Certuri între părinți în fața copiilor sau doar în privat?

Geta Roman, director editorial

Certuri între părinți în fața copiilor sau mai bine o facem doar în particular? Părererile pot fi diferite însă sunt câteva reguli de care trebuie să țineți cont, pe care psihologul Diana Roxana Onuțu le detaliază în articolul de mai jos.

TDM: Sunt frecvente cazurile în care părinţii nu se pun de acord în legătură cu modul în care trebuie să acţioneze în diverse situaţii şi au divergente în faţă copiilor. Sunt în regulă astfel de situaţii sau este de dorit ca aceste divergente să aibă loc în particular, între părinţi?

Psiholog Diana-Roxana Onuțu: Copiii au nevoie de constanţa, mai ales în ceea ce priveşte educaţia, limitele şi afecţiunea primită din partea părinţilor. Le oferă o imagine congruentă despre lumea exterioară şi repere stabile pentru dezvoltarea personalităţii. Pe de altă parte, este imposibil că în cadrul unui cuplu de părinţi să nu apară niciodată divergente, mai ales când vorbim despre două persoane diferite, crescute în medii diferite şi, de cele mai multe, cu păreri diferite despre educaţie. Copiii învaţă să profite de aceste mici dezacorduri dintre părinţi pentru a obţine ceea ce îşi doresc sau pentru a întoarce lucrurile în favoarea lor.

Nu este o tragedie dacă se întâmplă, dar, din punctul meu de vedere cel mai bine ar fi ca aceste discuţii să aibă loc în particular, între părinţi. Un aspect pe care îl consider important şi de care cred că ar trebui să se ţină cont mereu este subiect discuţiilor. Una este ca un copil să vadă o divergenţă cu privire la masă de prânz şi alta este să îi vadă pe părinţi certându-se cu privire la necesitatea efectuării temelor sau ora la care trebuie să se întoarcă. Sunt subiecte care îl afectează în grade diferite.

Model pentru viitoarele cupluri

TDM: Unii psihologi nu contraindică că părinţii să aibă discuţii în contradictoriu în faţă copiilor, din contra, acesta fiind o metodă de a-i ajută să reziste în cuplu, când vor fi mari. Este periculoasă o astfel de atitudine?

Psiholog Diana-Roxana Onuțu: Cred că este periculoasă pentru că poate degenera. Dacă va daţi voie, că părinţi, să aveţi astfel de discuţii în contradictoriu în faţă celor mici trebuie să fiţi extrem de stăpâniţi că mică divergenţă să nu degenereze în conflict. De multe ori ne imaginăm că cei mici nu sesizează dacă părinţii sunt certaţi decât atunci când certurile au loc în faţă lor, dar acest lucru nu este mereu valabil. Copiii au o sensibilitate mult mai mare la atitudinea şi reacţiile celor din jur şi pot observă lucruri pe care le considerăm bine ascunse. De aceea, nu consider că este necesar ca detaliile şi modul de desfăşurare al conflictului să aibă loc în faţă copilului pentru că acesta să realizeze că au loc uneori în cadrul unui cuplu. Dacă optaţi pentru a purta aceste discuţii în faţă copiilor, dincolo de toate, cred că este importantă finalitatea divergenţei. Cum rezolva părinţii conflictul? Reuşesc să ajungă la un acord? Se întâlnesc la mijloc, iau în considerare dorinţele celui mic şi îngrijorările partenerului? Care este atitudinea unui părinte faţă de celălalt? Se tratează cu respect şi iubire chiar şi atunci când sunt în conflict

Fără ceartă de față cu copiii!

Cel mic îşi poate observă părinţii cum discuta în contradictoriu ca până la urmă să nu ajungă la nici un acord dar depinde cum se încheie această discuţie, ce strategii adopta părinţii pentru a ajunge la un acord sau în ce fel reuşesc să îşi accepte opiniile diferite şi să le împace. Ideal ar fi că aceste discuţii să nu fie despre subiecte sensibile care pot avea un impact puternic, cum ar fi aspecte ale vieţii de cuplu, banii şi, mai ales, educaţia lor. În opinia mea, singurul mod în care această formulă ar putea funcţiona este că discuţiile să fie despre subiecte uşoare (unde ne petrecem vacanţă, ce meniu să facem pentru masă de prânz, etc) şi să ofere un model de strategie, acceptare, respect şi iubire în relaţia de cuplu.

Un nou model de tată

TDM: Din ce în ce mai mulţi tati se implică activ în îngrijirea copiilor şi se ocupă de la schimbat scutece la gătit şi ajutor la teme, în consecinţă copiii ajung să aibă alte modele decât generaţiile trecute. Generaţiile mai vechi – bunici/educatori nu văd însă cu ochi buni astfel de situaţii. Cum îi explicăm copilului care este normalitatea?

Psiholog Diana-Roxana Onuțu: Normalitatea în sine este un concept care pare să nu îşi mai găsească locul în societatea de astăzi în care se pune accentul din ce în ce mai mult pe individualitate, pe dezvoltarea atuurilor şi a particularităţilor fiecăruia. Ce e “normal” ţine de norme şi reguli care într-o lume ce se vrea liberă şi deschisă nu sunt mereu acceptate de toată lumea. De aceea, consider că depinde foarte mult ce ne dorim că părinţi să le transmitem copiilor noştri. Normalitatea este schimbătoare, standardele şi modelele sunt schimbătoare. Ceea ce e normal pentru o familie poate fi de neacceptat pentru altă. Atâta timp cât modele oferite de părinţi au la baza dragoste şi respect, nu cred că standardele tradiţionale sunt indispensabile. Taţii se implică activ în îngrijirea copiilor pentru că mamele aleg să meargă la serviciu, aşa cum fac şi taţii. Dincolo de posibila confuzie dintre modelul matern şi cel patern – de care se tem generaţiile trecute, copilul va avea un model de cuplu în care responsabilităţile sunt împărţite şi sunt în acord cu realitatea zilelor noastre.

Diana – Roxana Onuțu este psiholog clinician și psihoterapeut. În anul 2014 a absolvit masterul de Psihologie Clinică  din cadrul Universității din București iar din 2015 și-a continuat studiile în cadrul Asociației Române de Terapii Scurte Orientate pe Resurse și Soluții din București. De-a lungul anilor, a lucrat atât cu adulți, cât și cu copii.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa