După primele săptămâni de grădiniță, în unele familii cu copii mici au loc schimbări surprinzătoare. Copilul care renunțase de luni bune la scutec și știa clar să spună că are nevoie la toaletă începe să facă iar pe el. Cel care adormea singur fuge iar seara în patul părinților. Cel care mânca singur cere să fie iar hrănit de părinte cu lingurița, iar cel care vorbea corect și cursiv revine la limbajul de bebeluș. Toate aceste manifestări, numite regresii, sunt specifice perioadei de adaptare la grădiniță. E important ca părinții să le înțeleagă și să reacționeze corect, pentru a-l putea ajuta pe cel mic să depășească această perioadă.
Grădinița îi cere copilului să proceseze multă noutate într-un timp scurt: despărțirea de părinte, un alt program, reguli, copii și adulți noi, activități și un spațiu în care încă nu are reperele de acasă. „Regresia nu este un eșec al părintelui și nici o încăpățânare din partea copilului. Din punct de vedere psihologic, regresia poate fi o reacție temporară, ce apare ca un mecanism natural de apărare. Atunci când creierul micuțului depune un efort uriaș pentru a procesa noutatea, regulile și mediul de la grădiniță, energia lui mentală se epuizează. Pentru a face față stresului adaptării, creierul se întoarce temporar la comportamente dintr-o etapă anterioară, când s-a simțit complet protejat și în siguranță”, explică psiholoaga Mădălina-Florentina Bădulescu.
Cum se manifestă regresia
Copilul poate începe din nou să facă pe el
O schimbare care îi îngrijorează pe părinți este faptul că cel mic nu mai folosește singur toaleta și uită să anunțe când are nevoie la baie, așa că face din nou pe el. Acest lucru poate fi semn al regresiei, dar poate indica și o problemă medicală. „Primul pas este o consultație la pediatru, pentru a exclude o infecție urinară, o constipație cronică sau alte cauze fiziologice”, recomandă psiholoaga.
Somnul se poate schimba
Un copil care adormea fără probleme poate începe să protesteze la culcare. Poate cere părintelui să rămână lângă el, se poate trezi mai des în timpul nopții, poate avea coșmaruri sau poate spune că îi este din nou frică de întuneric. .
Poate cere din nou suzeta sau să fie hrănit
„Dă-mi tu!”, spune copilul care până acum mânca singur. Cere biberonul abandonat de mult ori chiar suzeta și insistă să fie purtat în brațe „ca un bebe”. Psihologul numește acest comportament „nevoia de confort infantil”. Apare cu precădere imediat după întoarcerea de la grădiniță, seara sau înaintea unei noi zile în care trebuie să vă despărțiți.
Vorbește „ca un bebe”, deși știe să vorbească normal
Regresia poate apărea și în limbaj. Psiholoaga spune că un copil poate începe să vorbească „pocit”, alintat sau „ca un bebe”. Dacă în alte situații continuă să vorbească așa cum o făcea înainte, evită să transformi vocea de bebeluș într-un motiv de ceartă. Observă mai degrabă în ce momente apare și cum evoluează în perioada următoare.
Nu te mai lasă să ieși din cameră
O altă schimbare poate apărea în relația cu mama sau tata. Copilul care se juca singur începe să te urmărească prin casă, plânge când pleci în altă cameră sau se agață de hainele tale. Mădălina-Florentina Bădulescu descrie această manifestare drept o nevoie accentuată de a sta aproape de părinte.
Nu toate aceste manifestări trebuie să apară la același copil. Uneori există una singură, alteori părintele observă mai multe schimbări în aceeași perioadă.
Ce faci când copilul pierde temporar o abilitate
Primul impuls poate fi să-l împingi spre comportamentul anterior: dacă a dovedit deja că știe să mănânce singur, să o facă; dacă dormea în camera lui, să doarmă în camera lui; dacă nu mai făcea pipi pe el, să nu mai facă. Mădălina-Florentina Bădulescu recomandă însă ca reacția părintelui să fie calmă și lipsită de dramatism. „Tratează accidentele sau cerințele copilului cu neutralitate. Un simplu «Nu-i nimic, se mai întâmplă. Hai să ne schimbăm» scade presiunea de pe umerii lui”, spune psihologul.
Dacă are nevoie de mai multă apropiere, aceasta poate fi oferită fără să-i reproșezi că devenise deja independent. „Dacă cere să fie ținut în brațe ca un bebe, îmbrățișează-l. Cu cât primește mai repede doza de conectare de care are nevoie, cu atât va reveni mai repede la comportamentul lui autonom”, explică psiholoaga. O altă formulare pe care o propune părinților este: „Văd că ai nevoie de puțină alintare azi. Sunt aici cu tine.”
De ce „Ești copil mare!” nu ajută
Când ai petrecut luni întregi învățând copilul să folosească toaleta, să mănânce singur sau să doarmă în patul lui, regresia poate fi frustrantă. Tocmai de aceea apar ușor replicile: „Ești băiat mare și faci ca un bebe!”; „Uite, ceilalți copii de vârsta ta nu fac așa”; „Dacă mai faci pipi pe tine, o să…” Specialistul recomandă să eviți rușinarea copilului, comparațiile, pedepsele și amenințările. „Rușinarea îi transmite copilului că emoțiile lui sunt greșite și că a pierdut sprijinul părintelui. Rezultatul? Anxietatea crește, iar regresia se adâncește și durează mai mult”, avertizează psihologul. Poți păstra rutinele familiei și, în același timp, să nu transformi un accident sau o cerere de apropiere într-un reproș.
Cât timp poate fi considerată firească regresia
Una dintre cele mai dificile întrebări pentru părinte este cât să aștepte. Specialista oferă un reper de 2 până la 6 săptămâni de la începerea grădiniței, cu o condiție importantă: „O regresie este considerată firească și temporară dacă durează între 2 și 6 săptămâni de la începerea grădiniței și dacă copilul are și momente în care se joacă, este vesel sau cooperant.” Nu te uita însă doar la calendar, ci urmărește dacă există o evoluție: dacă accidentele se răresc, somnul începe să se regleze, copilul cere mai rar ajutor pentru lucruri pe care le făcea singur sau tolerează din nou mai ușor să nu te aibă permanent lângă el.
Când este cazul să ceri ajutor psihologic
Există și situații în care schimbările depășesc ceea ce specialistul consideră o regresie temporară din perioada de acomodare. Mădălina-Florentina Bădulescu recomandă să ceri ajutor psihologic dacă regresia persistă mai mult de 6-8 săptămâni fără nicio îmbunătățire sau dacă simptomele, în loc să se reducă, se agravează treptat. Iată câteva semne de agravare:
- copilul se retrage și nu mai interacționează;
- nu mai vorbește;
- refuză sistematic hrana;
- apar comportamente de autoagresiune;
- apar crize severe și prelungite de anxietate, cu manifestări precum tremur sau vărsături frecvente dimineața.
Dacă începi să observi o regresie în perioada de acomodare la grădiniță, poți nota pentru o perioadă scurtă ce comportament e problematic, când apare și cât de des. În cazul somnului, de exemplu, poți urmări trezirile; în cazul în care face pe el, frecvența acestor episoade; în cazul agățării de părinte, momentele în care despărțirea devine dificilă. Astfel, dacă ajungi la pediatru sau la psiholog, vei putea descrie concret ce s-a schimbat și cum a evoluat, în loc să încerci să reconstruiești din memorie ultimele săptămâni.
