Cum putem gestiona dependența de ecran în familia noastră?
Îmi place de fiecare dată să observ copiii în parc. Aleargă, se joacă, sunt veseli și mă încarcă și pe mine cu energie pozitivă. Dar, mai nou, copiii vin parc cu tableta sau cu telefonul mobil. Iau loc cuminți pe o bancă și se joacă individual, fără să interacționeze.
Este un peisaj care nu-mi place, dar totodată sunt destui părinți care nu sunt deloc îngrijorați. Ei consideră că așa este generația nouă – nu cu cheia de gât, ci cu tableta în mână. Și atunci, oare, exagerez eu sau chiar avem o problemă?
„Trăim într-o eră a tehnologiei, nu putem să facem abstracție de ea. Nu e rea, dar depinde cum o folosim. Ce e mult, e prea mult”, spune Cristiana Alexandra Levitchi, psihoterapeut și consilier în parenting.
Cum se ajunge la dependența de ecran?
„Copiii mici au nevoie de stimulare motrică. Se ajunge la dependență atunci când nu le creăm activități. Am putea să mergem la o plimbare cu bicicleta, împreună, decât să-i lăsăm să stea pe tabletă”, consideră specialistul. Însă pentru un părinte care vine seara obosit de la serviciu, televizorul sau calculatorul este cea mai la îndemână bonă. Dacă lucrul ăsta se repetă aproape zilnic, atunci cum am putea să ne mirăm de faptul că avem un copil dependent de ecran?
Atunci când apar astfel de situații, de dependență de ecran, ele arată că există niște probleme de comunicare. „Soluția? Să reînnoade legăturile de familie. Probabil cei mari nu au timp să ducă copilul la activități extracuriculare, nu fac lucruri distractive împreună, în comun. Dacă părintele stă la muncă nonstop, copilul ce să facă? E o problemă de comunicare în familie, poate că și părinții sunt dependenți de muncă”.
Nici adulții nu sunt scutiți de dependența de ecran
Tehnologia are lipici și nu doar pentru copii. Ne place să ne pierdem timpul în fața unui ecran, să dăm cu degetul imagine după imagine. E intreractiv și se poate face stând în fotoliu, fără să transpirăm sau să ne solicite fizic. Problema nu e tehnologia, ci faptul că ne-am obișnuit atât de tare să stăm în fața unui ecran încât nu mai facem altceva. Mulți dintre noi ne putem declara dependenți, chiar dacă nu ne place s-o recunoaștem.
Tehnologia este tentantă, mărturisește și Cristiana. „Deși am zis că n-o să ne cumpărăm tabletă, până la urmă ne-am luat. Dar fetița mea, care are 4 ani, nu o primește decât atunci când mergem în vacanță, când avem un drum lung de vreo 4 ore. Caut însă niște jocuri instructive. Are și un laptop de jucărie pe care a învățat litere și cifre. Dar totul se face cu niște limite clare”, precizează pishoterapeutul.
În plus, trăim într-o societate adictivă, care ne creează dependențe. Este în sarcina noastră să știm când să punem stop. „Nu putem face abstracție de tehnologie, noi funcționăm cu tehnologie. Din păcate, nu avem limite. Dacă o folosim în exces, dăunează”, adaugă Cristiana.
Dependența depinde și de genetică
În cazul oricărei dependențe, sunt și factori genetici. Așadar, nu doar obiceiurile sunt de vină. „Dacă într-o familie există un alcoolic, se creează comportamente inconștiente, care trec de la bunic la nepot”, explică specialistul. Acestea se accentuează atunci când suntem stresați sau depresivi.
Nu este bine să adoptăm nici cealaltă poziție extremă! Nu trebuie să ne speriem de tehnologie, ci să avem cap s-o folosim. E OK ca un copil să joace șah pe calculator, problema apare atunci când nu mai vrea nimic altceva decât asta.
Cum se tratează dependența de ecran?
1. Creăm activități pentru copilul nostru, dacă se poate în comun;
2. Îi dăm voie cu tehnologia, dar cu niște limite clare;
3. Controlăm ce anume folosește din tehnologie: jocuri educative, din care are ce învăța, filme documentare etc;
4. Întărim legătura de familie astfel încât comunicarea să fie mai strânsă, iar copilul să nu se simtă nevoit să se refugieze în tehnologie;
5. Ne analizăm pe noi, ca părinți, pentru a vedea dacă avem vreun comportament adictiv, dacă nu cumva suntem un „exemplu” de om dependent: de muncă, de cumpărături etc;
„Într-o societate în care numai superlativele contează, oamenii se simt din ce în ce mai însinguraţi. De aici până la a căuta o formă <<de alinare>> nu e decât un pas. Nu putem spune că rolul societăţii este minor în crearea, menţinerea şi accentuarea dependenţelor. Totuşi omul poate să decidă dacă se lasă absorbit prea mult de <<oferta>> societăţii sau nu”, mai precizează psihoterapeutul.
