Părinții cu doi sau mnai mulți copii cad deseori într-o capcană periculoasă: aceea de a face comparații între frați. Chiar dacă au cele mai bune intenții, crezând că în felul acesta îi motivează să progreseze, rezultatul ester exact opusul.
„Fratele tău este mai cuminte decât tine!” „Dacă sora ta înțelege atât de ușor Matematica, tu de ce nu poți?” Sună cunoscut? Sunt expresii aparent inofensive, însă pentru copil ele au o greutate mare. Un mediu bazat pe comparații poate frâna dezvoltarea unei mentalități sănătoase, copilul resimțind o presiune constantă, care duce la anxietate și frică de eșec.
Cât de grave sunt consecințele comparațiilor
Supuși unor comparații constante cu ceilalți -chiar și cu frații- copiii au mai multe riscuri să dezvolte sentimente de inadecvare. Preeti Bhandary, expert în parenting, spune că „fiecare copil are propriile puncte forte. În timp ce unul poate excela la studii, altul poate fi foarte bun la sport, muzică sau orice altă activitate. Ori de câte ori părinții își exprimă continuu nemulțumirea sau nefericirea cu privire la performanța slabă a copiilor lor, ei le distrug încrederea în sine, în loc să o construiască.”
De fiecare dată când părintele face comparație între copii, este ca și când ar trage cu pistolul în aer pentru a anunța startul unei curse, iar comparația îi transformă pe copii în rivali, nu în prieteni. Consecințele comparației nu se reduc doar la atât, ele sunt semnificative:
Scade stima de sine
Atunci când copiii sunt comparați în mod constant, ei pot interioriza mesajul că valoarea lor depinde de capacitatea de a-i depăși pe cei cu care sunt comparați. Acest lucru le poate eroda stima de sine și le poate crea convingerea că nu sunt niciodată suficient de buni așa cum sunt. De-a lungul timpului, acest lucru poate duce la sentimente de nesiguranță, care persistă până la vârsta adultă, influențând relațiile, alegerile de carieră și bunăstarea generală.
Un studiu publicat în 2024 evidențiază modul în care expunerea constantă la comparații inhibă dezvoltarea emoțională. De asemenea, s-a constatat că astfel de practici pot limita explorarea creativității și a identității unice a fiecărui copil.
În multe țări din Asia de Est, în special în familiile chineze, părinții folosesc adesea comparația cu „copiii altora” pentru a-i motiva pe ai lor. Mulți părinți chinezi își imagineaza că, în orice situație, „copiii altora” sunt modele excelente. Potrivit „Youth Blue Book: China Minors’ Internet Use Report (2022),” expresia „Uită-te la X ce cuminte/bun/deștept este” a fost selectată drept una dintre cele cinci expresii pe care copiii detestă să le audă de la părintii lor. Mai mult de-atât, comparația cu un alt copil nu are niciun efect motivant.
- CITEȘTE ȘI: Cum să-ți motivezi copilul fără să-l stresezi. Strategii pentru copii mici și adolescenți
Crește sentimentul de inadecvare
Comparațiile generează un sentiment de inadecvare prin evidențierea aspectelor în care un copil nu este la nivelul semenilor lui. Acest lucru, în loc să-l determine sa progreseze, așa cum se așteaptă părintele, îi insuflă teama de eșec și reticența în a-și asuma riscuri sau de a explora noi oportunități. Copiii pot deveni ezitanți în fața unor activități noi, temându-se că nu se vor ridica la standardele stabilite de alții. Focalizarea pe atingerea standardelor altora poate împiedica copilul să își descopere și să își dezvolte propriile talente și interese. Acesta poate deveni mai preocupat de a satisface așteptările externe decât de a-și urma propriul drum.
Cultivarea resentimentelor
Comparațiile repetate alimentează resentimente atât față de fratele cu care este comparat, considerat reper al succesului, cât și față de părintele care face comparațiile. Acest lucru poate tensiona relațiile părinte-copil și poate crea o atmosferă ostilă sau competitivă în cadrul familiei. Frica și nesiguranța distrug încrederea dintre părinte și copil, iar acesta din urmă ar putea să devină distant, iar greșelile și eșecurile să și le ascundă, prin secrete și minciuni.
Comparațiile și favoritismul sunt două fețe ale aceleiași monede. De fiecare dată când parintele oferă unuia dintre copii statutul de cel mai responsabil, mai amuzant sau talentat, îi pune pe cap o coroană invizibilă. Marele risc care pândeste este că „preferatul” va fi apoi tentat să-i privească pe cei cu care este comparat cu superioritate.
- CITEȘTE ȘI: 15 Tips & Tricks: Cum îți încurajezi copilul să persevereze, plus exemple concrete pentru fiecare situație
Nici pentru copilul cu care se face comparație nu este ușor
Comparațiile făcute de părinți îi învață pe copii să vadă viața fie ca pe un succes, fie ca pe un eșec, în loc să o perceapă ca pe un proces de învățare și experimentare a lumii din jurul lor. Comparându-i pe copii, de fapt îi împiedicăm să accepte provocările și să-și descopere talentele și pasiunile. De fiecare dată când ne comparăm copiii, ei simt presiunea pe care o punem pe ei ca să performeze. Nici pentru „copilul-etalon” lucrurile nu sunt simple. Efortul lui de a se menține în acea poziție generează stres, iar stresul îi alimentează anxietatea, ceea ce la un moment dat îl poate epuiza emoțional.
Ce riscăm când comparăm
Compararea copiilor noștri le va distruge acestora motivația și încrederea de a învăța și de a încerca lucruri noi. Iar cu toate intențiile pe care le credem bune, în fond nu facem altceva decât să le alimentăm gândurile negative: „De ce să încerc dacă nu mă voi putea compara niciodată cu sora mea?” „Nu este cinstit că muncesc atât de mult, dar încă nu ajung la nivelul fratelui meu.” „Dacă nu pot să fiu cel mai bun, nu vreau să o mai fac deloc.”
Înlocuiți comparațiile care nu aduc nimic bun, cu încurajări de a-și urma interesele și pasiunile, chiar dacă sunt foarte diferite de ale fratelui, surorii sau ale altor copii. Oferiți-i oportunități de explorare și auto-descoperire, care îi vor permite să dezvolte un puternic sentiment de identitate și un scop. Sprijinind autonomia copilului, părintele îl împuternicește pe acesta să facă acele alegeri care se aliniază valorilor și aspirațiilor sale și nu să se conformeze așteptărilor celorlalți. Fiecare copil este un individ unic, cu puncte forte, provocări și traiectorii de dezvoltare unice, îmbrățișarea acestei individualități este esențială pentru o stimă de sine sănătoasă.
