Abilitatea de a citi gândurile e rodul experiențelor din copilărie

Cristina Călin, redactor
citi-gândurile

Noi, ca oameni, nu aparținem doar unei împreunări de trupuri, ci mai degrabă unei comunități de minți. Ne legăm unii de alții prin gânduri, sentimente și credințe, scrie www.npr.org. Atunci când vedem pe cineva întinzând mâna după o bucată de ciocolată, nu percep doar că este un braț în mișcare, ci și pofta persoanei pentru desertul respectiv. Pentru a-i face cuiva un cadou, luăm în considerare o sumedenie de factori, încercăm cumva să-i pătrundem în minte pentru a vedea ce își dorește.

4 jocuri haioase prin care putem să-i facem pe copii mai conștienți

Abilitatea noastră de a interfera cu mintea altora poartă științific denumirea de ”teoria minții” sau, mai popular, este cunoscută drept capacitatea de a citi gândurile. Mulți dintre noi ne descurcăm binișor, însă uneori apar și neînțelegeri mai ales când cei cu care ne intersectăm aparțin altor culturi, religii sau altor valori.

Cititul gândurilor începe în copilărie

Începem de mici de citim gândurile celor din jur, cam de când începem să ne dăm seama că existăm. Totuși, la vârstele mici, provocările sunt mult mai mari pentru că trebuie să înțelegem mecanisme de gândire. Copiii trebuie să înțeleagă că ceilalți au dorințe diferite de ale lor, că acțiunile nu sunt întotdeauna determinate de realitate, ci de modul în care aceasta este percepută.

Adevărul și numai adevărul. Cât la sută poți să-i spui copilului?

Până acum, o mulțime de cercetători au încercat să găsească răspunsul la întrebarea ”cum apare capacitatea de a citi gândurile?”. Unii au pornit de la premiza că aceasta se dezvoltă odată cu maturizarea, alţii că este rezultatul experiențelor prin care trecem. Timp de 30 de ani lumea științifică a încercat să lămurească această dilemă. O echipă de cercetărori de la Universitatea din California a adunat toate studiile publicate până acum și, folosindu-se de meta-analiză, a venit cu o concluzie. Lucrarea a strâns răspunsurile a 93 de cercetări în care copii cu vârste curpinse între 3 și 7 ani au răspuns la întrebări legate de falsele credințe ale celor cu care au intrat în contact. S-au luat în considerate factori precum statutul socio-economic al părințior, numărul de frați sau surori, modul în care părinții vorbesc cu cei mici.

Da, copiii și rutina fac o echipă foarte bună!

În mod statistic, copiii care au mai mulți frați, provenind din familii cu venituri peste medie și un statut social bun, cu care părinții poartă discuții profunde au o abilitate mai mare de citi gândurile. Intrând în detalii, cercetătorii au descoperit că atunci când frații sunt de vârste apropiate, capacitatea este și mai mare. Oamenii de știință cred că experiențele la care sunt supuși copiii sunt un factor determinant.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa