Ce trebuie să știe orice părinte despre agresivitatea la băieți
„De ce e băiatul meu atât de agresiv? „De ce în loc de cuvinte folosește pumni, mușcături sau trânte?” „Oare băiețelul meu va deveni un bărbat violent?” Foarte puțini sunt părinții de băieți care nu și-au pus aceste întrebări, atunci când se întorceau de la locul de joacă sau când au primit atenționări de la educatoare, nu-i așa?
Dar de ce sunt băieții agresivi? Este ceva în natura lor care îi face să își manifeste mult mai des și mai dăunător agresivitatea? Fie că este sau nu așa, ce putem face pentru a-i ajuta și pentru a construi pentru noi toți o lume mai puțin violentă?
Pentru a găsi răspunsuri la aceste întrebări, iată niște informații despre agresivitatea la băieți care vă vor schimba în mod radical felul în care priviți această problemă.
Agresivitatea la băieți – Nu, nu este testosteronul sursa agresivității!
Obișnuim să spunem, resemnați, că testosteronul este cel care îi face pe băieți și bărbați agresivi și violenți. Vorbim despre testosteron ca despre o calamitate naturală, ca despre ceva ce nici noi, părinții de băieți, și nici ei, băieții, nu pot controla. Și, totuși, sunt ani buni de când oamenii de știință contestă legătură dintre agresivitatea la băieți și nivelul de testosteron.
„Băieţii violenți nu sunt fiare încărcate cu testosteron”, scrie psihologul american Michael Thompson. Dimpotrivă, un studiu desfăşurat de Universitatea din Montreal pe băieţi de 13 ani a arătat că cei un comportament violent aveau de fapt nivele de testosteron mai scăzute. Deasemenea, băieţii care suferă de sindromul Kleinfelter (un defect genetic cauzat de prezența unui cromozom feminin în plus XXY) au tendința să fie mai agresivi, deși au o deficiență de testosteron.
Și mai relevant, un studiu publicat de revista Nature a analizat efectele pe care oamenii cred ca testosteronul le are, administrând testosteron și placebo unui grup de femei. Cele care credeau că primiseră un surplus de testosteron s-au comportat mai agresiv în jocul organizat de cercetători, în timp ce acelea care primiseră cu adevărat testosteron, dar nu știau acest lucru, au avut un comportament mai cooperant.
Prejudecățile despre agresivitatea la băieți nu fac decât să agraveze problema
Ca și băieții noștri de 3, 13 sau 30 de ani, femeile din studiu s-au comportat așa cum credeau că este de așteptat, că doar erau sub acțiunea testosteronului! Fie că băieții au sau nu o predispoziție naturală către un comportament mai agresiv, felul în care îi creștem și îi învățăm să fie băieți nu face decât să potențeze această așa-zisă caracteristică masculină.
Vă invit să faceți o vizită la un loc de joacă pentru copii mici, de la 1 la 3 ani. Observația mea participativă în astfel de situații a fost că agresivitatea, așa cum se manifestă ea la un toddler (îmbrânceli, mușcături, țipete) este uniform distribuită între sexe. Bineînțeles, părinții vor trata fetele care îmbrâncesc drept „băiețoase”, iar pe băieții care nu își apără agresiv jucăriile îi vor acuza de timiditate și comportament „de fetiță”. Este vizibil deja de la vârsta de un an cum comportamentele sunt încurajate diferit pentru fete și băieții. Agresivitatea băieților este tacit tolerată, la fel cum nu sunt tolerate exprimarea emoțiilor (băieții mari nu plâng, nu-i așa?). În același timp, fetițele sunt lăsate mai ușor să plângă, dar în nici un caz să se apere atunci când sunt agresate (nu e feminin, nu-i așa?). Rezultatul? În Statele Unite, 90% din omoruri sunt săvârșite de bărbați. Victimele lor sunt preponerent bărbați. Da, violența pare să fie o treabă între ei, bărbații. Trebuie să fie chestia aia cu testosteronul, nu-i așa?
Agresivitatea la băieți – Ne educăm băieții să devină agresivi?
Adesea, îi tratăm pe băieți ca și cum agresivitate este în natura lor. Aproape că ne îngrijorăm când vedem un băiețel care nu e agresiv (o fi bolnav, poate?). Dar dacă am uita pentru o secundă teoria comodă a unei agresivități înnăscute și ne-am întreba ce anume din felul în care ne creștem băieții îi face incapabili să își gestioneze agresivitatea?
Iată trei lucruri noi pe care le-am învățat despre problema agresivității de la psihologul Michael Thompson, specialist în problemele legate de creșterea băieților:
1. Agresivitatea la băieți este mai degrabă defensivă decât ofensivă.
Un băiat va fi cu atât mai agresiv cu cât se simte mai amenințat. Băieții „folosesc agresivitatea pentru a se proteja”. S-a constat că cei mai agresivi băieți dintr-un grup sunt tocmai cei marginalizați, vulnerabili, nu cei populari. Michael Thomspon descrie violența ca o armură a băieților care se simt de două ori vulnerabili: pe de o parte, simt că trebuie să se ridice la înălțimea unui standard de masculinitate impus cultural (nu mai puțin frustrant și dăunător decât standardul de feminitate care le împinge pe tinerele fete către anorexie sau bulimie), iar pe de altă parte, teritoriul emoțional interior, pe care cei mai mulți au fost educați să și-l reprime reprezintă o nouă sursă de vulnerabilitate.
- TE-AR PUTEA INTERESA ȘI:
Agresivitatea la băieți. Ce trebuie să știe orice părinte
Agresivitatea la băieți – 2. Băieții sunt educați să vadă lumea ca pe un loc amenințător și să răspundă acestei amenințări cu agresivitate.
Cred că este suficient să ne gândim la orice film despre pușcării pe care l-am vizionat vreodată. Una din primele reguli care pare să fundamenteze asemenea spații extrem de violente este interdicția de a arăta orice semn de slăbiciune, ba mai mult, de a manifesta agresivitate încă dinainte de a fi provocat. Analogia poate părea exagerată, dar modelul funcționează din păcate pentru băieți: ei află destul de repede, dacă nu de la adulți, atunci din cercul de prieteni, că agresivitatea fățișă îi va proteja de o eventuală agresivitate (care poate nu va veni niciodată, dar asta nu face decât să le întărească convingerea că au abordat atitudinea corespunzătoare).
3. Agresivitatea la băieți este de multe ori singurul mod de manifestare al unor emoții (furie, tristețe) reprimate.
Băieții au în general parte de o slabă educație emoțională: ei nu sunt învățați să își recunoască sau să își numească emoțiile. Michael Thompson spune că pentru unii băieți, propria viață emoțională le este „la fel de străină ca partea întunecată a lunii.” Ei sunt educați de mici să își reprime furia, plânsul, tristețea. Pentru o parte dintre ei, violența devine singura formă de a elibera toate aceste emoţii înăbușite; de cele mai multe ori, agresivitate este îndreptată asupra cuiva vulnerabil. Ca și ei. Ceea nu face decât să le întărească convingerea că această lume este într-adevăr un loc amenințător.
Agresivitatea la băieți – Soluții pentru a-i ajuta pe băieți să fie mai puțin agresivi
Odată ce am înțeles o parte dintre cauzele agresivității, putem gândi altfel de metode pentru a-i ajuta pe băieți să nu mai ajungă în acel moment în care violența pare singura opțiune validă. Michael Thompson conluzionează în cartea sa, Crescându-l pe Cain: „Dacă vrem să îi protejăm pe băieții noștru să nu devină astfel de bărbați, atunci trebuie să încercăm nu numai să înlăturăm sursele necazurilor, ci și să îi deschidem pe băieți spre lumea lor interioară pentru ca ei să învețe moduri de a evita comportamentul violent.”
Îi putem ajuta pe băieți să evite răspunsul violent dacă îi vom ajuta să își numească emoțiile (Sunt furios! Sunt trist!) sau, și mai bine, să poată identifica cauza emoției (Sunt furios pentru că…). Această alfabetizare emoțională se face cel mai ușor începând de la cele mai mici vârste. Așadar, dragi mame de băieți, lupta pentru pace începe de acasă. Lăsați-vă băieții să plângă, să fie furioși, vorbiți cu ei despre asta, lăsați-i să exploreze agresivitatea pentru a o putea controla și încercați să le vorbiți cât mai rar despre ce și cum trebuie să fie un bărbat. E și așa prea multă presiune pe dragii noștri băieți!
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.