„Ești copil mare deja, cum să-ți fie teamă?”, „De ce să ai emoții la școală? Nu e mare lucru!”, „Sigur o să-ți placă!” – sunt replici spuse copiilor cu cele mai bune intenții înainte de prima de zi școală. Numai că între ceea ce vrea părintele să transmită și ceea ce înțelege, de fapt, copilul e o diferență. Psihologul Lavinia Chifor, de la Centrul Psiho-Logo-Med din Oradea, explică de ce unele dintre cele mai obișnuite încurajări pot ajunge să invalideze emoția copilului sau să adauge presiune exact într-un moment în care acesta are nevoie de siguranță.
Când îți vezi copilul emoționat și temător în primele zile de școală, te simți dator să-l încurajezi, să-l ajuți să-și depășească disconfortul și să privească optimist spre tot ceea ce înseamnă noul an școlar: revederea cu colegii, cu învățătoarea ori profesorii, trecerea de la rutina de vacanță la cea școlară, readaptarea la program strict, la teme și ore fixe de culcare și trezire. Însă atunci când vrei să elimini rapid această emoție, îi transmiți, involuntar, că ceea ce simte e nepotrivit, exagerat sau greu de tolerat, atenționează psihologul.
Un copil care spune că îi este teamă nu caută întotdeauna o soluție sau o explicatie, spune Lavinia Chifor. „Uneori, are nevoie mai întâi ca adultul să recunoască ceea ce simte. De exemplu, când aude «Nu ai de ce să fii emoționat», copilul poate percepe o contradicție între propria stare și ceea ce îi spune adultul. El simte teamă, dar primește mesajul că acea teamă nu are un motiv suficient de bun. În timp, astfel de mesaje pot contribui la dificultatea de a-și identifica și exprima emoțiile, pentru că învață că anumite stări nu sunt permise sau că trebuie ascunse”, explică ea.
În cazul replicii „Lasă că o să-ți placă”, adultul anticipează un rezultat pozitiv al unei experiențe pe care copilul încă nu o cunoaște. Pentru el, însă, incertitudinea este reală. Nu știe cum va fi în clasă, cum va fi relația cu învățătorul sau profesorul, dacă își va face prieteni sau cum se va simți atunci când părintele nu va mai fi acolo. „Dacă i se spune dinainte că sigur îi va plăcea, poate ajunge să creadă că, dacă experiența lui nu este una plăcută, problema este la el”.
Replica „Ești mare deja” poate transforma vârsta într-un criteriu pentru emoțiile pe care copilul „are voie” să le aibă. Mesajul implicit poate deveni: „Pentru că ai crescut, ar trebui să fii capabil să nu te temi.” „În realitate, maturizarea nu presupune dispariția fricii. Un copil poate avea mai multe abilități și mai multă autonomie și, în același timp, să fie foarte emoționat în fața unei schimbări. În loc să încerce să-l convingă că nu există niciun motiv să se teamă, părintele îl poate ajuta recunoscându-i emoția și transmițându-i că este capabil să treacă prin acea experiență”, spune Lavinia Chifor.
Cum vorbești despre începerea școlii fără să-i amplifici anxietatea
„Totul va fi bine” este o promisiune pe care nu o poți garanta. Pentru că prima zi sau primele săptămâni de școală pot fi frumoase, dar pot fi și obositoare, copleșitoare sau dezamăgitoare. Copilul poate plânge, se poate certa cu un coleg, poate să nu înțeleagă ceva sau îi poate fi dor de casă. Dar niciuna dintre aceste întâmplări nu spune, de una singură, cum va arăta experiența lui școlară.
„Mai util este să-i transmiți că poate face față inclusiv situațiilor care nu ies perfect. În loc să-i promiți că nimic neplăcut nu se va întâmpla, îl poți ajuta să înțeleagă ce poate face dacă apare o dificultate. Contează și cât de des aduci în discuție teama. Întrebări repetate precum «Ți-e frică?»”, «Ești sigur că vei fi bine?», «Nu ești emoționat?» pot transforma anxietatea într-un subiect permanent și îi pot sugera copilului că există un motiv serios de îngrijorare”, spune specialista.
La fel de important este să fii atent la propriile reacții, recomandă ea. „Copiii nu ascultă doar ceea ce le spun adulții, ci observă tonul, expresia feței și comportamentul acestora pentru a înțelege cât de sigură este o situație. Dacă tratezi începerea școlii ca pe un eveniment extraordinar de dificil, aceste semnale pot cântări mai mult decât asigurările verbale că nu are de ce să se teamă”.
- CITEȘTE ȘI: Întrebări pe care să le pui copilului când vine de la școală – alta decât ”Ce-ai făcut azi?”
10 replici bine intenționate care pot pune presiune pe copil
Unele expresii tind să devină automate în diminețile de școală. Psihologul Lavinia Chifor explică ce poate înțelege copilul din ele și, mai ales, ce îi poți spune în loc.
1. „Să fii cuminte!” Pentru un copil, „cuminte” poate însemna orice: să nu vorbească, să nu pună întrebări, să nu se supere sau să accepte tot ce îi spune un adult. Este mai util să numești comportamentul pe care îl dorești. Poți spune: „Să fii atent la tine și la ceilalți. Dacă ceva te deranjează, poți să-mi povestești.” În felul acesta îi lași loc și pentru propriile limite, nu doar pentru obligația de a fi „convenabil”.
2. „Să nu faci vreo prostie!” Replica pornește adesea din grija de a preveni conflictele sau problemele, dar un copil anxios ori perfecționist poate auzi în ea: „Lumea se așteaptă să greșesc.” Poți spune: „Ai grijă de tine. Dacă apare o problemă și nu știi ce să faci, cere ajutor.”Nu-i ceri imposibilul (să nu greșească niciodată) , ci îi oferi o soluție pentru situațiile pe care nu știe să le gestioneze.
3. „Să iei notă bună!” Dacă această urare devine ritualul fiecărei dimineți, rezultatul școlar riscă să capete o greutate prea mare. Copilul are nevoie să distingă între rezultatul unei evaluări și propria valoare. Poți spune: „Fă cât poți de bine și, dacă ceva nu îți iese, vedem împreună ce ai nevoie să mai înțelegi.”Astfel, nota rămâne ceea ce este: o informație despre o etapă a învățării.
4. „Să fii cel mai bun!” Problema apare chiar din comparație. Dacă trebuie să fii „cel mai bun”, orice loc sub primul poate fi perceput ca un eșec. Și, evident, niciun copil nu poate fi cel mai bun la toate. Poți spune: „Vezi ce poți învăța astăzi și încearcă să faci lucrurile cât poți tu de bine.”Atenția se mută de la ceilalți la propriul progres.
5. „Să nu te/mă faci de râs!” Aici copilul nu mai poartă doar responsabilitatea propriilor greșeli, ci și imaginea familiei. De teamă să nu se facă de râs sau să nu-și facă părintele de râs, poate evita să răspundă, să întrebe ori să încerce lucruri noi. Poți spune: „Nu trebuie să știi totul. E normal să întrebi și e normal să greșești.”Școala ar trebui să rămână și locul în care ai voie să nu știi.
6. „Ai grijă să nu te cerți cu nimeni!” Conflictele nu pot fi eliminate din relațiile dintre copii. Vor exista supărări, neînțelegeri și momente în care cineva se va simți nedreptățit. Mai important este ce știe copilul să facă atunci când apar. Poți spune: „Dacă apare o problemă cu un coleg, încearcă să vorbești calm. Dacă nu reușești să o rezolvi, cere ajutor unui adult.”
7. „Să fii atent și să nu faci greșeli!” Atenția este o cerință firească la școală. Interdicția de a greși nu este. Copiii învață inclusiv încercând, greșind și corectând. Poți spune: „Dacă nu înțelegi ceva, întreabă. Dacă greșești, poți încerca din nou.”Greșeala devine astfel o etapă din învățare, nu un motiv pentru a evita lucrurile dificile.
8. „Să nu plângi la școală!” Plânsul nu spune că un copil este slab. Poate fi pur și simplu modul în care descarcă o emoție intensă, mai ales într-o perioadă de schimbare sau după o vacanță lungă. Poți spune: „Dacă îți este dor de mine sau te simți copleșit, poți spune unui adult.” În loc să-i ceri să ascundă ceea ce simte, îi arăți unde poate găsi sprijin.
9. „Să nu uiți ce ți-am spus!” „Să nu uiți penarul”, „să nu uiți tema”, „să nu uiți să saluți”, „să nu uiți să…” – o listă de instrucțiuni livrată chiar înainte de plecare poate transforma dimineața într-o verificare finală.După ce lucrurile importante au fost pregătite, poți închide subiectul cu:„Cred că ești pregătit. Dacă apare ceva neprevăzut, te descurci sau poți cere ajutor.”Este și o ocazie de a-i arăta că ai încredere în autonomia lui.
10. „Hai, că nu e mare lucru. Toți copiii merg la școală!” Faptul că milioane de copii merg la școală nu face teama unui anumit copil mai puțin reală. Nu trebuie să-i demonstrezi că emoția lui este nejustificată. Poți spune: „Știu că ai emoții. E ceva nou și e firesc. Poți merge la școală chiar dacă încă ai emoții.”
