Cum ar fi dacă ai fi mai atentă la copil în loc să să stai cu nasul în telefon?

Raluca Dumitrică
ce-facem-daca-totul-despre-mame

Ne împiedicăm adesea în cuvinte şi emoţii; ce facem dacă toate ne copleşesc?

Dacă ai fi stat odată locului, n-ai fi vărsat mâncarea pe masă! Dacă ai fi şi tu mai ascultător, nu s-ar mai întâmpla atâtea trăsnăi! Dacă ai fi atent, n-ar mai fi caietul de teme plin de greşeli! Dacă ai fi şi tu că alţi copii, ar fi mai linişte în casă! Dacă, dacă, dacă!

Dacă. Un cuvânt care se strecoară tiptil într-o discuţie obişnuită între prieteni şi căruia nu-i dăm prea mare importanţă atunci, dar pe care îl scăpăm adesea fioros în interacţiunea cu cei mai dragi oameni de lângă noi, cei cu care împărţim acelaşi acoperiş, aceleaşi seri şi dimineţi, acelaşi aer şi aceleaşi visuri. Îl trântim emoţional, necontrolat, conduşi de patimă şi de nervi, ca şi când el ar cuprinde în el răspunsul problemelor, grijilor, nemulţumirilor şi supărărilor noastre. Trist e că acest cuvânt n-are legătură doar cu acel comportament condiţionat despre care ştim bine de la Alfie Kohn, ci şi cu reproşuri peste reproşuri. Dar te-ai gândit vreodată la faptul că există şi un altfel de dacă?

De exemplu, acesta:

Dacă, la ora mesei, tu ai fi mai atentă la copil, în loc să-ţi verifici mailul de pe telefon, atunci n-ar mai fi niciun bai că mâncarea aterizează parţial în afara farfuriei sau poate că n-ar mai părăsi deloc spaţiul ei limitat de marginile de ceramică sau plastic. Dacă el ar fi mai ascultător, nu s-ar putea focaliza decât pe tine şi pe reacţiile tale, uitând să observe cine e el, ce vrea şi cât de complicată poate sau pare să fie relaţia dintre voi. Dacă tu ai ai sta mai mult de vorbă cu cel mic atunci când îţi pune întrebări despre ce i s-a predat la şcoală şi despre ce nu a înţeles prea bine cu mintea lui încă crudă, greşelile din caiet nici nu s-ar mai observa. Iar dacă ar fi şi el ca alţi copii, n-ar mai fi copilul tău, ci un vizitator cu o conduită ireproşabilă, cu care te-ai purta, la rândul tău, extrem de frumos, dar doar pe perioada şederii lui în casa ta.

Sau ce zici de un dacă şi mai profund?

Dacă n-ai fi pus pe chipul tău zâmbetul inconfundabil cu care cineva te-a înzestrat în mod miraculos, nu l-ai fi făcut pe tipul acela şaten, tuns neglijent, să te urmărească patru staţii de metrou şi să te abordeze stângaci pe peron la Universitate, bălmăjind emoţionat că ar dori să te invite la o cafea.

Dacă n-ai fi dat curs invitaţiei, n-ai fi aflat că efortul de urmărire al şatenului avea să scoată neaşteptat în evidenţă faptul că aveţi o grămadă de lucruri în comun şi că vă puteţi face reciproc să râdeţi sănătos, cum de multă vreme nu s-a mai întâmplat.

Dacă nu ţi-ai fi petrecut următorii ani în compania lui şi a celor mai frumoase povestiri, îmbrăţişări, călătorii, petreceri, sărbători, zile şi nopţi şi dacă n-ai fi dat cu piciorul, alături de el, la câteva (sau mai multe) necazuri, îndoieli, angoase, dezamăgiri, dureri şi eşecuri, n-ai fi aflat că sunteţi, deja, o familie.

Iar dacă, după ce aţi amestecat în bolul mare al vieţii voastre toate plusurile şi minusurile cu care vin la pachet anii şi n-aţi fi luat hotărârea că sunteţi de nedezlipit, n-ar fi venit pe lume copilul neastâmpărat, neascultător, unic şi neatent despre care, în primul lui an de existenţă pe acest pământ, spuneaţi în toate zările reale şi virtuale că e cel mai bun, deştept, dorit şi frumos copil din lume şi că nimic nu vă poate face viaţa mai plină decât el.

Şi dacă asta e tot ceea ce contează?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa