Copilul are nevoie de respect. Dacă e mic, nu înseamnă că-i poți călca pe suflet

Ruxandra Rusan
respect

Sună simplu și de la sine înțeles. Normal, copiii au nevoie de respect, ca orice om. Însă, în realitate, se întâmplă să uităm noi, cei mari, că sentimentele celor mici pot fi rănite foarte ușor.

Mi s-a întâmplat să îmi rănesc copilul fără nici cea mai mică intenție. Dar asta nu mă scuză. Mi-am învățat lecția și promit solemn să nu repet greșeala asta.

Respect pentru intimitatea lui!

Aici am călcat eu strâmb. Când copilul se îndrăgostește un pic, nu te apuci să vorbești despre asta la telefon. Cu nimeni! Oricât de bine intenționată ai fi, oricât de drăguț ți s-ar părea sau de inocent și de senzațional, nu vorbești la telefon despre asta cu prietena ta. Pentru că s-ar putea să te audă copilul- și te va auzi! Iar apoi s-ar putea să afli cam cum s-a simțit când tu sporovăiai despre sentimentele sale la telefon. O-RI-BIL! Pe silabe! Realitatea este că nimănui nu i-ar face plăcere un asemenea moment și degeaba mi-am cerut eu scuze pentru că tot am dat cu bățul în baltă. Am promis ferm să nu mai fac așa ceva și m-am ținut de cuvânt. Nu am mai discutat niciodată, la telefon, despre iubirile care apar la 10 ani. Niciodată cu el acasă! În rest, recunosc că este un subiect drăgălaș, între noi fie vorba.

Respectă-i fizicul!

La școală, se pare că unul dintre subiectele predilecte de șicană este numărul de kilograme. Și aparențele fizice, în general. Am văzut că, inclusiv pe grupul de pe Whatsapp, o groază de replici au în vizor greutatea colegilor de clasă. Citind cum se atacă între ei copii de 10, 11 ani, am rămas cu un gust tare amar. N-aș vrea să fiu în pielea celor care cad pradă acestei hărțuiri în grup și cel mai dureros de acceptat este să vezi că, după o vreme, nici măcar nu mai răspund. Mă tem că tac nu pentru că ar fi avut vreo revelație- de genul “nu merită să acorzi importanță răutăților!”- ci pentru că se simt înfrânți. Tac pentru că nu se mai aud în vacarmul de voci care le numără kilogramele. Iar părinții, de cele mai multe ori, nici măcar nu știu adevărata dimensiune a suferinței copilului tocmai pentru că acesta alege să tacă și acasă. Respectul față de oamenii din jurul nostru se învață și este primul pas spre respectul de sine.

Respectă-i ritmul!

Presiunile sunt mari. Pentru că și ei, copiii, au de ținut ritmul. Cu școala, cu viața socială, cu restul familiei, cu activitățile extra școlare la care participă. În toată graba cotidiană, foarte puțin timp mai rămâne să găsim- și să respectăm!- ritmul natural al copiilor noștri. Unii sunt mai rapizi și mai ușor de mobilizat, alții sunt mai lenți și au nevoie de mai mult timp ca să se apuce de ceva. Unii sunt mai superficiali, alții mai înclinați să despice firul în patru. Respectul pentru firea cu care s-a născut un copil anume ne obligă pe noi, cei mari, să fim dispuși să observăm care este natura reală a copilului și nu doar să impunem ritmul care ne convine. Mici ajustări pot aduce schimbări uluitoare. Copilul meu, de exemplu, se mobilizează greu. Am început să îi dau trezirea cu 10 minute mai devreme pentru ca diminețile să nu mai fie presărate de atât de mulți “hai mai repede!”. Am descoperit că 10 minute sunt de-ajuns ca să se trezească în ritmul lui.

Respectul este un cuvânt-cheie în relația cu copiii noștri. Când le arătăm respectul care li se cuvine, se simt valorizați și respectă, la rândul lor. Pentru că nimeni nu ar trebui să simtă că nu merită să fie respectat, auzit și luat în calcul, indiferent de vârstă sau temperament.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa