În perioada aceasta, copiii văd Moși la tot pasul. La serbarea de la grădiniță, la târgurile de Crăciun, prin marile magazine. Iar pentru părinți (și cufărul lor de amintiri de familie) o fotografie în care cel mic stă în brațele Moșului în timp ce îi spune o poezie sau îi vorbește despre cadoul dorit cântărește mult. Ce faci, însă, dacă el nu vrea nici măcar să se apropie și să-l salute pe Moș? Sau dacă izbucnește în lacrimi imediat ce-l vede?
Dr. Monika Roots, psihiatru de copii și adolescenți, citată de parents.com, spune că respectarea limitelor copilului ar trebui să fie o prioritate pentru părinți inclusiv când vine vorba de întâlnirea cu Moș Crăciun. Ea recomandă ca un astfel de moment să fie bine pregătit, în așa fel încât cel mic să știe exact ce urmează să se întâmple. Îi poți spune în felul următor: „Mergem să-l întâlnim pe Moș Crăciun. Moșul este acolo ca să ne salute. Putem face o poză cu el, poți să îi spui ce cadou îți dorești, iar eu voi fi tot timpul lângă tine. Dacă ceva nu e în regulă, vreau să-mi spui.” Mulți părinți sar peste aceste discuții pregătitoare, iar copilul se trezește într-o situație neașteptată, intensă și greu de gestionat.
Tradițiile se pot integra treptat sau adapta
Poate că tu ai amintiri minunate cu Moșul sau, dimpotrivă, experiențe neplăcute care te fac să vrei să eviți tot ritualul. Dar acestea nu au legătură cu ceea ce va simți copilul tău. Dr. Roots îi sfătuiește pe părinți ca, în primii ani de viață ai copilului, să abordeze tradițiile din propria copilărie ca pe ceva nou. „Ai în față un omuleț…complet nou. Lasă-l să aibă un cuvânt de spus dacă vrea sau nu să facă poza, cât de aproape se simte confortabil să stea și ce formă poate lua întâlnirea cu Moșul“.
Ce faci dacă copilul plânge sau refuză să stea la poze cu Moș Crăciun?
Chiar dacă cel mic a fost de acord inițial să-l salute pe Moșul, se poate răzgândi în ultimul moment. Poate ai pregătit totul, i-ai arătat imagini, i-ai povestit despre ce urmează să se întâmple și, totuși, apare frica. E perfect normal. Dr. Roots spune că e important să privești situația prin ochii copilului:
• aglomerație și zgomot,
• lumini puternice,
• un adult necunoscut, cu barbă și voce puternică,
• presiunea de „a face o poză frumoasă”. Toate pot fi copleșitoare.
Ce să faci tu?
- Vorbești calm și-i validezi emoția. „Văd că ești speriat / trist / copleșit. E în regulă.”
- Îi oferi libertate. Îl lași să decidă următorul pas: rămâne, se apropie puțin, salută de la distanță sau pleacă.
- Uneori are nevoie doar de câteva secunde ca să se liniștească și să analizeze situația. Alteori, plânsul continuu e semnalul clar că e momentul să închei încercarea.
Dr. Roots explică: „De multe ori, nu le dăm copiilor ocazia să decidă cum vor să gestioneze situația. Poate nu plâng pentru că vor să plece, ci pentru că își doresc ca lucrurile să se simtă altfel.” De aceea, oferă-i opțiuni:
- „Putem sta lângă Moș fără să te atingă.”
- „Putem să-i facem cu mâna de la distanță.”
- „Putem face o poză împreună, iar tu stai la mine în brațe.”
- „Putem face o pauză și încercăm mmai târziu/ altă dată.”
Nu posta în social media fotografii cu copilul plângând
Una dintre cele mai controversate părți ale „tradiției” fotografiilor cu Moș Crăciun este atunci când părinții postează online imagini cu cei mici plângând în brațele Moșului. Înainte de a posta o imagine cu un copil speriat sau copleșit, care se află într-o situație pe care nu și-o dorește, întreabă-te dacă nu cumva conținutul poate fi perceput ca insensibil sau umilitor pentru copil. Dr. Monika Roots este categorică: nu posta imagini cu copilul plângând. „Uneori, uităm că ai noștri copii sunt oameni care vor crește”, explică ea. „Ți-ai dori ca cineva să posteze pe internet o poză cu tine plângând?”
Gândirea critică asupra fotografiilor și videoclipurilor pe care le distribui despre copilul tău și obținerea consimțământului de la copiii mai mari sau adolescenți este o formă de respect pentru limitele lor și pentru autonomia lor. Copiii sunt oameni (mici, dar tot oameni) cu drepturi, opinii și sensibilități. Rolul tău este să le protejezi limitele, nu să îi împingi spre o experiență pentru care nu sunt pregătiți, mai ales una care nu are nicio valoare educațională reală. Nu vorbim despre spălat pe dinți sau mers la școală, ci despre o activitate opțională.
