De ce ascund copiii lucruri și nu ne spun totul?

Raluca Manea
de ce ascund copiii lucruri totul despre mame

Secretele copiilor nu sunt minciuni prin omisiune. Cei mici ascund lucruri de părinţi, iar uneori acest lucru ne bulversează teribil. În primul rând, haideți să vedem de ce ne ascund copiii lucruri și apoi să vedem ce este de făcut!

Dacă noi înţelegem care e motivaţia adevărată a faptelor lor, vom reuşi să ne conectăm la copiii noștri într-o manieră autentică pe termen lung. În felul acesta, ajutorul pe care îl oferim va fi bine primit, iar atunci când copilul va creşte, relaţia nu va fi tensionată.

Citește și: Miruna Jovin: “Dacă ne dorim copii fericiţi, trebuie să îi creştem cu respect şi blândeţe”

Psihologii enumera trei posibile motive pentru care copiii ascund lucruri din viața lor de părinţi:

1. Îşi delimitează spaţiul intim

Copiii simt nevoia să ştie că unele lucruri sunt doar ale lor, fie că este vorba de posesiuni, amintiri sau sentimente. Poate se simt nesiguri pe emoţiile lor, poate că nu ştiu exact ce să creadă despre o anumită chestiune, şi până nu se lămuresc în ei înşişi, nu vor să împărtăşească cu alţii trăirile lor. Au nevoie de timp pentru că faptele concrete, sentimentele, ceea ce s-a întâmplat sau, dimpotrivă, nu s-a întâmplat, să se cristalizeze, să se sedimenteze.

Când vor decide să facă confidenţe, poate că la început vor testa un alt copil sau un adult pe care nu îl percep că pe o autoritate. În cazul copiilor unici, care nu au „supapa” fraţilor şi simt că atenţia părinţilor este mereu îndreptată asupra lor, tendinţa de a se ascunde în ei înşişi ar putea fi mai pronunţată.

2. Uneori lucrurile sunt ascunse pentru că „nu vor fi înţelese”

Copilul crede că părintele e prea mare, prea în vârstă pentru a înţelege cum funcţionează lumea lui” sau un anumit context, o anume situaţie. Vrea să evite să se simtă „judecat” şi din cauza această omite să povestească întâmplările respective, chiar dacă l-au afectat.

În special adolescenţii vor proceda aşa, separaţi de clişeica prăpastie între generaţii.

3. Copiii ascund lucuruile pentru că le e ruşine.

Când ştiu că au făcut ceva greşit – o alegere nefericită, o notă proastă, o nereuşită – și au tendinţa să „facă uitate” faptele acestea. E de înţeles, mai ales dacă se aşteaptă la o mustrare sau la o pedeapsă.
Când eram mici, ascundeam temeinic lucrurile stricate, să nu le găsească ai noştri: dacă în sfârşit stricăciunile ieşeau la iveală, spuneam că faptul s-a întâmplat demuuuult, iar asta cumva îl prescria. Am observat că aşa procedează şi puştiul meu.

Ce poţi face tu, ca adult, pentru a clădi o relaţie bazată pe încredere, care să reziste pe termen lung?

Stai deoparte!

Acordă-le copiilor spaţiu: chiar dacă eşti un extrovert ce se dezvăluie complet pe sine şi vrea la rândul lui să ştie absolut tot despre copilul lui, respectă faptul că fiul sau fiica ta sunt diferiţi de tine. Există o vorbă înțeleaptă, valabilă şi în parenting: „Nu te băga, ca să nu fii dat afară, şi nu sta prea departe, ca să nu fii uitat”. Avem nevoie de o înţelepciune echilibrată pentru a respecta intimitatea propriilor odrasle, pe care le socotim atât de mult o parte din noi.

Renunţă la perfecţionism!

Chiar dacă îţi doreşti o viaţă perfectă pentru copilul tău, standardele înalte cu care îl sufoci îl vor îndepărta de tine. Nu doar că va simţi nevoia să ascundă sub preş toate eşecurile pentru a nu te dezamăgi, dar va fi bântuit toată viaţa de un sentiment de inadecvare, de ideea că nu e niciodată suficient e bun. Dacă în sinea ta eşti mândru de copilul tău, nu ezita să i-o spui!

Nu judeca cu asprime și nu pedpesi!

Toţi greşim. Greşelile noastre, ale oamenilor mari, sunt incomparabil mai grave decât ale copiilor. Cu toate acestea, ne atât de ușor să ți certăm și să îi pedepsim pe cei mici! Îi ruşinăm şi îi umilim disproporţionat cu faptele lor, fără că asta să aibă că rezultat îndreptarea. Obţinem doar o izolare  profundă.

Nu e nimic mai trist decât un tată în vârstă, ce ar vrea să îşi petreacă timpul rămas cu copilul sau; însă acesta din urmă a învăţat atât de bine să disimuleze, încât niciodată nu se vor cunoaşte cu adevărat unul pe celălalt.

Unii copii ascund întâmplări care i-au afectat, fără ca vina să fi fost a lor.

Bunăoară, dacă sunt agresaţi sau abuzaţi la şcoală, teama sau ruşinea îi vor împiedica să spună acasă despre asta. Sau, dacă o vor face, vor povesti că şi cum nu li s-a întâmplat lor.

Îmi amintesc un incident din viaţa băiatului meu cel mare.

A aşteptat cu nerăbdare să meargă la  grădiniţă şi, chiar dacă am avut un început mai turbulent, după ce am schimbat programul lung cu cel scurt părea că totul e perfect. Brusc, în al doilea semestru, băiatul meu a început să îmi spună că nu vrea să mai mergă la grădi. Am aflat că educatoarea îi punea pe unii copii la colţul ruşinii, iar pe ceilalţi îi îndemna să râdă de pedepsit.

Ambele impostaze m-au revoltat, pentru că eu l-am învăţat să nu râdă de nimeni, sub nicio formă. Deşi l-am întrebat insistent, a negat că aşa ceva i s-ar fi întâmplat lui.

Anul următor a refuzat  cu totul să mai meargă la grădi, şi i-am respectat alegerea: grupa mijlocie am facut-o acasă.

În dimineaţa în care trebuia să înceapă grupa mare, m-am furişat lângă el în pat şi i-am spus: „Ţii minte cum doamna educatoare o punea pe fetiţă la colţul ruşinii? Nu a fost deloc frumos din partea ei, nu trebuia să facă asta. Dacă vreodată ţi se întâmplă aşa ceva, trebuie să îmi spui. Doar dacă ştiu adevărul te pot apăra”.

În acel moment, după mai bine de un an şi jumătate, copilul meu a recunoscut că fusese supus aceluiaşi tratament. Până atunci, a simţit nevoia să ţină totul secret, deşi ştia că nu va fi certat şi că i se va lua apărarea.

Există o carte foarte utilă, pe marginea căreia puteţi discuta situaţii de genul acesta, apărută la editura Gama în colecţia Mai bine vorbim despre asta. Cartea se numeşte Şi tu ai un secret? şi abordează atât secretele amuzante, cât şi tainele care te fac nefericit, despre care e întotdeuna bine să vorbeşti pentru a fi în siguranţă.

Citește și:
Cu sinceritate despre minciunile copiilor
Vocea ta: Minciunile au picioare scurte şi efecte lungi
Să creştem copii care au încredere în ei înşişi!

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa