Creșterea conștientă a copiilor

TOTUL DESPRE MAME

Brinda Callahan: „Când începi un proces de vindecare, vindeci lucruri moștenite de șapte generații și le vindeci pentru următoarele șapte generații.”

Interviu cu Brinda Callahan, consilier parental și trainer de creștere conștientă a copiilor

 

Brinda Callahan ține seminarii despre creșterea conștientă a copiilor și este consilier parental de peste 30 de ani. La începutul lunii noiembrie s-a aflat la București, cu ocazia unui seminar și a unei prelegeri susținute în cadrul seriei de evenimente organizate de Editura Good Company și intitulate „Creșterea Conștientă a Copiilor”, serie care a debutat cu lansarea cărții cu același nume scrisă de Lee Lozowick.

După ce a călătorit în Asia și zona Pacificului de Sud, Brinda Callahan a început să se implice activ în susținerea nașterii naturale, a alăptării și a educării copiilor acasă (homeschooling). Când a devenit ea însăși mamă, a aflat cu adevărat responsabilitatea pe care o au părinții în educarea copiilor și a început sa caute soluții la modul clasic de educație. După ce a colaborat cu câteva școli alternative, a înființat împreună cu mai multe familii Sonoma County Homeschoolers, care are ca scop principal educarea copiilor acasă și sprijinirea celor ce învață în sistemul de învățământ public. Locuiește în această comunitate de 25 de ani, unde predă copiilor Aikido. Îi place arta și să gătească, iar în modul ei de predare aduce creativitate și o intenție puternică de a contribui la îmbunătățirea metodelor de educare a copiilor, pentru ca aceștia să ajungă ființe umane fericite, sănătoase, încrezătoare și de succes.

Am întâlnit-o pe Brinda Callahan într-o dimineață mohorâtă de toamnă. Mergând dinspre metrou către locul de întâlnire, încercam să o ghicesc printre ceilalți trecători, dar curând mi-am dat seama că ea trebuie să arate altfel. În dimineața aceea, poate din cauza vremii, toți oamenii păreau îngândurați, apăsați, triști, or eu mă așteptam să întâlnesc o femeie zâmbitoare și luminoasă. Nu m-am înșelat deloc: Brinda este o femeie înaltă, atletică și, deși a trecut de 50 de ani, ochii albaștri îi strălucesc cu forța pe care credeam că o au doar ochii copiilor.

M-a cucerit imediat, cu căldura și firescul său. Mi-a spus că i-ar plăcea să trăiască în România, chiar după ce era cât pe ce să ne lovească un autobuz pe una dintre străduțele înguste din spatele Ateneului. În cafeneaua unde ne-am așezat, s-a apucat să aranjeze mesele și fotoliile grele, cu mâini puternice și pricepute de mamă și de bunică.

Am vorbit aproape două ore și am mai fi vorbit cel puțin două, dacă meseria de mamă nu m-ar fi chemat pe mine acasă. Mi-a povestit despre drumul către a fi părinte conștient, despre homeschooling, despre copii, nepoți, nevoi și priorități.

 

Să începem cu începutul. Ce înseamnă să fii părinte conștient și ce este creșterea conștientă a copiilor?

Creșterea conștientă a copiilor înseamnă să facem pașii necesari către a înțelege ce efect au acțiunile noastre asupra copiilor și care sunt nevoile copiilor, începând chiar cu procesul nașterii. Încă de la început ar trebui să facem un efort pentru a înțelege care ne sunt opțiunile atunci când ne pregătim să devenim părinți, de exemplu ce implică nașterea naturală și ce înseamnă nașterea medicalizată. În relația cu copiii noștri ne influențează foarte mult propria noastră experiență de copii, ce ni s-a întâmplat când eram mici: durerea, obiceiurile pe care le-am moștenit – toate acestea sunt ca niște voci care vin din interiorul nostru către copiii noștri. Multă lume este de părere că ne-am îndepărtat de instinctele noastre, de modul natural de a crește copii. Însă eu cred că o mamă simte și știe ce trebuie să facă pentru a construi relația cu copilul ei. Dacă nu este sfătuită să își lase copilul să adoarmă singur plângând, sau dacă trece peste aceste sfaturi, ea va ști să îl ia în brațe, să îl țină aproape de ea, să îl alăpteze, să doarmă cu el. În plus, ar trebui să avem multă compasiune pentru noi însene, capacitatea de a ne ierta greșelile pe care le facem, capacitatea de a avea grijă de noi și de propriile noastre nevoi.

Vă pot povesti cum eram cu fiica mea la spital, după ce născuse, și încercam să o ajut să alăpteze. A pus copilul la sân și a insistat, copilul nu voia cu niciun chip să sugă. Nu înțelegeam de ce refuză sânul. Asistentele deveniseră deja insistente, voiau să o convingă să îi dea lapte praf. Atunci am pus mâna pe telefon și am sunat-o pe prietena mea, care e consultant în alăptare. A ascultat și primul ei sfat a fost: „Probabil îi este cald și de aceea nu vrea să sugă. Încercați să-l dezbracați.” I-am dat hainele jos, s-a dezbrăcat și fiica mea și copilul a supt imediat. Cum putusem să uit așa ceva? Era atât de simplu!

Și cum facem să găsim un echilibru între nevoile uneori presante, devoratoare ale copiilor și propriile noastre nevoi? De exemplu, eu încă alăptez, fiica mea are doi ani și patru luni, iar uneori mă simt epuizată, obosită, simt că mi-am atins limita.

Alăptarea este un exemplu bun, pentru că există voci diferite, unii spun că dacă alăptezi până la șase luni e suficient, alții spun că până la doi ani e cel mai bine, chiar cinci ani, alte voci susțin înțărcarea naturală în ritmul copilului. Eu am fost undeva la mijloc, le-am alăptat pe ambele mele fiice puțin peste doi ani. Cu prima mea fiică ajunsesem în situația pe care o descrii, eram obosită, frustrată. Mi-am spus că aproape doi ani și jumătate ar putea fi de ajuns pentru alăptare. În acest punct, începem să explicăm, să construim înțelegerea și empatia copiilor oferind noi înțelegere și empatie reale. Explicațiile trebuie adaptate la acel copil unic cu nevoile sale unice. De exemplu, fiicei mele cele mari i-am spus că înțeleg nevoia ei de a suge noaptea, dar că de atunci încolo vom folosi un biberon cu lapte. Nu-i mai dădusem niciodată lapte cu biberonul. Am pus un biberon cu lapte într-un răcitor cu gheață lângă pat și i-am spus că, dacă vrea să sugă, trebuie să își ia biberonul de acolo când se trezește. Noaptea, când s-a trezit și și-a dat seama că trebuie să se ridice să își ia biberonul de lângă pat, a preferat să se culce la loc. De atunci nu s-a mai trezit să sugă.

Nu cred că poate fi întotdeauna atât de ușor. Trebuie să îi ținem pe copii în brațe atunci când plâng, să le spunem că înțelegem că vor să sugă. Eu cred că e perfect normal dacă o mamă poate și vrea să alăpteze pentru mai mulți ani; dar dacă mama devine obosită, nerăbdătoare și frustrată, ceea ce contează este să fie tot timpul acolo, să îi spună copilului că este iubit, să îl țină în brațe și să-i ofere dragostea ei. Copiii mai mari sug pentru că au nevoie de atenție, de apropiere. Așa că, dacă începem să facem activități interesante alături de ei, ținându-i aproape, nu vor mai simți nevoie constantă de a primi asigurări. Putem citi despre alte animale, putem spune povești despre puii animalelor și despre cum la un moment dat ei nu mai sug. Dacă le putem oferi atenție totală, dacă putem fi lângă ei, cu ei, se vor hrăni cu prezența noastră, cu iubirea noastră, așa cum se hrănesc cu lapte. Cu cât le vom da mai puțină atenție, cu atât vor deveni mai insistenți.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa