De ce sunt copiii din Japonia atât de independenţi?

Adriana Moscu
copiii-japonezi-independenti-totul-despre-mame

Milioane de copii japonezi circulă zilnic cu metroul, neînsoțiți. Află de ce sunt copiii din Japonia atât de independenți.

De fapt, situația de mai sus are mai mult de-a face cu siguranța socială decât cu siguranța de sine a copiilor japonezi. În Japonia, totul este atât de bine pus la punct și comunitățile atât de corecte și de unite, încât pur și simplu nu există niciun pericol pentru un copil să meargă singur dintr-un capăt în altul al unei metropole uriașe și foarte aglomerate.

Mai multe despre independenţa copiilor poţi afla de la Alfie Kohn, care revine în primăvara lui 2016 la București, pentru două conferințe! Detalii despre evenimentul de pe 21 mai se pot găsi aici.

Independenți de mici

Părinții japonezi își învață copiii încă de când sunt mici gustul libertății și avantajele de-a se descurca singuri de la o vârstă cât mai fragedă. În sprijinul lor vin și sistemul social, dar și inițiativele private sau campaniile publice pentru încurajarea câștigării independenței din primii ani de viață. De pildă, o emisiune TV de succes din Japonia, Hajimete nu Otsukai (în traducere liberă: Prima mea misiune), care rulează deja de 25 de ani pe micul ecran, arată copilași de doi-trei ani care sunt rugați și încurajați să ducă la bun sfârșit o sarcină ușoară, cu scopul de a-și ajuta familia. Îi putem vedea pe acești pici cum încearcă să ajungă până la magazinul de panificație sau până la băcănie, iar drumul lor este filmat cu ajutorul camerei ascunse. Astfel, cei mici devin un exemplu pentru alte familii și pentru copiii lor. Mesajul este clar: „Da, se poate. Și dacă nu se poate, vom încerca până vom reuși. Cu răbdare și perseverență”.

Responsabilitate, înainte de toate

Kaito, un puști de 12 ani, merge cu metroul de la vârsta de 9 ani, de când părinții lui s-au despărțit și acum au custodie comună. El face naveta zilnic între locuințele celor doi părinți. „La început, am fost puțin îngrijorat, nu știam dacă o să fiu în stare să merg singur cu metroul. Dar foarte puțin, apoi mi-a trecut”, susține el, într-un articol de pe citylab.com. Acum, i se pare floare la ureche. Și părinții lui au fost temători într-o primă fază, însă l-au lăsat, pentru că au considerat că este suficient de matur și aveau ca exemplu alți copii de vârsta lui Kaito, care se descurcau de minune să meargă prin oraș cu mijloacele de transport în comun.

„Mi-am spus că metroul este un mod sigur de deplasare, vine la timp, iar el este un copil inteligent”, a declarat mama vitregă a lui Kaito. „Și eu circulam cu metroul când eram de vârsta lui. Nu aveam telefoane mobile, dar tot mă descurcam să ajung cu bine și la timp la destinație. Acum, dacă se rătăcește, ne poate suna să-l ghidăm.”

O societate perfectă

Copiii niponi nu sunt învățați să fie supereroi sau să aibă o încredere exacerbată și nejustificată în ei înșiși, așa cum s-ar crede, ci altul e răspunsul: individul are deplină încredere în societatea în care trăiește. „Copiii japonezi învață din fragedă pruncie că, atunci când un membru al comunității are nevoie de ajutor sau se află în impas, toți ceilalți trebuie să-i sară în ajutor”, spune Dwayne Dixon, antropolog care și-a scris dizertația pentru teza de doctorat studiind tineretul japonez.

Acest comportament este încurajat și în școli, unde copiii fac cu rândul curățenie și servesc masa celorlalți, în loc să lase personalul auxiliar să facă asta. „Astfel, fiecare se poate pune în pielea celuilalt, munca este împărțită în mod egal și fiecare învață cum se curăță o toaletă, de exemplu”, spune Dixon.

Atunci când fiecare își asumă responsabilitatea și are grijă de spațiile care sunt folosite la comun, copiii ajung să simtă mândria de a se ocupa de un loc care le aparține și își dau seama, în același timp, de consecințele faptului de a face mizerie atunci când chiar ei sunt cei care trebuie să curețe la un moment dat. Această abordare etică se extinde și asupra spațiului public – este unul dintre motivele pentru care străzile Japoniei sunt atât de curate. Nu e de mirare că un copil care merge pe stradă știe că se poate baza la nevoie pe sprijinul celor de lângă el.

O țară foarte sigură

Japonia are o rată a criminalității extrem de scăzută – un motiv principal pentru care părinții au curajul de a-și trimite copiii neînsoțiți la școală. Însă ceea ce contează în plus este infrastructura foarte prietenoasă cu pietonul și foarte bine pusă la punct. În orașele japoneze, spațiile publice sunt astfel concepute încât să vină în întâmpinarea pietonului. Japonezii sunt obișnuiți să ajungă repede dintr-un loc în altul, chiar și pe jos, și să folosească mijloacele de transport în comun în detrimentul autoturismului personal. De altfel, jumătate din toate excursiile urbane sunt realizate cu ajutorul trenului sau al metroului și un sfert – la pas. Iar șoferii cedează întotdeauna prioritatea pietonilor și bicicliștilor.

Însă mama vitregă a lui Kaito spune că nu i-ar permite unui copil de 9 ani să călătorească neînsoțit cu metroul în capitale precum Londra sau New York, ci doar în Tokyo. Asta nu înseamnă că mersul cu metroul e total lipsit de riscuri în acest oraș. Și femeile și fetele din Japonia sunt hărțuite sexual uneori, iar acest lucru a dus la introducerea, începând cu anul 2000, a unor mijloace de transport în comun pe anumite linii selectate, destinate exclusiv femeilor. Totuși, mulți copii de la orașe continuă să meargă cu metroul la școală și duc la bun sfârșit anumite sarcini, fără să fie nevoie să fie supravegheați.

Această libertate de mișcare care le este oferită se reflectă nu doar în felul în care vor fi clădiți ca adulți, mai târziu, ci și în felul în care va continua să arate societatea pe viitor – unită și de încredere.

Te-ar mai putea interesa