Granita dintre minciuna si fantezie
Imaginatia este inceputul creatiei, spunea Bernard Shaw . Este ceea ce ne defineste ca oameni, este locul nostru de adapost in perioade de furtuna. Tot ceea ce ne imaginam in prezent poate deveni realitate in viitor, tocmai pentru ca primul pas a fost deja facut. Iata de ce imaginatia unui copil trebuie ocrotita si stimulata.
In fata unei lumi coplesitoare prin complexitatea ei, fantezia este arma cea mai la indemana cu care isi pot explica totul, cu ajutorul careia pot gasi solutii problemelor zilnice. Dar uneori solutia imbraca o forma atat de indepartata de realitate, incat oamenii mari au inventat pentru ea si un cuvant: MINCIUNA.
Minciuna – poveste (la 3 – 4 ani)
De ce mint copiii? Pentru ca asa e in firea omului? Pentru ca si adultii mint? Pentru ca sunt prost crescuti?
La varste mici, incepand cu trei-patru ani, granita dintre realitate si imaginatie este foarte subtire in mintea unui copil. Este perioada in care minciuna devine poveste, fabulatie. Copilul pune la incercare limitele propriului univers, este intr-o permanenta explorare a binelui si raului. Inventeaza intamplari pline de fapte fantastice pe care le poveste adultilor si cu ajutorul carora incearaca sa isi explice tot ceea ce nu intelege. Sunt povesti care exprima incercarea copiilor de a da viata lucrurilor pe care nu le au, dar pe care si le doresc.
In acest stadiu al minciunii, parintii nu au prea multe de facut. Trebuie sa ii asculte de fiecare data cu mare atentie, sa nu rada de ei si sa incerce sa introduca cu blandete si ceva adevar in povestire. Copilului i se poate spune: “Chiar asa, ai zburat peste case? Ei, stiu cat de tare ti-ar placea sa o faci, si mie la fel, insa pentru asta ai nevoie de un avion, nu-i asa?“
Primele minciune adevarate (la 5 – 6 ani)
Mai tarziu, la cinci-sase ani, copilul devine din ce in ce mai constient de universul care il inconjoara si de propriile limite. Acum parintii se lovesc de primele minciuni voluntare. Copilul stie diferenta dintre real si imaginar si se foloseste de ea in avantajul sau. Minciunile devin mai nuantate. Principalele motive pentru care mint copiii sunt aceleasi pe care le avem si noi, adultii. Cu singura diferenta ca cei mici nu realizeaza foarte bine cat de gresit este sa nu spui adevarul.
Principalele motive pentru care mint copiii
- Frica de consecinte. De cele mai multe ori minciuna insoteste o boacana. Pentru parinti, minciuna alaturata unei nazbatii este cireasa de pe tort! Respirati adanc, numarati pana la trei si spuneti asa: “Nu e nevoie sa ma minti. Te iubesc, chiar daca nu imi place ce ai facut”. Pe de alta parte, este bine sa va ganditi daca nu cumva regulile casei sunt prea stricte si pedepsele aplicate pana in prezent prea dure sau daca cel mic se simte intr-adevar liber sa vorbeasca parintilor.
- Incearca sa protejeze pe altcineva. In acest caz parintii trebuie sa dea dovada de multa blandete si mult tact pentru a (re)castiga increderea copilului.La varste atat de mici, o povara de acest fel poate fi coplesitoare, ducand la adevarate dezechilibre sufletesti pe care le veti repara cu greu.
- Pentru a evita ceva neplacut pe care il are de facut. “Ai pus jucariile la loc?” “Da!”
- Copilul are imaginatie bogata si se foloseste de ea pentru a face adevarul si realitatea mai putin plictisitoare.
- Pentru a castiga dragostea, aprobarea si atentia adultilor. Copiilor le place sa impresioneze adultii. Au nevoie de increderea si atentia lor.
Ce e de facut?
- Cand copilul este foarte mic nu trebuie sa ne grabim cu pedeapsa. Este mult mai intelept sa folosim fiecare neadevar spus in avantajul copilului, sa ii explicam diferenta dintre adevar si minciuna, care sunt regulile pe care familia le are in aceasta privinta, putem discuta chiar in termeni religiosi si sociali. Este perioada in care se invata si se testeaza diferite abordari.
- Daca instinctiv fiecare minciuna este “recompensata” cu dezaprobare de catre parinti, este timpul sa invatati sa oferiti si laude ori de cate ori copilul isi ia inima in dinti si marturiseste adevarul.
- Vorbiti despre ce s-a intamplat, nu va grabiti cu invinovatirea. Ascultati ce are de spus si descoperiti motivele care l-au impins la minciuna.
- Feriti-va de falsele acuzatii! Pot fi devastatoare. Pana la proba contrarie, fiece copil este nevinovat.
- Daca ati fost totusi mintiti, nu exercitati presiuni asupra lui pentru a recunoaste. O astfel de reactie poate duce la un sir de minciuni la capatul carora veti avea un copil obosit, frustrat si cu o parere de sine foarte proasta. Efectele negative vor fi coplesitoare comparativ cu “triumful adevarului”.
Aminteste-ti ca iubirea este cea mai frumoasa si eficienta metoda de educatie si nu pune un principiu moral inaintea sufletului copilului tau.