Copilul nervos: 75 de motive care stau în spatele furiei lui

Alexandra Irimiea
copilul nervos

    Ai copilul nervos? Află care sunt motivele care stau în spatele furiei lui ca să știi cum să gestionezi situația.

    „Eu vreau jucăria asta! E a mea!”. „Te urăsc!”. Lasă-mă-n pace!”. Să-ți vezi copilul nervos nu e deloc ușor! Încerci să nu te enervezi și tu, dar fără să vrei, toată situația te agită. Cei din jur se uită stupefiați. Îi vorbești copilului cu calm, dar el parcă mai rău țipă. Atunci pui piciorul în prag, încerci să-l pui la punct, dar de fapt nu rezolvi problema. Doar temporar. El tot nervos e, tot supărat pe tine și-atunci nu mai știi ce să faci. Te întrebi unde ai greșit.

    Accesele de furie ale copilului încep încă de când sunt mici, preșcolari, putându-se agrava în timp, mai ales în perioada adolescenței. Dar ca să poți rezolva problema, trebuie mai întâi să știi de ce e copilul nervos, iar pentru asta trebuie să „sapi” adânc până la cauză.

    Copilul nervos: atitudini greșite ale părinților

    Atunci când are un acces de furie, este ușor să-l agravezi. Mulți părinți vor să calmeze copilul și, când văd că nu reușesc, își instituie autoritatea de adult. Dar asta nu e o atitudine bună pe termen lung.

    Copilul nervos devine și mai nervos atunci când îl confrunți direct, când ești sarcastic sau ai o atitudine de superioritate. Nu o lua personal, ci caută să înțelegi de ce reacționează așa. Copiii se comportă urât atunci când vor să atragă atenția, nu pentru că au probleme de personalitate sau pentru că se plictisesc. Psihologii consideră că mânia copilului este o emoție secundară.

    În plus, mânia este o emoție acceptată în cultura noastră. Copiii văd acțiuni agresive și violență peste tot: la televizor, în cântece, în jucării și, bineînțeles, în jocurile video. Mai mult decât atât, mânia este folosită ca scut împotriva stresului emoțional. Iar asta este posibil datorită endorfinelor secretate de creier și a distanței pe care o punem între noi și ceilalți.

    În cartea ”Părinți liniștiți, copii fericiți”, de Dr. Laura Markham, afli soluții la crizele de nervi ale copilului tău.

    Mânia este rezultatul unor emoții primare pe care trebuie să le gestionăm. Iar pentru a soluționa comportamentele nepotrivite ale copilului, trebuie să descoperim ce se află în spatele ei.

    Thehelpfulcounselor.com a alcătuit o listă cu 75 de motive care ar putea cauza crizele de nervi ale copilului tău. Sunt 11 categorii de emoții care ar putea sta în spatele furiei: tristețe, frică, frustrare, vinovăție, dezamăgire, îngrijorare, jenă, gelozie, durere emoțională, anxietate și rușine. Rămâne ca tu să investighezi, cu calm și cu multă atenție, pentru ca să rezolvi acest puzzle.

    Copilul nervos poate fi, de fapt, trist

    1. Părinții se ceartă.
    2. Cei mai buni prieteni se mută.
    3. Nu are cu cine să se joace.
    4. Părinții divorțează.
    5. Cineva din familie a murit.
    6. Au loc schimbări la școală.
    7. Părintele este șomer.
    8. Părintele lucrează prea mult.

    De ce e copilul nervos? Îi e frică!

    9. Își face griji că nu are ce să mănânce.
    10. Își face griji că nu are o casă, nu are apă, nu are căldură, etc.
    11. Cineva din familie este bolnav.
    12. Este el bolnav.
    13. Îi este frică să nu fie abuzat emoțional, fizic sau sexual.
    14. Îi este frică să nu fie abuzat um membru al familiei (emoțional/fizic/sexual).
    15. O persoană dragă are o meserie periculoasă (militar, pompier, polițist).
    16. Se îngrijorează că familia are probleme financiare, nu-și poate plăti facturile.

    Copilul nervos poate fi, de fapt, frustrat

    17. Are performanțe academice scăzute.
    18. Nu are abilități sociale.
    19. Nu are abilități sportive/fizice.
    20. Are probleme de vorbire.
    21. Își compară performanțele sale cu ale fraților sau ale rudelor apropiate.
    22. Simte că nu deține controlul.

    Copilul se enervează atunci când se simte vinovat

    23. Se simte vinovat că este victima abuzurilor sexuale.
    24. Nu vrea să dezamăgească o persoană dragă.
    25. Se simte responsabil pentru divorțul părinților.
    26. Se simte vinovat de moartea cuiva.
    27. Se enervează atunci când rănește pe altcineva (emoțional/fizic).
    28. Se simte vinovat că nu poate urma indicațiile care îi sunt date.

    Copilul nervos? Poate e dezamăgit!

    29. Nu a fost invitat la o petrecere.
    30. Nu a fost ales pentru o activitate de grup.
    31. Nu a trecut probele sportive pentru a face parte dintr-o echipă.
    32. Nu a câștigat meciul.
    33. Are note proaste.
    34. Părinții își încalcă o promisiune.
    35. Planurile familiale se schimbă, iar el nu a fost consultat.
    36. Se confruntă cu limite financiare.

    managing-your-anger

    Grijile pot face copilul nervos

    37. Nu are condiții bune de trai, nevoile de bază nu sunt acoperite (mâncare, casă, sănătate).
    38. Cineva din familie are probleme cu diverse dependențe (alcool, droguri, etc.).
    39. Sănătatea mentală a unui membru al familiei nu e OK.
    40. Are probleme legale personale sau în familie.
    41. Trăiește într-un mediu plin de violență.
    42. Este hărțuit.
    43. Acasă plutește o atmosferă de incertitudine.

    Copilul devine nervos atunci când îi e jenă de ceva

    44. Este umilit social.
    45. Nu-i place cum arată corpul său.
    46. Se simte stupid.
    47. Simte că nu are nicio valoare.
    48. Are abilități sociale scăzute, se simte ciudat în diverse grupuri cu copii de aceeași vâstă.
    49. Face gafe verbale.

    Accesele de furie ale copilului pot fi din cauza geloziei

    50. Este gelos pe prietenii prietenilor.
    51. Invidios pe frații lui.
    52. Gelos pe colegii de clasă.
    53. Simte că părinții nu petrec și cu el timp, nu-i acordă atenție ca celorlalți din familie.
    54. Este gelos într-o relație de cuplu, mai ales în adolescență când experimentează prima iubire.
    55. Este gelos pe alții care au mai multe bunuri materiale.
    56. Este invidios din cauza statutului social.

    Copilul nervos este un copil rănit

    57. Este abandonat.
    58. Are un frate/o soră care e preferatul/preferata familiei.
    59. Se ceartă cu un prieten.
    60. Se desparte de iubit/iubită.
    61. Este respins.
    62. Este trădat de unul de-al lui.
    63. Este trădat de familie.

    Anxietatea poate sta în spatele furiei copilului

    64. Inconstistență a activităților de la zi la zi.
    65. Presiune socială.
    66. Nu și-a setat limite.
    67. Are așteptări personale prea mari.
    68. Performanțele școlare îi dau anxietate.
    69. Are probleme biologice legate de anxietate, diagnosticate eventual.

    Rușinea poate fi cauza mâniei

    70. Are abilități academice scăzute și simte că nu este capabil de mai mult.
    71. Nu se simte în stare să împlinească așteptările celorlalți.
    72. Este abuzat (emoțional/fizic/sexual).
    73. Este dependent de diverse substanțe (el sau cineva din familie).
    74. A fost supus unor acțiuni disciplinatorii anterioare.
    75. Nu se simte capabil să se controleze, să-și gestioneze nervii.

    Te-ai gândit până acum că toate aceste emoții negative se tot adună în suflețelul copilului tău și din cauza lor poate avea un comportament nepotrivit? Dacă vrei să-l ajuți să controleze toate aceste sentimente care îl invadează și îl fac să explodeze, îți recomandăm să citești articolul nostru: Ai un copil nervos? Iată cum îl poți învăța să-și gestioneze furia.

    Tu cum reacționezi atunci când e copilul nervos? Ce sfaturi ai pentru părinții care se confruntă cu astfel de probleme? Așteptăm sugestiile tale în secțiunea de comentarii de mai jos sau pe pagina noastră de Facebook.

    Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

    Îți recomandăm și

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa