Ordinea nașterii poate influența personalitatea copilului? E foarte posibil, sunt de părere specialiștii. Primul născut este genul care preia conducerea, mezinul joacă rolul rebelului, în timp ce mijlociul e diplomat și împăciuitor. Dacă aceste trăsături de personalitate îți sună cunoscute, e posibil să aibă legătură cu ordinea în care s-au născut copiii tăi, sunt de părere experții citați de parents.com.
Ordinea nașterii explică doar o mică parte din ceea ce suntem, dar diferențe de personalitate între frați există, spune Frank Sulloway, doctor în psihologie și autorul cărții Born to Rebel (Născut pentru a fi rebel). „Rolurile pe care le adoptă frații duc la diferențe de comportament”, explică el. Iar părinții, adesea fără să-și dea seama, tind să întărească aceste roluri.
Primul născut
Pentru că primii născuți tind să urmeze exemplul părinților, au pornirea de a conduce și sunt înzestrați cu o doză mare de încredere în sine, spune Kevin Leman, doctor în psihologie și autorul cărții „The Birth Order Book: Why You Are the Way You Are” (Cartea despre ordinea nașterii: De ce ești așa cum ești). Asta se întâmplă fiindcă nu au frați mai mari care să-i tachineze atunci când învață să se lege la șireturi sau să meargă pe bicicletă.
În plus, adulții îi iau în serios, iar acest lucru le crește încrederea. Când părinții se entuziasmează pentru fiecare „primă dată” (primul dinte, primul pas, prima notă bună), copilul cel mare e motivat să reușească. Ca dovadă anecdotică, dr. Leman povestește că la un seminar pentru directori executivi, 19 dintre cei 20 de participanți erau copii întâi-născuți.
Pentru acești copii ambițioși, perfecționismul poate deveni ușor o capcană: văzând adulții colorând „frumos” și turnând laptele fără să verse, primul născut vrea ca totul să fie „ca la carte” și să reușească din prima. De teamă să nu greșească, uneori ei refuză să toarne singuri laptele sau să coloreze pe cont propriu. Din păcate, această tendință spre perfecțiune îi poate face să aibă dificultăți în a recunoaște când greșesc.
Nu e greu de înțeles de ce primii născuți pot deveni tensionați: la primul copil, părinții sunt la început de drum, mai temători, mai stricți și mai exigenți, spune dr. Leman. Iar cercetările confirmă această observație. Acest stil parental poate duce la „sindromul copilului cel mare”, caracterizat prin conștiinciozitate și dorința de a performa.
Cum să te porți cu primul născut
Îți poți ajuta primul născut evitând capcana perfecționismului și ajutându-l să-și găsească echilibrul:
- Coboară așteptările. Părinții tind să-i vadă pe primii născuți ca pe niște modele pentru ceilalți, ceea ce creează o mare presiune. „Fii atent la efectele stresului”, avertizează pediatrul american T. Berry Brazelton, coautor al unei cărți despre dezvoltarea emoțională a copiilor. Evită și replicile de tipul „ar fi trebuit să știi mai bine”.
- Oferă privilegii. Dacă îi dai responsabilități suplimentare, acordă și câteva avantaje, de pildă, o oră de culcare mai târzie.
- Relaxează-te în privința sarcinilor. „E tentant să pui prea mult pe umerii primului copil”, spune dr. Brazelton. Dacă se oferă să aducă o jucărie bebelușului sau să-ți aducă un scutec, e minunat, dar nu face din asta o așteptare permanentă.
- CITEȘTE ȘI: Cum gestionăm conflictul dintre frați
Copilul mijlociu
Copiii mijlocii sunt, de multe ori, complet diferiți de frații lor mai mari. „Odată ce un rol e ocupat de primul născut, al doilea va căuta un rol exact opus”, spune dr. Leman. „Trăsăturile copilului de mijloc sunt cele mai greu de încadrat, dar aproape întotdeauna se definesc în opoziție cu primul.”
Personalitatea copilului mijlociu se conturează în funcție de cum îl percepe pe fratele mai mare. Dacă acela e „pe placul părinților”, mijlociul poate alege să se răzvrătească pentru a atrage atenția. În ochii lui, cei mari au toate privilegiile, iar cei mici scapă de orice pedeapsă, așa că mijlociul învață arta negocierii. „Copiii de mijloc sunt cei mai buni „negociatori” din familie”, spune dr. Sulloway.
Sunt de obicei prietenoși, diplomați, dispuși la compromis, gestionează bine dezamăgirile și au așteptări realiste. Sunt cei mai puțin răsfățați și tind să fie independenți. Pentru că se simt uneori excluși, își fac deseori prieteni în afara familiei.
Cum să te porți cu mijlociul
Dacă ar fi să alegi un cuvânt care descrie spiritul copilului de mijloc, acela ar fi „compromis”. Îl poți ajuta să nu se simtă „prins la mijloc” arătându-i că are valoare proprie și momente în care poate străluci singur. Iată trei sugestii:
- Arată recunoștință. Mulțumește-i când intervine să stingă un conflict între frați.
- Pune accent pe prieteni. Respectă-i nevoia de socializare și creează ocazii pentru a-și face prieteni noi.
- Petrece timp doar cu el. Primul copil a avut o perioadă doar cu părinții, iar cel mic o va avea atunci când ceilalți pleacă de acasă. Dar copilul de mijloc are rareori acest privilegiu. Fă-ți timp special pentru el.
Mezinul familiei
Când ajung la cel de-al treilea copil, părinții tind să fie mai relaxați. Astfel, la capitolul disciplină, mezinul scapă de obicei mai ușor decât ceilalți. Cu mai puține responsabilități, copilul cel mic tinde să fie vesel, sociabil, afectuos și plin de umor. Dar a fi cel mic nu înseamnă doar avantaje. Pentru că îi vede pe frații mai mari mai rapizi, mai deștepți, mai puternici, tinde să se diferențieze printr-o atitudine mai rebelă, explică dr. Sulloway. Dr. Leman, el însuși mezin, confirmă: „Cei mai mici au mereu o atitudine de tipul «Lasă că le arăt eu!».” Dacă însă frații mai mari îl tratează ca pe un bebeluș, mezinul poate deveni răsfățat și viclean.
Cum să te porți cu mezinul familiei
„Sindromul celui mai mic” poate apărea în forme variate: acum e plin de farmec și iubitor, iar în secunda următoare se răzvrătește doar ca să atragă atenția. Iată cum îl poți ajuta să se simtă valorizat, respectat și iubit:
- Lasă-l să decidă. Mezinul are adesea impresia că nu e luat în serios. Din când în când, lasă-l să ia decizii pentru întreaga familie: unde mergeți la cină sau ce film vedeți împreună.
- Sărbătorește-i primele realizări. Când are câte o realizare la școală sau la grădiniță, sună bunicii, așa cum ai făcut și la primul copil. Laudă-i și reușitele artistice, punându-i desenele prin casă, la vedere.
- Oferă-i responsabilități. De multe ori, mezinii scapă de treburi fiindcă ceilalți îi consideră „prea mici”. Dar responsabilitățile le dau copiilor sentimentul de importanță, așa că oferă-i sarcini potrivite vârstei.
Copilul singur la părinți
Copiii unici petrec mult timp singuri, așa că devin adesea foarte creativi și buni la a se distra singuri. Dr. Leman îi numește „Super-Primii Născuți”. Sunt încrezători, vorbesc clar, acordă mare atenție detaliilor și obțin rezultate bune la școală. Fiind mereu în preajma adulților, tind să se comporte ca niște „micuți adulți”. Neavând frați, nu trebuie să împartă atenția părinților sau jucăriile, așa că pot dezvolta o ușoară tendință spre egoism. Dr. Leman adaugă că sunt obișnuiți să fie importanți și se descurcă greu atunci când lucrurile nu merg după planul lor. Cum modelele lor sunt adulții competenți, sunt chiar mai predispuși la perfecționism decât primii născuți.
Sfaturi pentru părinții copilului unic
Copilul unic are avantajul atenției totale din partea părinților, dar tocmai asta îl poate face să devină mai „matur” și mai puțin spontan. O regulă utilă pentru tine: nu te stresa pentru lucrurile mărunte. Iată trei moduri de a aduce echilibru:
- Încurajează-l să se joace cu alți copii. Cum acasă nu e obișnuit să împartă, copilul unic are mult de câștigat din interacțiunea cu alți copii.
- Arată-i că greșelile sunt firești. Mulți copii unici tind spre perfecționism, așa că arată-i că și tu greșești uneori.
- Fii îngăduitor. Nu corecta fiecare mic neajuns. Dacă a făcut patul și a lăsat câteva cute, nu-l reface. Nu vrei să-i transmiți mesajul că „nu e suficient de bun”.
Factori care pot schimba aceste tipare
„Multe lucruri contribuie la comportamentul uman”, spune dr. Sulloway. „Ordinea nașterii explică doar o mică parte.” Printre factorii care pot schimba aceste tipare:
Sexul copilului. A fi primul născut nu garantează statutul de „primul”. În unele culturi, de exemplu, băiatul poate fi tratat ca „întâi născut” chiar dacă are patru surori mai mari, doar pentru că e primul băiat.
Diferențele de vârstă. Efectele ordinii nașterii sunt mai puternice când frații au între doi și patru ani diferență. Dacă diferența e mai mare, copilul mai mic se comportă uneori ca un copil unic. În schimb, dacă diferența e sub doi ani, frații seamănă mai mult cu gemenii. „Când sunt apropiați ca vârstă, apare o egalitate fizică”, explică dr. Sulloway; e greu să „iei camionul” fratelui tău mai mic dacă nu mai e chiar atât de mic.
Frați cu dizabilități. Un copil mai mic poate prelua rolul de „prim-născut” atunci când fratele mai mare are o dizabilitate.
