Cum poți fi sigură că a sosit, sau nu, momentul din care cel mic poate ieși singur afară, în lumea cea mare?
Mai devreme sau mai târziu, copiii noştri devin conştienţi de propria independenţă şi îşi doresc să o „testeze” departe de noi – vor să meargă singuri în parc, în vizită la un prieten, la şcoală sau la una dintre activităţile extraşcolare. O dorinţă firească şi sănătoasă a oricărui copil. Nu există o vârstă general valabilă pentru toţi copiii de la care îi putem lăsa singuri pe stradă, la fel cum nu există contexte sociale identice, în care siguranţa copiilor să fie aceeaşi.
Şi totuşi, cum putem ştii când este momentul în care le putem spune: „este în regulă, poţi merge singur în parc astăzi”?
Dorinţa copilului de a ieşi singur afară este manifestarea sănătoasă şi conştientă a propriei independențe
Copiii încep a-și manifesta independența la vârste diferite, așa încât și momentul din care cel mic își va dori și va putea merge singur afară diferă de la copil la copil. Ca şi adulţii, ale căror trăsături de caracter le moştenesc, copiii au personalităţi diferite. Unii se nasc cu o dorinţă de explorare şi liberate pe care încep să şi-o manifeste încă de la primii paşi de-a buşilea, în timp ce alţii, mai temători din fire, au nevoie de ani buni să se îndepărteze plini de curaj de părinţi.
Începând cu perioada preşcolară, copiii încep să îşi dorească să meargă singuri în locurile foarte familiare. La început o vor lua înaintea părinţilor câţiva paşi, pe drumul spre grădiniţă sau casa. Apoi, vor cere voie să meargă singuri la chioşcul de lângă parc să îşi cumpere ceva. Toate acestea sunt gesturi sănătoase şi fireşti prin care copilul îşi manifesta încrederea în sine, pe de-o parte, şi încrederea în adultul de lângă el, sub ochii căruia încă se ştie protejat, „în caz de necaz”.
Pe de altă parte, independența copilului este influenţată şi de reacţiile adulţilor cu care îşi petrece timpul; un copil protejat extrem în permanenţă, unul pe care adulţii îl sperie cu fraze de genul „nu pleca de lângă mine că te fură cineva/te calcă maşina” etc îşi va conştientiza propria independenţa mult mai târziu decât un copil de aceeaşi vârstă, însă lăsat să exploreze (mai) liber mediul înconjurător.
Şi totuşi, cum ştim dacă este pregătit sau nu să iasă singur afară?
Pe măsură ce cresc, copiii capătă şi mai multă încredere şi îşi vor dori să meargă singuri pe stradă, spre diverse activităţi. Iar dacă au un prieten care deja o face, dorinţa de a demonstra că şi el poate este şi mai mare. Părinte şi copil deopotrivă sunt supuşi unei presiuni sociale: copilul, din partea prietenilor care îl îndemna să meargă singur, părinţii, din partea numeroaselor ştiri dramatice cu care sunt bombardaţi zilnic.
Iată însă câteva întrebări pe care să ţi le pui înainte de a lua o decizie în acest sens:
- Îşi cunoaşte numele complet, adresa şi, eventual, un număr de telefon al unui adult?
- Cunoaşte regulile de circulaţie valabile pentru pietoni: traversare, semnalele semaforului, etc?
- A învăţat „semnalele de alarmă” care să îl facă să ceară imediat ajutorul unui adult cunoscut (abordarea sa de către un necunoscut, cadourile sau dulciurile primite din partea necunoscuţilor etc)?
- Cât de departe de casă vrea să meargă? Va folosi mijloace de transport în comun?
- Cine sunt prietenii cu care va merge sau se va întâlni?
- Este un mediu sigur cel în care va merge?
- Cum îl poţi găsi, are telefon mobil? Îţi poate lăsa numerele de telefon ale celor cu care se va întâlni?
- Cunoaşte normele sociale de purtare?
Dacă răspunsurile la toate aceste întrebări te ajută să iei decizia de a-i da ok-ul pentru a ieşi singur, poţi trece la pasul următor: regulile.
Stabiliţi de comun acord un set de reguli pentru momentul în care iese singur afară
- Să îţi spună sincer unde şi cu cine îşi va petrece timpul.
- Să nu plece din locul în care aţi stabilit iniţial că va merge, fără a te anunţa în prealabil.
- Să nu plece cu nici un alt adult fără a te anunţa, chiar dacă este vorba de o persoană cunoscută.
- Să îşi ţină telefonul mereu încărcat şi la îndemână aşa încât să îţi poată răspundă oricând.
- Să respecte ora stabilită de întoarcere acasă.
- Să traverseze numai pe la locurile indicate şi numai respectând regulile de circulaţie.
Un sfat în plus
Există o „regulă de aur” care, probabil, se aplică în toate domeniile relaţiei dintre părinte şi copil: conectarea. Indiferent de presiunea pe care o simţim atunci când vine vorba de a ne lăsa copilul singur afară, singurul mod în care putem lua decizia corectă este stând de vorbă cu el. Şi nu o dată, ci de zeci şi zeci de ori, încă de la primii paşi făcuţi pe aleea din faţa blocului, ţinându-se de mâna ta. Vorbeşte-i despre siguranţă, despre prudență atunci când traversează, despre cum să aibă grijă de el. Apoi ascultă-l. Lasă-l să îţi povestească despre prietenii săi, despre cât de bine s-a descurcat într-o anumită situaţie, despre cât de speriat s-a simţit în altele. Aşa vei putea construi o legătură intimă şi sinceră care, mai târziu, pe tine te va ajuta să iei decizia corectă în ceea ce priveşte mersul singur afară iar pe el să îşi cunoască limitele şi puterile la adevărata lor valoare.