Schimbare totală de optică, dar ar putea fi atât de simplu, nu? Să vă mai spun una:
„Copiii au cea mai mare nevoie de dragoste si atenție, fix atunci când se poartă ca și cum nu le-ar merita”. Gândiți-vă la voi, aveți cea mai proastă zi: șeful vă refuză un proiect, vi s-a vărsat cafeaua pe cămașă, o mașină e cât pe ce să vă lovească pe trecerea de pietoni, iar seara, acasă, soțului îi sare țandăra că mâncarea s-a ars. Ce ați avea nevoie, să se întoarcă cu spatele și să nu vă vorbească, sau să vă ia în brațe, să vă asculte și să vă consoleze?
Dacă despre efectele pedepsei asupra evoluției copiilor mai citim și în alte părți sau dacă pe acestea le mai intuim (ca de exemplu menținerea comportamentului negativ pe termen lung, gradul ridicat de violență la maturitate, nervozitatea crescută, lipsa de neîncredere în părinți), despre efectele negative ale recompenselor nu prea se vorbește. Cine s-ar gândi că simpatica steluță aurie cu care vine copilașul în piept de la grădi ar putea fi nocivă? Aletha Solter argumentează astfel: odată ce există un sistem bine implementat de recompense, absența acesteia în cazul unui neajuns poate fi resimțită ca o pedeapsă. „Este o experiență negativă, nefericită, care poate avea ca rezultat aceleași efecte negative ca și pedeapsa, de exemplu, scăderea prețuirii de sine și mânia”. (Aletha Solter, Helping Young Children Flourish, 1989)
Ea merge și mai departe și vorbește despre analogia dintre promisiunea recompenselor și amenințarea cu pedeapsa, ca două modalități de a-i învăța pe copii că este acceptabil să facă orice pentru a primi o satisfacție sau că trebuie să evite orice poate avea un rezultat neplăcut. Și într-un caz, și în altul, se produce o condiționare care îi va afecta copilului capacitatea de a judeca limpede, cu mintea lui, neinfluențat de factori externi. Ori nu asta ne dorim cu toții, ca fiicele și fii noștri să nu fie manipulați de orice sau de oricine cu recompense ispititoare (reclame, droguri, prieteni etc)?
„Cu cât nu vrem să controlăm copiii cu pedepse sau recompense, cu atât mai mare va fi influența noastră pozitivă asupra lor, și deci abilitatea noastră de a le schimba comportamentul în timp.”
Știu că v-am dat de gândit, asta a făcut și Aletha cu noi, cele câteva sute de părinți aflați la conferința ei de la București.
Practic, cum am putea să implementăm disciplina democratică? Iată un exemplu: să organizăm o reuniune săptămânală de familie, în care se discută pe ordinea de zi o listă cu problemele casei. În primul rând se începe cu aprecieri. Apoi imaginați-va un tabel în care pe prima coloană e scris numele persoanei „deranjate” de ceva, pe a doua e scrisă problema, iar pe a treia e scrisă soluția. Astfel, de comun acord, familia va căuta soluția cea mai bună pentru a rezolva în mod democratic orice conflict mocnit, sau orice nemulțumire a persoanei în cauză, pornită dintr-o nevoie (de tipul „jucăriile copiilor împrăștiate prin tot livingul, un spațiu comun al familiei care trebuie respectat ca atare”).
„Copiii se revoltă cînd au de-a face cu disciplina punitivă, pe cînd disciplina democratică îi face să respecte valorile celorlalţi.”
Aletha Solter este un reputat psiholog american de origine elvețiană, publicat și tradus în 14 limbi și recunoscut internaţional ca expert în ceea ce priveşte ataşamentul, trauma şi disciplina non-punitivă. A studiat cu psihologul și filozoful elveţian Jean Piaget, la Universitatea Geneva din Elveţia, unde a obţinut diploma de master în biologie umană în anul 1969. Şi-a susţinut doctoratul în psihologie la Universitatea California din Santa Barbara în 1975, apoi a predat psihologia la Universitatea din California unde a şi condus departamentul de cercetări pentru câţiva ani. S-a specializat în psihologia dezvoltării după ce a devenit mamă și a constatat că literatura de specialitate nu merge în direcția în care ea credea: importanța ataşamentului părinte-copil, disciplina fără pedepse sau influența stresului şi traumei asupra dezvoltării copilului. Prima carte pe care a scris-o, vândută în peste 130.000 de exemplare în toată lumea (tradusă și în limba română), a fost The Aware Baby (Bebeluşul meu înţelege tot, Editura Cosmos, 2006), cartea pe care ea şi-ar fi dorit să o aibă la dispoziţie când a devenit mamă. Continuarea sa, de asemenea tradusă la noi, Helping Young Children Flourish (Copiii noştri frumoşi şi sănătoşi, Editura Cosmos, 2006) descrie aceeaşi abordare, vizând perioada de vârstă cuprinsă între doi şi opt ani. A treia carte a sa este Tears and Tantrums, urmată de Raising Drug –Free Kids, publicată în septembrie 2006. În prezent are în pregătire volumul Attachement Play – How to solve children’s behavior problems with play, laughter and connection, a cărui apariție a fost anunțată pentru începutul anului viitor.
