Și oare ce înseamnă prea cuminți? Haideți să aflăm împreună.
Cuminți în public, dezlănțuiți acasă
Ai un copil cuminte și ascultător când sunteți în public, dar năzdrăvan și neascultător acasă? Nu știi care sunt motivele pentru care copilul tău nu ripostează dacă un străin îi face observație. Pe când acasă vă spune că sunteți cei mai proști părinți și se poartă imposibil? Citește părerea unei mame experimentate care ne ajută să decriptăm comportamentele copiilor noștri, ne spune ce se ascunde în spatele cumințeniei, dar și al „obrăzniciei” și, la final, ne mărturisește motivele pentru care și-ar dori un copil mai puțin cuminte.
Despre copiii cuminți în public și dezlănțuiți acasă aflați mai multe din cartea Cum să crești un copil energic.
Să intrăm în viața copiilor cuminți
Vă plac jocurile? Vă propun să vă imaginați patru dialoguri, și apoi eu vă dau patru personaje, să le atribuiți mental dialogurilor, ca și cum le-ați uni cu linii imaginare, vreți?
Scena 1
„Ce copil ascultător și cuminte aveți, mereu așa de bine-crescut, niciodată nu a fost obraznic, niciodată nu s-a plâns. Îmi place foarte mult de el, să știți. E și frumos, și cuminte, se vede că vă ocupați de el.”
Scena 2
„Mai scutește-mă! Taci! Lasă-mă în pace! Nu mai comenta la ce vreau eu! Nu mai vorbesc niciodată cu tine, dar NICIODATĂ!”
Scena 3
„Mă abțin foarte mult, îmi vine să spun cuvintele, dar le spun doar în gând.”
Scena 4
„Ce faci? Ce ai rupt acolo? De ce nu ești cuminte?”
Personaje
Copilul, asistenta medicală, paznicul, copilul
Răspuns corect: în prima scenă vorbește doamna asistentă de la grădiniță, a doua și a treia copilul, a patra paznicul. Cum s-au creat aceste situații? Să vă detaliez. În prima scenă e puțin de povestit, asistenta medicală îl place foarte mult pe copilul meu ascultător și cuminte de aproape 6 ani și mi-l laudă de câte ori are ocazia. Pe de altă parte, și în mod curios, la grădiniță copilul meu se cenzurează foarte mult, și aici intervine replica lui din scena 3: „Mă abțin foarte mult, îmi vine să spun cuvintele, dar le spun doar în gând”. De câte ori îmi spune că l-a deranjat ceva și eu îl întreb de ce nu i-a spus educatoarei, el îmi spune că se abține, că nu spune nimic sau că ripostează doar în gând. „Nu știu de ce, să nu supăr”, mai spune el. Urmează replicile mele: „Dar trebuie să spui când ceva nu e în regulă, chiar dacă superi pe cineva. Să reacționezi. Nu trebuie să fii violent, dar dacă e un lucru care nu îți place, cu care nu te simți confortabil sau pe care nu l-ai văzut la noi, trebuie să spui. Așa cum mie îmi spui (vezi scena 2) lucruri destul de urâte, așa trebuie să spui și altora. Bine, nu folosind aceleași cuvinte. Apropo, de ce îmi vorbești pe tonul ăsta? Nu ai nici 6 ani. În adolescență cum o să îmi mai spui dacă îmi spui de pe acum Mai scutește-mă?” Hm, parcă am citit undeva asta. Părinții se pot aștepta să-și vadă copiii comportându-se urât, deoarece aceștia „se dau în spectacol” în prezența oamenilor cu care se simt cel mai în siguranță. În esență, ei le spun părinților „Vouă vă pasă de mine mai mult decât oricui altcuiva, așa că flutur steagul acesta roșu ca să vă arăt cât de rău mă simt, sperând că mă veți putea ajuta să mă eliberez de aceste sentimente și să le depășesc.”
Copiii neascultători ne cer ajutorul
Nu ar trebui să uităm niciodată că în spatele unui comportament inacceptabil, al unui copil neascultător, se ascunde o cerere de ajutor. De câte ori nu ați auzit sau nu ați vazut diverse boacăne făcute de copii mai mici sau mai mari, inconștient sau nu, tocmai cu scopul de a atrage atenția? Din păcate, în loc să primească sprijinul de care au nevoie, copiii care nu sunt cuminți se aleg adesea cu vreo pedeapsă.
De aceea nu mă surprinde niciodată tonul țâfnos-agresiv cu care mă abordează copilul meu cel (aproape) mereu ascultător și cuminte, ba chiar mă bucur că se simte suficient de în siguranță cu mine pentru a se elibera de toate sentimentele reprimate peste zi.
– Taci, nu mai vorbi! Nu-mi mai face morală! Știu lucrurile astea!
– Dar nu îți fac morală, îți explicam. Păi și dacă le știi, de ce nu le aplici?
– Nu știu!
Despre copiii cuminți în public și dezlănțuiți acasă aflați mai multe din cartea Cum să crești un copil energic.
