Drama copilului bătut și a celui care își vede mama lovită de tată. Ce va fi el la maturitate? Abuzator sau abuzat?

Când familia este mediul în care se nasc abuzurile asupra copiilor, acel copil pornește în viață cu stângul. Abuzurile din copilărie afectează un copil psihic, fizic și social pentru tot restul vieții lui.

Laura Udrea, redactor
abuzuri in familie
Copiii sunt victime invizibile într-o familie abuzivă. În 2022, s-au înregistrat peste 66.000 de cazuri de violență domestică și aproape 15.000 de ordine de protecție au fost emise. FOTOT: Shutterstock

    Totul se modifică în mintea și corpul unui copil care trăiește într-o familie abuzivă. Chiar dacă nu este el ținta violenței și a abuzului, ca martor, se confruntă cu aceleași traume și angoase psihice ca cele ale persoanei direct vizate. În timp ce adulții pot cere ajutor ca să iasă din situațiile abuzive, copiii se simt neputincioși, deoarece depind de părinți pentru a fi protejați.

    Copiii sunt victime invizibile într-o familie abuzivă. Salvarea lor depinde de accesul părintelui abuzat la ajutorul pe care îl poate primi de la cei din jur, inclusiv de disponibilitatea și capacitatea acestuia de a vedea situația lui, în primă instanță, ca nesigură sau chiar periculoasă. „E doar un copil, nu-și va aduce aminte“ este minciuna pe care și-o spune adesea un părinte abuzat.

    Violența în familie. Statistici îngrijorătoare

    Am încheiat anul 2022 cu cifre îngrijorătoare în privința violenței domestice. „Peste 66.000 de cazuri de violență domestică și aproape 15.000 de ordine de protecție emise, doar în primele 9 luni ale anului“, este mesajul transmis de ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, de Ziua Internațională a Drepturilor Omului, 10 decembrie.

    Potrivit legii 217/25 mai 2003, violența în familie reprezintă „orice acțiune fizică sau verbală, săvârșită cu intenție de un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material“.

    Femeile sunt, în mod evident, partea vulnerabilă din cadrul familiei, majoritatea victimelor violenței domestice fiind formată din femei. În Europa, între 12% și 15% dintre femei sunt zilnic victime ale violenței domestice. În spatele acestor cifre reci, se ascund altele, invizibile, ale copiilor care nu se regăsesc în statisticile de azi, dar vor îngroșa rândurile statisticilor de mâine. Se estimează că 46% dintre copii experimentează traume la un moment dat în copilărie, în familie. Spunem adesea că „erau atât de mici când s-a întâmplat asta (abuzul), încât nu-și vor aminti când vor fi mari“. Chiar dacă par rezistenți, copiii nu sunt din piatră. Traumele din copilărie pot avea efect pe tot restul vieții. Copiii crescuți în familii abuzive vor alege unul dintre cele două modele văzute în copilărie – abuzator sau abuzat, spun specialiștii.

    Un copil care a fost abuzat fizic sau verbal prin acte de violență, ori doar dacă a asistat la violență (verbală, fizică), poate face același lucru la vârsta adolescenței și cea de adult, deoarece acela i-a fost modelul dominant. Sau, dimpotrivă, poate deveni extrem de sensibil, incapabil să relaționeze și să comunice, retras și evident, ținta bullying-ului în grădiniță, școală, liceu, deoarece poate prelua modelul victimei.

    Cristina-Mihaela Stoian – psiholog clinician și psihoterapeut

    „Atunci a fost prima și ultima dată când m-am gândit la sinucidere“

    Diana a trăit într-o familie în care violența era zilnică și de toate felurile. Tatăl ei venea acasă beat și prima lui victimă era mama ei. Mama Dianei își vărsa nervii și frustrările pe ea și pe fratele ei mai mic. Astăzi, Diana și-a construit propria-i familie departe de România și de părinții ei. O familie armonioasă, cu un partener opus tatălui ei și o fiică pe care a crescut-o liberă și iubită necondiționat. Dar până să ajungă aici au fost ani și ani de lucru cu ea.

    „Am crescut într-o familie cu violență domestică și tot felul de abuzuri emoționale. Relația abuzivă dintre părinții mei a existat dintotdeauna. El devenea violent verbal și fizic adesea. Prima lui victimă era mama.

    Când eram mică nu înțelegeam ce se petrece, auzeam cum mama îl vorbea de rău sau îmi reproșa că sunt fata lui. Sau ea își vărsa nervii și frustrările pe noi, vorbindu-ne urât, pedepsindu-ne în toate felurile, inclusiv fizic. De exemplu, pe mine m-a scos o vreme în fața ușii apartamentului, la etajul 8, și mă ținea acolo, în întuneric. Doar pentru că îi spuneam că nu accept să mă bată sau să mă drăcuie. Fratele meu se băga în mâinile ei să îl lovească atunci când era mai mic, eu o alergam prin casă și mă opuneam.

    În cei patru ani de liceu am fost mereu în așteptare, pândind în sufragerie, ca să sar și să o scot din mâinile tatălui. În clasa a X-a, într-o noapte, nu am mai rezistat. L-am lovit și l-am dat afară din casă. Am luat-o pe ea la mine în cameră, dar am luat și tubul ei de calmante cu mine; atunci a fost prima și ultima oară când m-am gândit la sinucidere. Mă săturasem de ei, de viața aia, de scandal, de tot.“

    Ce este trauma copilăriei

    Se estimează că 46% dintre copii experimentează traume la un moment dat în copilărie.

    Trauma copilăriei reprezintă acel eveniment violent trăit de un copil, care îi produce frică și în fața căruia copilul se simte în pericol. Ea poate să apară și în cazul în care copilul nu este ținta directă a violențelor în familie. Martor la abuzurile și experiențele violente asupra unei alte persoane, un copil poate fi extrem de traumatizat.

    Cum recunoști un copil abuzat

    Aproximativ 15% dintre fete și 6% dintre băieți dezvoltă tulburare de stres post-traumatic (în urma unui eveniment traumatic. Copilul retrăiește evenimentul prin amintiri repetate, vise chinuitoare, senzația că evenimentul dureros se poate repeta sau manifestă suferință psihică atunci când este expus unor evenimente asemănătoare. Se recunosc aceste comportamente chiar și în joaca lor, arată specialiștii. Unii copii ajung să recunoască semnele de avertizare care prezic evenimentul traumatic și, în efortul lor de a le preveni, devin hipervigilenți în căutarea semnelor că ceva rău se va întâmpla din nou. Iar în această stare de alertă trăiesc toată viața.

    Psihologul Cristina Stoian spune că sunt greu de observat semnele abuzului de către apropiați. Asta din cauza „normalizării“ pe care aceștia o servesc. Sau, pur și simplu, nu vor să vadă semnele abuzului la copii din cauza fricii a ceea ce va urma odată cu spargerea bubei, cu expunerea problemei reale. „Practic, o neasumare a responsabilității adulților din jurul copilului abuzat, care poate duce și la gesturi extreme (suicidul, din disperare), din păcate“, spune psihologul.

    Există, totuși, mai multe semne ale abuzului care se pot observa:

    • schimbări de comportament (atât în reacții și atitudini față de sine și ceilalți – retragere, izolare, evitarea unor persoane, dar și din punct de alimentar sau al somnului;
    • modificări în randamentul școlar (inclusiv refuzul de a mai merge la școală/liceu);
    • îmbolnăviri frecvente, aparent fără o cauză medicală;
    • comportamente de autovătămare (tăieturi, vânătăi, lovituri, consum de substanțe).

    La toate acestea, mai adaug comportamente sexuale inadecvate vârstei (unduiri lascive, imitarea unor mișcări erotizate, priviri și gesturi erotice, senzuale) – toate acestea nu vin neapărat din urmărirea necontrolată a unor filme pentru adulți, cum s-ar putea crede, ci din păcate, pot veni în urma unui abuz sexual. Și tot din păcate, cele mai multe abuzuri sexuale provin din sânul familiei, oricât de incredibil ar părea acest lucru.

    Cristina-Mihaela Stoian – psiholog clinician și psihoterapeut

    Familia, mediul în care se nasc abuzurile asupra copiilor

    Principala funcție a familiei – protejarea copiilor – este neglijată în cazul familiilor violente. Este interesant de remarcat faptul că majoritatea femeilor implicate într-o relație violentă conștientizează amploarea violenței abia în momentul în care manifestările copiilor le trezesc sentimentul responsabilității parentale. Cu toate acestea, unul dintre cele mai frecvente argumente ale femeilor care rămân în relație cu un partener violent este: „în momentele bune, el știe să fie un tată bun, iar copiii au nevoie de amândoi părinții…“

    Divorțul nu e o traumă pentru copii, abuzurile, da! Nu toate evenimentele supărătoare sunt traumatizante. Divorțul părinților, spre exemplu, va afecta un copil, dar acestea nu este traumatizant, arată un studiu. Cu atât mai mult cu cât vine să întrerupă șirul unor abuzuri care se întâmplau în familia care s-a dizolvat.

    „Definirea familiei într-un mod idealist poate duce la dezamăgiri“, susține Radu Mălureanu, sociolog. Familiile sunt de mai multe feluri, iar calitatea vieții în familie ține de calitatea membrilor săi. Într-o societate eterogenă, nu e de mirare că există cazuri extreme, cu atât mai mult cu cât „supremația“ patriarhatului este valorizată de multe persoane.

    Cum percepe societatea violența domestică

    Studiul „Barometrul de gen. România 2018“, realizat între 15 noiembrie 2018 și 23 decembrie 2018 pe un eșantion reprezentativ de 1.140 persoane, vorbește despre cum este percepută violența domestică în România. Din acest studiu se desprind 4 segmente de populație și percepția lor asupra violenței domestice:

    • Segmentul modernității de gen: persoane care, printre altele, consideră că e nevoie de concilierea vieții de familie cu cea profesională, sunt mulțumiți de viața lor profesională și consideră că discriminarea există încă în România;
    • Segmentul tradiționalismul compliant: persoane care consideră că egalitatea de gen a devenit o realitate cu sprijinul instituțiilor europene, mizează pe parteneriatul privat și par a avea cea mai mare satisfacție în viața de familie;
    • Segmentul tradiționalismului clasic: persoane conservatoare în ceea ce privește aspectele de gen; consideră că femeile își doresc în mod special familie și copii, dar cred că ambii soți trebuie să câștige bani pentru familie; studiile superioare sunt mai importante pentru băieți și au cea mai mică satisfacție cu viața profesională;
    • Segmentul comportamentului parohial: persoane care consideră problematica de gen una redundantă, excesiv de discutată în România ultimilor ani; valorizează puțin concediul paternal și sunt, în general, nemulțumiți de viața profesională.

    Cei care au un comportament parohial consideră mai degrabă justificată violența domestică. În mod cert, ar fi corelate pozitiv atitudinile de acceptare a violenței ca un lucru „moral“ și atitudinile parohial conservatoare. În mediile parohiale și conservatoare, femeile sunt percepute ca fragile, inferioare (de persoane de ambele genuri, ar trebui spus!) atât fizic cât și, din păcate, intelectual. Acest tip de atitudine toxic întărește și justifică abuzurile în percepția abuzatorului.

    Radu Mălureanu, sociolog

    Deși violența domestică are o istorie veche, a început să se vorbească despre ea ca fiind o problemă gravă abia în ultimele trei decenii ale secolului al XX-lea. La început, sociologii au pus violența domestică fie pe seama consumului de alcool sau droguri (cauze individuale), fie pe sărăcie, lipsa educației, șomaj, apartenența la grupuri sociale defavorizate (cauze sociale și economice). Deși există numeroase studii care pun fenomenul violenței domestice pe seama sărăciei, exemplele ce vin din familiile cu nivel de trai decent ori foarte bogate le demonstrează insuficiența.

    Impactul violenței domestice asupra copiilor

    Abuzurile din copilărie afectează un copil psihic, fizic și social pentru tot restul vieții lui.

    Mediul familial îl satisface pe copil în măsura în care răspunde nevoilor lui. Adică dacă îi oferă afecțiune, protecție, hrana zilnică, condiții de bună creștere. Dacă acestea lipsesc, copilului nu i se vor transmite aceste valori pe care doar familia le poate oferi. Lipsit de aceste valori fundamentale, copilul nu are cum să aibă un comportament normal.

    Copilul care trăiește într-o familie toxică e vulnerabil. „E practic, la mâna adulților. Nu poate spune că nu mai vrea cu un tată sau o mamă abuziv/ă, pentru că se teme de abandon. În plus, el va crede că asta e normalitatea, deși cumplit de dureroasă și plină de «de ce-uri». De aici și pericolul pentru el, ca adult, mai târziu: să repete tiparul, neștiind că se poate și altfel. Dar chiar dacă va vedea că se poate și altfel, asta nu va fi de ajuns. Nu va ști cum să își aleagă partenerul, pentru că modelul a fost cel învățat în copilărie. Instinctiv se va duce mereu spre același tipar, pe care mintea îl cunoaște“, spune psihologul Cristina Stoian. Iată cum afectează violența domestică viața unui copil, atât din punct de vedere psihic, cât și fizic:

    1. Psihic: capacitate redusă de a lega relații cu propriii copii când vor deveni părinți

    Relația unui copil cu cei care au grijă de el – părinți, bunici sau alți adulți din familie sau din afara familiei – este vitală pentru sănătatea lui emoțională și fizică. Atașamentul pe care copiii îl au față de acești îngrijitori îi poate ajuta să aibă încredere în ceilalți, să-și gestioneze emoțiile și să interacționeze pozitiv cu lumea din jurul lor. Când un copil învață că nu poate avea încredere sau nu se poate baza pe acel îngrijitor, va crede că lumea din jurul lui este un loc înfricoșător și că oamenii sunt periculoși. Această lecție face dificilă formarea relațiilor cu ceilalți de-a lungul copilăriei și până la vârsta adultă. Vor manifesta lipsa controlului impulsurilor, o stimă de sine scăzută, capacitate redusă de a lega relații cu propriii copii când vor deveni părinți.

    Copilul simte trauma ca orice altă persoană: dur de tot! Există studii care ne arată că abuzul poate lăsa urme vizibile inclusiv în creier, ca organ! Am scris mai demult un articol despre un studiu efectuat pe 51 de subiecți femei abuzate în copilărie, cărora imagistica medicală le-a înregistrat o subțiere a cortexului! Această modificare uluitoare în structura creierului a avut un rol de protecție, un rol de adaptare, pentru ca acei copii să poată supraviețui și să poată merge mai departe!

    Cristina-Mihaela Stoian – psiholog clinician și psihoterapeut

    2. Fizic: bolile cronice de mai târziu își au sursa în traumele copilăriei, arată studiile

    Nu doar psihic este afectat un copil de abuzurile din copilărie, ci și fizic. Impactul asupra sănătății fizice este enorm. Un studiu din 2015, publicat în Jurnalul de medicină preventivă din SUA, arată că riscul ca un copil să dezvolte boli cronice este cu atât mai mare cu cât trăiește mai multe experiențe abuzive. Expunerea la traume repetate crește riscul copilului de a dezvolta astm, boli de inimă și diabet.

    Diana povestește: „După o perioadă, s-au declanșat coșmarurile (ceea ce se numește night terrors), teama de întuneric și sindromul ambulatoriu nocturn. Am înțeles cauza foarte târziu, după ce am trecut de 30 de ani și am lucrat în comunicare medicală; citind studii despre aceste afecțiuni și traume, am făcut asocierea. Era undeva prin 1987, iar doctorii mi-au dat niște somnifere după ce toate testele nu indicau nicio problemă fiziologică. Încă îmi amintesc senzația ciudată de la senzorii pentru electroencefalogramă căci mă monitorizau destul de des. Pe vremea aceea nu asocia nimeni cauze psihologice cu cele două afecțiuni, iar medicii nu întrebau dacă i s-a întâmplat ceva emoțional copilului. Acum se vorbește despre experiențele adverse din copilărie când vorbim de sănătatea mentală sau de riscuri și cauze pentru anumite afecțiuni.“

    De ce nu reușește părintele abuzat să pună capăt violenței domestice

    Conform sociologului Radu Mălureanu, persoanele abuzate, în majoritate covârșitoare femei, nu reușesc să părăsească familia toxică din constrângeri sociale („nu se cuvine“), din așteptări negative privind rezolvarea situației (neîncrederea în instituții), ori de teama legată de capacitatea de a supraviețui independent („Ce o să fac singură?“; „Cum o să mă descurc?“).

    Datoria unui părinte este de a-și iubi copiii, de a-i proteja pe cât posibil de agresiunile externe și de a se implica în educația lor într-un mod pozitiv și fără agresiune. Uităm mereu că ei nu sunt „copii“, ci oameni mai mici, cu nevoi, dorințe, visuri și personalități proprii.

    Radu Mălureanu, sociolog
    În Europa, între 12% și 15% dintre femei sunt zilnic victime ale violenței domestice. La nivel mondial, cel puțin 1 din 3 femei s-a confruntat cu violența de gen, o cifră care a rămas în mare parte neschimbată în ultimul deceniu.

    „Realitatea e că, de prea multe ori, familia nu e capabilă să ajute din o mulțime de posibile motive: boala psihică netratată a cel puțin unui părinte sau a unei alte rude care petrece timp cu copilul, chiar și ocazional, sau a acelui părinte care, tot din cauze patologice, nu e capabil să iasă dintr-o relație abuzivă și își ține și copiii în acel mediu, ba chiar reprezintă sursa abuzului“, precizează Cristina Stoian.

    Diana povestește: „Părinții care stau în relații abuzive spunând că o fac pentru binele copiilor se mint singuri și nu își asumă rolul și obligațiile de părinți. O fac pentru ei, din teamă, de neputință și nu ar trebui să o pună niciodată în cârca copiilor, cum o făcea mama. Ea, dintr-o afecțiune sau o dependență emoțională bolnavă față de soțul ei, ne-a condamnat și pe noi. Experiențele urâte rămân cu noi orice am face. Chiar dacă ne tragem motivația din ce ni s-a întâmplat, nu înseamnă că uităm sau că suntem 100% bine. Eu conștientizez că nu sunt bine pe deplin și că bucuria că mi-am construit o altă viață, mai bună, parcă e incompletă.“

    E nevoie de mai multă atenție ca să nu pierdem suflete

    Din păcate, sunt și situații când copilul care trăiește într-o familie abuzivă se simte incapabil să mai trăiască și decide să pună punct vieții. Cel mai recent caz apărut în presă este cel al lui Ioan, fiul unui preot de la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin. Avea 13 ani și a decis să se arunce în gol de pe o clădire. Era abuzat fizic de tată. Cazul lui a îngrozit o țară întreagă, nu doar din cauza gestului său, ci pentru că nimeni n-a făcut nimic cât încă s-ar mai fi putut face. Prima ipoteză comunicată de organele de anchetă s-a dovedit a fi complet eronată. A fost nevoie de ancheta personală a unei cunoștințe din apropierea băiatului pentru a fi scos la iveală adevărul. Nu, Ioan nu s-a sinucis din dragoste. Ci din cauza bătăilor pe care le primea de la tatăl său și pe care nu le mai putea îndura.

    Caracterul privat, secret, al violenței domestice îngreunează și mai mult accesul la ajutorul care ar putea schimba astfel de situații. Dacă la început, victimele ar avea intenția de a căuta ajutor, de a spune celor apropiați prin ce trec, în timp, ele nu o mai pot face, deoarece se supun unui ordin mai mult sau mai puțin explicit al agresorului, acela de a-și îndepărta familia și prietenii. Femeile își pierd încrederea că ar putea primi ajutor, iar copiii cresc învățând violența ca pe o metodă de schimb în relațiile cu ceilalți.

    Nici statul român nu e interesat în a crea oportunități de intervenție accesibile oricărei persoane, câtă vreme în România, la stat, în școli, grădinițe, unități militare, spitale, există doar puțin peste 900 de psihologi angajați. Chiar dacă o parte din cei câțiva colegi din spitale au arătat, cu dovezi, că prezența unui psiholog (cel puțin a unui psiholog, pentru că în 2022 avem încă spitale și scoli unde nu există psihologi!) în spitale, a redus costurile cu tratamentul unui pacient cu până la 70%…

    Cristina-Mihaela Stoian – psiholog clinician și psihoterapeut

    „Nu, traumele nu au trecut… doar am învățat să trăiesc cu ele“

    În încheiere, Diana spune cu fermitate: „Ai mei nu vor ști niciodată cât rău mi-au făcut. Încă am coșmaruri. 19 ani m-am chinuit să o conving pe mama să divorțeze. A acceptat când era deja prea târziu pentru ea. Nu, traumele sunt acolo, nu au trecut; doar am învățat să trăiesc cu ele. Îmi amintesc certuri, obligații, sarcini și amenințări. Mama nu îi suporta pe membrii familiei lui și nu pierdea nicio ocazie ca să arunce vorbe urâte. El făcea la fel cu familia ei. Cum, în astfel de condiții, să crești cu sentimentul familiei sau al afilierii față de familie?“

    Dacă ești victima violenței domestice, cunoști o persoană abuzată sau ești martorul unei astfel de situații, apelează linia telefonică gratuită cu număr unic 0800.500.333, destinată victimelor violenței domestice, disponibilă la nivel național 24h/24h, 7 zile/7 zile, pentru a-ți cunoaște drepturile și pentru a primi îndrumare și sprijin.

    Despre violența domestică, îți recomandăm și:

    Îți recomandăm și

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa