Limbajul corporal al copilului te ajută să înțelegi ce vrea să spună cel mic, fără să fie nevoie să scoată un cuvânt. Iar copiii sunt maeștri la asta.
Știm că ai noștri copii ne iubesc, însă, uneori, este greu să le citim sentimentele, mai ales atunci când sunt prea mici pentru a verbaliza ceea ce le trece prin cap. Din acest motiv, limbajul corporal este un indiciu important pentru a ne da seama dacă copiii sunt fericiți, se simt bine sau sunt ascultați.
„Copiii nu au vocabularul necesar pentru a-și exprima sentimentele, nevoile și ceea ce ar vrea să facă adulții pentru ei, de aceea este vital pentru părinți să fie atenți la indiciile pe care ei le transmit non verbal pentru a înțelege situațiile prin care trec cei mici. Dacă pentru un adult este ușor să exprime motivul pentru care se simte frustrat, obosit, singur, copiii își pot exprima emoțiile cu ajutorul lacrimile, țipetelor sau comportamentelor ieșite din comun”, susține Emily Corbin, consilier școlar și doctorant în terapia familiei din SUA. Ea mai spune că partea creierului care ajută la reglarea emoțiilor, cortexul prefrontal, nu este pe deplin dezvoltată până ce copilul nu trece de vârsta de 20 de ani, iar până atunci, multe comportamente de ale lui pot părea iraționale, emoționale și impulsive. „A fi atent la limbajul corporal al copilului, te poate ajuta să te conectezi nevoilor și sentimentelor lui, lucru ce-i va permite celui mic să se simtă în siguranță, iubit și înțeles”.
Iată cum poți să citești indiciile oferite de copilul tău, fără a fi nevoie ca el să spună nici măcar un cuvânt.
Limbajul corporal la copilul de 2-3 ani
Teribila vârstă de doi ani, nu durează doar un an. Chiar dacă nu poți scoate de la copilul tău nici un cuvânt atunci când se tăvălește pe jos pentru că el vroia jucăria albastră nu pe cea roșie, măcar poți încerca să afli ceea ce vrea el să spună, doar privindu-i mișcările.
Își agită mâinile
Corbin spune că cei mici adeseori se luptă cu autocontrolul, anxietatea de separare și o mulțime de frici (de întuneric, de animale, de apă) și de aceea, ajung copleși de situațiile noi sau simt că se deconectează. Dacă copilul își flutură brațele ca și cum ar învăța să zboare, acesta este răspunsul aproape literar la lupta pe care el o are de dat.
„Ceea ce părinții ar trebui să țină minte este că în timpul unei crize de isterie, copiii nu sunt în stare să vorbească sau să asculte ce li se spune. De aceea, un părinte ar trebui să-și ia cu calm copilul în brațe pentru a-l ajuta să-și regleze intensitatea emoțiilor prin care trece. Cheia este ca adultul să rămână calm pentru a ajuta la calmarea sistemului imatur de răspuns al copilului, lucru care este o adevărată provocare dacă acea criză are loc, de exemplu într-un magazin”.
Copilul trage de tine
Psihologul de copii și expertul în parenting Dr. Stephanie O’Leary susține că a trage de tine este modalitatea prin care copilul încearcă să spună că nu se simte confortabil. „Copiii la această vârstă explorează în continuare lumea cu ajutorul corpurilor lor, așa că dacă, la un moment dat, copilul trage de tine este pentru că are nevoie de atenția ta. Așa că, înainte de a considera acest comportament agresiv sau lipsit de respect, respiră adânc și gândește-te la semnificația lui. În schimb, amintește-ți că atunci când este entuziasmat, frustrat, bolnav sau obosit, el se va folosi mai mult de corpul său pentru a comunica. În aceste momente, cel mai bun răspuns al tău este acela de a-i pune copilului cuvintele în gură, întrebându-l: „Vrei să vin cu tine?” sau „Vrei chiar acum jucăria aceea?”.
Limbajul corporal la copilul de 4-6 ani
Din fericire, la această vârstă, copilul are mai puține frici și se exprimă mai bine verbal atunci când are ceva de spus. Chiar și acum însă, este destul de dificil de comunicat cu el, mai ales când este supărat sau trist. Iată la ce trebuie să fii atentă:
Își îngroapă fața între picioare și trage de tine
Atunci când cel mic experimentează anxietatea de separare sau când refuză să facă ceva fără să-ți ofere un motiv, poate fi din cauză că nu poate digera sau exprima o emoție. Dacă după prima zi de școală copilul își îngroapă fața între picioare, poți să te apleci la nivelul lui și fără să spui nimic, să-l iei în brațe. O îmbrățișare în astfel de situații, face mai mult decât o mie de cuvinte.