt subiect…) Empatia este cea mai potrivită abordare. Eu am ales să îi spun că, deși suntem cu toții muritori, avem grijă de sănătatea noastră, suntem atenți pe unde traversăm, purtăm centuri de siguranță în mașină ca să trăim pînă la adânci bătrâneți. A fost singura notă de discuție care a dat rezultate. Să minimalizezi subiectul și să treci peste el ca și cum nu ar fi important îl va face pe copil să nu te creadă. Cei mici au o capacitate incredibilă să observe ceea ce se petrece în jurul lor, însă noi, părinții, trebuie să le explicăm lumea din jur și nu avem cum să sărim peste subiectele care nu ne convin sau ne sperie.
Ce se întâmplă după moarte?
Am încercat mereu să fiu obiectivă cu fiul meu. Consider că religia este o opțiune profund personală și că rămâne să stabilim ce se întâmplă după moarte în funcție de ceea ce ne dorim, credem sau sperăm. Însă copiii acceptă greu faptul că există întrebări la care nu avem răspuns. Am pus pe tavă adevărul și de această dată. Nu știm ce se întâmplă după moarte cu sufletul ființelor. Unii oameni cred că nu se întâmplă nimic, alții cred că există o lume frumoasă în care ne apropiem de Dumnezeu, iar alții cred că ne reîncarnăm pe Pământ în alte ființe. Dar nimeni nu ȘTIE. Toți CREDEM ceva. Ce va crede copilul tău rămâne la latitudinea sa ori la latitudinea ta, dacă alegi să îi prezinți o singură versiune.
Cârlig de atras atenția
Uneori, copiii realizează că subiectele dificile îți atrag atenția. Dacă reacționezi prea intens la întrebările sale firești despre moarte, ai toate șansele să folosească subiectul ori de câte ori are nevoie de mai multă atenție. Ai treabă și copilul se plictisește? Încearcă să te convingă să vă jucați împreună, iar tu îi ceri să te lase să termini ce ai de făcut? La nici cinci minute aduce vorba despre moarte, iar tu lași treaba și încerci să îi explici pentru că e un subiect care te tulbură? E clar, copilul tău ar prefera de o mie de ori să vă jucați ceva împreună în loc să discutați despre moarte, însă doar așa a reușit să îți capteze interesul. În loc să te îngrijorezi, mai bine acordă-i timp și jucați-vă ceva împreună. Vei vedea că subiectul sumbru va dispărea din peisaj repede, a fost doar un cârlig pentru a te aduce mai aproape de un joc sau de o partidă de drăgăleală de care îi era dor.
