Cum înveți copilul să-şi facă prieteni

Iulia Mirică
prietenie

Nu este suficient să înveți copiii ce să nu facă, trebuie, de asemenea, să le arăți și cum sa includă bunătatea și compasiunea în comportamentul lor față de ceilalți copii și colegi.

Vestea bună este că bunătatea este contagioasă, aceasta ducând la un număr mai mare de prieteni și la o viaţă fericită. De multe ori, s-ar putea să te întrebi cum crești un copil bun şi ce să faci atunci când copilul tău este exclus de ceilalţi. Cel mai bun lucru pe care îl pot face părinții este să-i învețe pe cei mici să includă prietenii, bunătatea și compasiunea în comportamentul lor, evitând agresiunea. Urmează acești pași pentru a-l învăța pe cel mic să includă și alte persoane în viața lui!

1. Ascultă și empatizează.

Poate fi foarte dificil să stai și să asculți când copilul tău îți spune o poveste despre cum a fost exclus, umilit sau rănit altfel la școală, dar ascultarea și empatizarea sunt cele mai bune două lucruri pe care le poți face. Deși probabil că ai fi tentată să-i spui ce prieten oribil a avut, copilul tău are nevoie să audă mai degrabă „Sună groaznic. Probabil că te simți atât de supărat acum.” Atunci când empatizezi cu cei mici, îi înveți să facă același lucru cu alți oameni. Copiii empatici pot da bunătate acestei lumi. Trebuie doar să fim prezenţi în viaţa lor și să-i lăsăm să lucreze cu emoțiile lor.

2. Include alți oameni în viața ta.

Te uiți vreodată pe telefon pentru a evita interacțiunea socială atunci când pur și simplu nu ai chef sau cunoști pe cineva din încăperea în care te afli? Nu ești singura. Tehnologia ne ajută să evităm situațiile incomode, dar dacă folosim tehnologia pentru a evita interacțiunile sociale le trimitem mesaje mixte copiilor. Dacă vrei ca cel mic să învețe să vorbească și să includă alte persoane în viața lui, trebuie să faci același lucru. Arată-le copiilor tăi cum să-și facă noi prieteni fiind tu însăţi un exemplu.

3. Caută pe cineva care are nevoie de un prieten.

Este normal ca prichindelul tău să fie prins în grupurile lui obișnuite. Copiilor mici le place rutina și au tendința de a sta la aceeași masă la prânz sau de a se juca împreună cu aceleași grupuri, dar aceste lucruri pot fi limitative. Învață-l pe cel mic să scaneze locurile noi și să caute pe cineva care ar putea avea nevoie de un prieten. Exersați moduri de a invita un copil nou în grup sau de a-i propune altei persoane de a se juca cu el. Atunci când cel mic practică aceste abilități acasă, se simte mai bine să le folosească și în lume.

4. Vorbește cu cel mic despre excluderea neintenționată.

Uneori, copiii exclud alte persoane fără intenția de a face rău. Vorbește cu prichindelul tău despre ce înseamnă să excludă și modul în care acesta poate include alte persoane. Ajută-l să facă o conexiune între a fi exclus și posibilele emoții negative, precum și între a fi inclus și posibilele emoții pozitive.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa