Problemele care îi fac pe copiii noștri să sufere pot părea nesemnificative pentru noi, cei mari. Suntem trecuți prin viață și știm că timpul vindecă rănile, însă pentru cei mici suferința ține 100% de momentul în care trăiesc. Acum. Ce facem, așadar, când copiii suferă?
O despărțire dureroasă m-a făcut să pun pe hârtie un plan pentru momente în care copiii suferă
Prietenul cel mai bun al fiului meu s-a mutat în Germania. Știam că va pleca, dar nu știam exact ziua. Nici nu prea voiam să aflu, pentru că și eu eram – și încă sunt – prietenă cu mama lui. Preferam să îl imit pe Tudor, care pur și simplu se prefăcea că V. nu va pleca. Sau că va pleca odată, cândva, poate. Era seară, tocmai primisem prin curier un robot de bucătărie și desfăceam ambalajul cu adrenalina la maxim de entuziasm și curiozitate. A sunat D., mama lui V., să ne spună că ar trebui să ne luăm rămas-bun. Plecau în noaptea respectivă și era ultima șansă a băieților să își ia rămas bun. Tudor a prins din aer conversația și a plecat în sufragerie, cu lacrimi în ochi. Prima mea reacție a fost să spun că nu putem ieși în părculețul dintre blocuri unde se jucau de obicei copiii, pentru că nodul din gât îmi spunea să nu mă duc că o să fie greu. Noroc cu soțul meu, care mă cunoaște destul de bine cât să știe că aș fi regretat amarnic mai apoi.
Am pornit toți trei spre locul de întâlnire cu inima grea. Am încercat să îi spun copilului că nu se sfârșește lumea, că va avea și alți prieteni cei mai buni. Că nu e nevoie să plângă. Dar el avea nevoie să plângă și, ce-i drept, oricâți prieteni vor urma, nici unul dintre ei nu va fi V.
Când copiii suferă, să-i ascultăm!
Au trecut trei luni de când V. nu mai locuiește în România și încă îl surprind de Tudor privindu-i poza din carnetul de elev care a rămas la noi. Se văd uneori pe Skype, dar poza, carnetul, înfățișarea lui V. din respectiva fotografie sunt imagini-simbol pentru ceea ce a reprezentat prietenia lor. Și pentru că știe că vor vizita România de Paște, mă întreabă mereu cât mai e până la Paște…
Când suferă, copiii nu au neapărat nevoie de o soluție. Au nevoie să spună ce simt și să fie înțeleși. Să le confirmăm faptul că am trecut și noi, la rândul nostru, prin momente care dor, fără să reducem suferința lor sau să îi luăm peste picior.
Capacitatea copiilor de adaptare și de a merge mai departe, de a se vindeca de răni fizice sau sufletești nu elimină capacitatea lor de a simți cu putere emoții, legături, tristețe sau dor. Să comparăm problemele lor cu problemele noastre e pur și simplu nedrept. Chiar dacă pare minor să afli că puiul tău suferă pentru că prietenul lui cel mai bun se mută în altă țară, în comparație cu problemele de oameni mari, tratează-i suferința cu respect. El nu are încă soluții, este posibil să nu se fi confruntat încă cu o despărțire. Prin urmare, nici prin gând nu îi trece că sentimentele de tristețe se diminuează în timp și că viața, pur și simplu, merge mai departe.
„Durerile dor”
Spre deosebire de noi, adulții, care ne putem refugia în trecut sau putem proiecta speranțe în viitor, copiii trăiesc acut prezentul. Relația lor cu timpul este cea mai sănătoasă. De fapt, prezentul este cel mai sănătos, iar consumarea unei senzații sau trăiri este calea cea mai sigură spre vindecare.
Durerile sunt menite să doară, așa că hai să nu ne mai presăm copiii să fie veseli când sunt triști sau să se gândească ce bine va fi în viitor. Astfel, nu facem decât să îi împiedicăm să simtă cu adevărat ceea ce au de simțit și să se vindece, nu să ascundă sub preș sentimente doar din dorința de a ne face nouă pe plac.
„Nu sta supărată, că mă faci să plâng”, îi spune bunica nepoțelei, în parc. Fetița e tristă pentru că a văzut un porumbel cu un singur picior. O văd cum încearcă să mascheze tristețea sub un zâmbet forțat și mi-aș dori atât de mult să aibă voie să fie tristă până-i trece cu adevărat!
Pentru că, oricând ne-am dori noi, adulții, să găsim soluții magice, singurul lucru pe care îl putem face atunci când copiii suferă este să le dăm voie să sufere.
Dacă îți este dificil să accepți emoțiile dureroase ale copiilor, îți recomandăm acest articol: Să nu ne mai temem de lacrimile şi crizele de furie ale copiilor!
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
