Cu copilul la cumpărături….sau mai bine ”nu”

Theodora Fintescu, redactor
cu copilul la cumpărături

Cred că fiecare dintre noi a văzut cel puțin odată un copil întins pe jos în magazin, plângând și eventual lovindu-și părinții într-o plină criză de plâns. Dar mai cred și că fiecare dintre noi a văzut părinți care își bruschează sau admonestează verbal copiii fără să înțeleagă că cei mici își doresc la fel de puțin cum își doresc și părinții lor să fie în acel moment în acel loc. În plus, pentru un copil este extrem de umilitor să fie bruscați fizic sau prin vorbe. Este umilitor la modul general, dar este și mai grav când acest lucru se întâmplă în fața unor persoane străine.

Să privim, așadar, situația din toate părțile. Nici copiilor nu le place neapărat să își însoțească părinții în escapade lungi și plictisitoare printre standurile frumos aranjate, dar neinteresante, ale marilor magazine. Și, dacă am face un exercițiu de sinceritate, nici părinții nu își doresc cu tot dinadinsul să meargă la cumpărături împreună cu copiii. Dar, cum viața este și despre a ne adapta la diferite situații, haideți să vedem împreună ce am putea face.

Un plan bine structurat, cheia unor cumpărături liniștite

Discutați în avans ce așteptări aveți de la copil. Pentru ca el să înțeleagă mai bine despre ce este vorba, explicați-i în amănunt ce veți face. E bine și pentru bugetul familiei să nu te abați prea mult de la planul inițial, dar ajută și copilul să nu se plictisească de prea multe cumpărături.

Pregătiți un plan de rezervă în cazul în care lucrurile scapă de sub control. Pe scurt, discutați cu copilul ce veți face dacă nu poate respecta planul inițial. Poate sta în căruțul de cumpărături, dacă obosește, sau se poate uita pe o carte (adusă de acasă sau cumpărată – stabiliți de la început, nu cumpărați compulsiv sau spontan).

Copiii sub șase ani încap în căruciorul special destinat lor. Discutați și stabiliți că nu se poate da jos oricând și că va trebui să vă anunțe în prealabil.

”Nu uitați copilul în mașină”

Orice ar fi, nu lăsați copiii singuri în mașină! Este periculos și îi poate înspăimânta pe copii. Oricât de lipsit de pericol vi se va părea, nu cădeți în această capcană. Există, astăzi, o aplicație care te ajută să găsești cea mai rapidă rută spre o anumită destinație și care, atunci când ajungi spune ”Nu uita copilul în mașină.”

Ajutorul meu de nădejde

Începând cu patru ani, copiii pot să ajute în mod eficient la cumpărături. Fă împreună cu copilul o listă, puteți folosi imagini dacă nu știe să citească, apoi încredințează-i lui lista și roagă-l să te ajute. Dacă decideți să îi cumpărați ceva ce își dorește, discutați despre condițiile în care acest lucru se întâmplă: va fi o cumpărătură de maximum o sumă, va avea voie să își aleagă singur jucăria/cartea/ punga de dulciuri/biscuiți/ etc. și lăsați-l pe el să plătească.

Dacă își dorește anumite lucruri care nu se află pe lista generală de cumpărături, stabilește de al început un buget și respectă-l. Dacă prețul obiectului ales de copil depășește bugetul, propune-i copilului o alternativă prin care să poată strânge și restul banilor. Poate renunța la o altă jucărie, îi poți eventual oferi o sumă lunară pe care să o strângă.

Și, uneori, se întâmplă un tantrum

Dacă, totuși, din diferite cauze, copilul face un tantrum, rămâi lângă el. Nu țipa și tu la el, nu îl brusca, nu-l amenința, nu-l lua cu forța. Explică-i că înțelegi sentimentele și trăirile lui, că are tot dreptul să simtă asta și că ești acolo lângă el până când este gata să mergeți.

La cumpărături mergem doar cu burta plină

Înainte de a pleca în oraș, asigurați-vă că copilul s-a odihnit și este hrănit. Înfometat și obosit, nimeni nu poate fi calm, înțelegător și dornic să respecte înțelegeri.

Încearcă să petreci cât mai puțin timp la cumpărături. O listă bine structurată, cumpărăturile dintr-un magazin unde știi cum sunt aranjate produsele și le poți găsi rapid, vor economisi timp, ceea ce îi va face pe copii să își mai dorească și data viitoare să te însoțească.

Și, uneori, cu toate pregătirile preliminare, înțelegeri și promisiuni, lucrurile o iau razna. Și dacă acest lucru se repetă, poate că ar trebuie să apelezi la ajutor. O persoană de încredere care să te ajute pentru o oră sau două cât durează cumpărăturile sau un magazin online care livrează la domiciliu. Pe măsură ce crește copilul, va avea mai multă răbdare, iar, la un moment, dat îl vei putea lăsa chiar acasă în timp ce faci cumpărături.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa