De ce mint copiii

Anca Vlad
De ce mint copiii

Sfaturi pentru a te descurca cu minciunile copilului tău. Juliette Guilbert, mama unei fetițe, povestește experiența ei cu minciunile, pe când Lillian avea doar 4 ani. Într-o zi când se aflau într-un magazin și Julliette proba un sutien, fetița ei i-a spus nonșalantă că tatăl ei îi poartă, uneori, sutienele. Uimită de cele auzite, aceasta a cerut detalii, iar fetița i-a povestit cum totul se petrece sâmbătă când mama doarme. Tatăl ei obișnuiește să își pună sutienul peste tricou și sare pe o mini trambulină. A continuat să fie atât de convinsă de povestea ei pe parcursul acelei zile, încât Juliette l-a întrebat timidă pe soțul ei, profesor de școală, dacă a ținut vreodată aproape de pieptul său lenjeria mamei (nu a făcut-o).

Deși s-au amuzat pe seama situației, mama a rămas neliniștită. Putea să înțeleagă minciuna spusă pentru a evita o pedeapsă sau pentru a primi o porție suplimentară de plăcintă, dar Lillian mințea frecvent și nu recunoștea niciodată că povestea era inventată. Asemenea altor mame, Juliette se întreba dacă ar trebui să insiste asupra sincerității de teama ca nu cumva fiica ei să devină mitomană sau dacă ar trebui să treacă cu vederea pentru a distruge creativitatea micuței.

Minciunile încep ca nevinovate

Experții spun că micuții  nu fac diferența între adevar și ficțiune. Acest tip de minciună poate fi un semn pozitiv. Preșcolarii cu un IQ mai ridicat sunt mai predispuși la minciună, iar abilitatea de a minți de la o vârstă fragedă poate fi un semn de bune abilități sociale în adolescență.

Desigur, nu toate minciunile copiilor sunt incidente triviale de care doar să râzi-și vrei să crești un copil care să prețuiască sinceritatea. Știind ce gen de minciuni spun copiii la diferite vârste și de ce, poți să îți ghidezi copilul spre un grad de onestitate potrivit vârstei sale.

Copii între 1 și 3 ani: primele născociri

De obicei, este evident când unul dintre gemenii de 2 ani ai lui Eric Lutzker, Merce și Jacob, are scutecul murdar. Trebuie doar să descopere care din ei. Dacă îi întreabă, aceștia răspund simultan spunând numele celuilalt. Nu vor să treacă prin procedeul de schimbare al scutecului, așa că mint.

Acestea sunt primele genuri de minciuni pe care copiii mici le încearcă. Așa cum orice mamă poate spune, copiii de 3 sau chiar 2 ani vor spune minciuni banale, negând că au făcut ceva doar pentru a câștiga ceva în schimb.

Nu are rost să pedepsești copii atât de mici pentru ascunderea adevărului, atâta timp cât nu fac nimic rău. Psihiatrul Elizabeth Berger explică: „Dacă un copil de doi ani trage pisica de coadă și spune că prietenul lui imaginar a făcut-o, cel mai bun răspuns este să îi spui că și pisica are sentimente. Nu porni o ceartă pentru a-l face pe micuț să recunoască. În loc să întrebi cine a spart vaza, spune uite, vaza s-a spart. Dacă faci acuzații nervoase, vei obține o minciună.”

Preșcolarii: oameni mici, povești mari

Povestea fetiței despre tatăl care poartă sutiene este tipică pentru relația cu realitatea a copiilor între 3 și 5 ani. Aceasta este vârsta prietenilor imaginari, a monștrilor încornorați și a curcubeelor vorbitoare. O fetiță din El Cerrito, California, a petrecut ultimul an în compania celor opt surori imaginare, fiecare cu nume, zi de naștere și poveste. Surorile făceau lucruri pe care Lucy nu le putea face cum ar fi să poarte rochițe roz în fiecare zi.

Poveștile preșcolarilor pot fi doar joacă sau dorințe (surorile imaginare ale lui Lucy nu erau nevoite să mănânce ciuperci așa cum făcea Lucy). Nu este neobișnuit ca cei mici să insiste că lumea lor fantastică este reală. Ceea ce copilul vrea să transmită atunci când spune că cineva este real, este importanța prietenilor săi imaginari.

Dacă te îngrijorează una dintre povești, este important să păstrezi lucrurile în perspectivă. Dr Berger spune că „dacă un copil pare fericit și are relații reale cu persoane importante din viața lui, nu sunt motive de îngrijorare față de fanteziile sale. Asta făceau copiii înainte de apariția televizorului.” Ține minte că ceea ce poate părea bizar pentru adulți, ar putea fi modul în care copiii procesează ideile noi. După ce Lucy a aflat că bunicul ei a murit înainte de nașterea ei, „surorile” au murit și ele subit.

Școlarii. Ei au motive serioase

Shea McMahon, de 8 ani, și fratele lui, Jack, de 6, din Austin, Texas, au negat vehement șterpelirea brățării surorii nou născute ce era păstrată într-o cutie. La câteva minute după ce mama a țipat și i-a amenințat cu pedeapsa până când vor recunoaște, Jack a recunoscut, dar fără a da detalii. A recunoscut doar pentru ca părinții să nu mai întrebe. Apoi, Shea, adevăratul făptaș, a izbucnit în lacrimi.

Tentativa de a lua asupra sa vina semnalează un pas important în dezvoltarea sa: abilitatea de a spune o minciună albă (sau „prosocială”) – una care să fie benefică pentru altcineva sau spusă pentru a evita să supere pe cineva.

Dar așa cum minciuna prin omisiune a lui Shea arată, copiii cu vârste între 5 și 8 ani recurg la minciuni nu tocmai albe. O fac având tot soiul de motive de înțeles sau chiar de iertat -de exemplu, le este frică de cât de dezamăgit poți fi, de pedeapsa pe care o pot primi sau chiar pentru că sunt presați peste de puterile lor. (Un copil care are probleme la matematică ar putea insista că nu are teme la această materie.) Înainte de a-l trimite în camera sa sau de a-i interzice să stea la televizor în acea zi, încearcă să descoperi ce l-a îndemnat să mintă și ia în considerare și motivele lui.

Copiii cu vârste între 8 și 12 ani: cresc repede și forțează adevărul

Când părinții Aurorei i-au făcut acesteia o petrecere de Halloween, tatăl ei a inventat o poveste despre o casă bântuită aflată în apropiere. La sfârșit, fetițele au insistat să o vadă. La 9 ani, au idei concrete despre adevăr sau fantezie. Sunt încă naive în ceea ce privește zona dintre ele.

Și vorbind despre aceasta zonă, copiii de această vârstă sunt capabili să minimizeze detalii ale vieții lor cărora le dădeau multă importanță altă dată.  Nu fi surprinsă în cazul în care copilul tău îți ascunde lucruri pe care ți le-ar fi spus cu un an sau doi în urmă, cum ar fi ultimele bârfe de la școală. Nu este vorba despre lipsa sincerității și nici un semn că intenționează să facă ceva rău. De fapt, acestea îi reflectă dezvoltarea maturității. „Copiii care le spun părinților orice la 13 sau 14 ani nu se maturizeaza” spune dr. Brody.

Cum pierzi controlul

Desigur, pe măsură ce copilul tău câștigă independență, acesta poate profita și minți, cum a fost și cazul unui băiat de 9 ani din San Diego. Când acesta a rugat-o pe mama lui să nu îl mai „bată la cap” cu programul zilnic de citit, aceasta a dat înapoi și l-a lăsat să își asume responsabilitatea. Nu l-a rugat deloc să îi arate orarul pe întreaga durată a lunii ianuarie. Băiatul jura că îl completează zilnic. Când a venit momentul să își predea orarul, mama sa a fost șocată să vadă că era aproape gol. A mințit-o întreaga lună.

O minciună ocazională despre teme, sarcini sau spălatul pe dinți nu este neobișnuită, deși e îngrijorătoare. Cel mai bun răspuns este, de obicei, să îi arăţi că nu eşti de acord. Dar dacă un copil minte în mod repetat, este posibil să aibă nevoie de ajutor profesionist pentru a lămuri situația. Conform celor spuse de Dr Berger, copiii care sunt anxioși sau simt că nu fac față unor situații pot minți. Poate fi un semn de stres sau un semn că un copil inteligent găsește minciuna ca fiind o tactică eficientă.

Care este cea mai bună cale să îți îndrepți copilul spre adevăr?

Fii tu un exemplu bun (nu ascunde vârsta fratelui său mai mic pentru a obține bilete mai ieftine) și vorbește-i despre modul în care minciuna poate dăuna credibilității și relațiilor. Este genul de lecție care nu este înțeleasă imediat. Șansele sunt ca el să treacă de la copilul care născocește la un adult sincer și bun.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa