Un frățior sau o surioară ar trebui să fie motiv de bucurie pentru orice familie, iar împărtășirea veștii către primul născut, de cele mai multe ori, este un moment de fericire. Nu în toate cazurile, însă.
Pentru unii copii, ideea că în curând în casă va mai apărea un frățior sau o surioară care se va juca împreună cu ei, îi umple de entuziasm. Chiar le place să se mândrească cu „voi fi fratele mai mare”. Dar nu este cazul tuturor. Unii copii sunt foarte departe de acest entuziasm pentru că ei nu vor să fie fratele sau sora mai mare. Ei sunt fericiți așa cum sunt.
Am cunoscut deunăzi o familie de tineri părinți care au o fetiță de aproape 10 ani. Până acum a fost răsfățata familiei. În momentul în care mama a rămas însărcinată, credeau că nu va fi nici o problemă de acceptare a noului bebeluș având în vedere vârsta pe care o are prima născută. Nu a fost deloc așa. Încă nu s-a născut bebelușul, iar părinții trec printr-un calvar încercând să-i explice micuței prințese că frățiorul ei va avea și el un loc în familia ei. Nu acceptă să i se pregătească camera bebelușului. Nici să i se cumpere jucării. Nici ca mama să meargă la controale la medic. Îi reproșează permanent că gândul ei este doar la viitorul bebeluș și că pentru ea nu face ceea ce face pentru bebe. Și, repet, încă nu s-a născut, iar crizele de gelozie sunt extrem de puternice.
În cazul meu, băiețelul cel mare avea doar 2 ani și jumătate când a apărut cel mic în familie. Am făcut toate eforturile să-i arăt că pentru mine sunt amândoi la fel de importanți. Când a crescut și cel mic și a început să-și bage nasul în jucăriile lui, citez din clasicul frățior mai mare: „Mi-a stricat toată viața! Nu e corect. Nu e fratele meu, nu-l mai vreau!”.
Ce se întâmplă cu copilul care va avea un frățior sau o surioară?
Conform unui mare psiholog de copii din SUA, Annie Gurton, este vorba despre frica de schimbare ce afectează cea mai mare parte dintre copii. Se tem că frățiorul sau surioara vor schimba ordinea lucrurilor în rău.
„Părinții care obișnuiau să îi ofere lui atenție nedivizată, acum sunt absorbiți și supuși de un nou rival. Cel puțin așa se simte din punctul de vedere al unui copil”, susține Dr. Gurton. ”Cât de netedă este introducerea unui bebeluș în familie se va baza pe felul în care fratele mai mare simte că lumea sa a fost afectată”, explică psihologul.
„Dacă există beneficii pentru fratele mai mare precum extra cadouri sau privilegii speciale, copiii au mai puțin resentimente și sunt mai puțin geloși. Însă dacă apropierea pe care au experimentat-o în trecut dispare brusc și li se spune că acum sunt mari și trebuie să se comporte altfel în timp ce bebelușul devine centrul atenției, resentimentele nu vor întârzia să apară”.
dr. Annie Gurton, psiholog
Conform spuselor Dr. Gurton, unii copii fac regrese în comportamentul lor doar pentru a atrage atenția. Încep să facă din nou pipi în pat, să-și sugă degetul, precum și alte astfel de comportamente comune. La un nivel mai subtil, copilul mai mare ar putea fi un îngeraș acasă, dar extrem de antisocial la grădiniță sau la școală.
Ce putem face ca părinți când așteptăm un frățior sau o surioară?
În funcție de vârsta copilului, trebuie să încercăm să-l implicăm cât mai mult posibil încă din timpul sarcinii, precum să-l luăm la cumpărături pentru a alege el hăinuțele sau o jucărie specială pentru bebe.
A vorbi despre bebeluș în casă este ceva natural. Totuși trebuie să fim atenți să nu o facem excesiv în fața fratelui mai mare și să-i arătăm cât de entuziasmați și nerăbdători suntem la gândul întâlnirii cu cel mic.
Atunci când vorbim cu copilul mai mare despre apariția celui mic trebuie să o facem în așa fel încât să încercăm să smulgem de la el câteva idei legate de sentimentele și trăirile sale legate de acest eveniment. Și, foarte important, nu trebuie să-i vorbim copilului mai mare despre ceea ce va avea de împărțit cu bebelușul. „Nu este momentul în care să-l învățăm pe cel mai ce înseamnă sacrificiul, noblețea și altruismul. El trebuie să se simtă confortabil și să primească asigurări din partea adulților că lumea lui nu se va schimba foarte mult, poate doar în bine”, mai spune Gurton.
Iată și alte strategii care ar putea să funcționeze:
- Întreabă-l pe copilul mai mare ce nume i-ar plăcea să-i puneți celui mic.
- Implică-l atunci când bebelușul apare în familie, de exemplu citește-i celui mare atunci când îl hrănești pe cel mic.
- Încearcă să-i dai responsabilități. Oricărui copil îi place să te ajute, așa că îi poți cere un scutec sau șervețele umede. Îl poți ruga să-l șteargă pe bebe la guriță după masă.
- Asigură-te că petreci timp și doar cu el: colorați, jucați-vă, construiți, etc, toate când doarme bebe.
- Vorbește cu cel mare și povestește-i cum era și el bebeluși și care sunt etapele prin care orice copil trece.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.