Când îi învăţăm pe copii să fie politicoşi, îi învăţăm de fapt să mintă?

Ruxandra Rusan
sa-minta-sau-sa-fie-politicosi-totul-despre-mame

    Copiii ar trebui să spună adevărul oricum, oricând, oricui?

    Ne învățăm copiii să nu mintă. Însă vine o clipă când adevărul mai trebuie temperat. Și atunci cum se numește? Că îi învățăm să mintă?

    Linia fină între politețe și minciună

    “Mami, uite ce glăsană e tanti aia!”, a exclamat copilul meu, arătând cu degetul o doamnă aflată la doi pași de noi. Avea vreo patru ani. Mi-a fugit pământul de sub picioare de rușine. Tot pe la vîrsta respectivă, când o vecină simpatică încerca să-l pupe, i-a spus, tam-nesam, să se spele pe dinți că miroase urât. Toate teoriile despre adevăr și sinceritate s-au cerut reluate, reexaminate și redefinite. Am avut milioane de discuții despre când e nevoie să spunem adevărul și când putem să ne ținem gura ca să nu rănim. Despre ce înseamnă o minciună și ce înseamnă politețe. Personal, aplic filtrul triplu atât de bine sintetizat de Socrate. Înainte să spun ceva care ar putea să deranjeze, mă întreb dacă este 100% adevărat, dacă este un lucru bun și dacă este un lucru necesar de spus. Dar cum să explici asta unui copil?

    Citește și: La o minciună distanță

    Empatia câștigă

    Am făcut asta cu un joc simplu, in care Luluța, jucăria lui preferată, stătea de vorbă cu un ursuleț de pluș. Luluța, partenera copilului de somn, de masă și de joacă, arăta destul de încercată de viață. Cu plușul ros, ponosită, cu umplutura pufoasă transformată în ghemotoace care se simțeau ca niște noduli când o pipăiai, plus o aromă incertă, dar sigur nu foarte plăcută. Eu mânuiam ursulețul, Tudor mânuia Luluța. Și ursulețul i-a spus:  “Vai, dar ce urâtă ești!”. Ne-am gândit dacă asta chiar este adevărat. Cine a zis că numai jucăriile noi sunt frumoase? Nouă ne place de ea așa cum este. Chiar dacă arată ponosită, ochii ei sunt hazlii, are o steluță frumoasă pe piept și e foarte bună de îmbrățișat. Deci nu e chiar adevărat că e urâtă. Apoi, este oare un lucru bun să spui cuiva că este urât? Nu se va simți prea grozav și nici măcar nu e adevărat, e doar o impresie. Apoi, o ajută cu ceva pe Luluța să îi spunem că este urâtă? Nu chiar, mai ales că îi vine să plângă și să se ascundă.

    Discuțiile sunt bune

    Fascinat de joc, a devenit un fel de ritual de seară multă vreme. Înainte de culcare, luam două mașinuțe sau două figurine, care retrăiau întâmplările de peste zi la care participase copilul. Propunea cum să ne jucăm și ce subiect să aibă povestea. Mașinuța lui îi spunea mașinuței mele că e o bleagă. Mașinuța mea plângea sau se înfuria și fugea să parcheze sub plapumă. Apoi discutam cu mașinuța lui. “De ce crezi tu că sunt o bleagă?” “Pentru că la grădi te-ai împiedicat și ai căzut!” Dar oare chiar ăsta să fie adevărul? Oare am căzut pentru că sunt bleagă sau pentru că m-am împiedicat de covor? Și oare e bine să-mi spui asta acum, când încă mă doare genunchiul de la căzătură? Mă ajută cu ceva că îmi vorbești urât? Crezi că o să fiu mai atentă data viitoare pentru că mă rănești cu acest cuvânt sau voi fi mai atentă pentru că voi ști că acel colț de covor nu stă lipit de podea, am căzut o dată și nu vreau să mai cad? Dar cine este mașinuța care vorbește așa? “Mașinuța doamna!” Adică educatoarea. Of.

    Un gram de bunătate

    De ce am scris despre jocul ăsta? Pentru că mi se pare, pe cât de simplu, pe atât de important să ne învățăm copiii să gândească înainte să vorbească. Tocmai pentru că vorbele pot vindeca și pot lovi la fel ca o mângâiere sau ca o palmă. Ca să le dezvoltăm capacitatea de a vedea lumea în nuanțe multe, nu doar în alb și negru. Există și gri, roz, verde, galben. Cu cât percepem mai multe nuanțe, cu atât suntem mai bogați. Iar adevărul e relativ și nu prea îl deține nimeni. Diferența între onestitate brută și toleranță blândă poate fi definită foarte ușor și, mai ales, explicată unei minți pure care nu se naște să-i judece pe alții, ci să judece pentru sine.

    Nu minți când te abții să faci comentarii care dor. Nu minți nici când nu arăți cu degetul ceva ce ți se pare straniu. Minți mult mai profund atunci când spui ceva care doare fără sens. Te minți pe tine că deții un fel de ciocan de judecător cu care lovești nu masa, ci sentimentele celui din fața ta.

    Citește și:
    Vocea ta: Păstraţi-vă sinceritatea pentru voi!
    Cu sinceritate despre minciunile copiilor
    Bunele maniere şi copiii

    Îți recomandăm și

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa