Ce este politeţea? „Să te gândești la ceilalţi şi la sentimentele lor”, răspunde educatorul A. S. Neill volumul Freedom, Not License!, apărut acum mai bine de jumătate de secol, în care autorul ia apărarea libertăţii copiilor. Politeţea înseamnă respect, apreciere şi onestitate arătate celor din jur. Nu aş spune despre mine că sunt sexistă, însă recunosc că am acordat mai multă atenţie bunelor maniere în educaţia băiatului meu decât am făcut-o în cazul fetiţei. E drept că ea, deşi mai mică, ea le învaţă mult mai uşor. Recunosc că m-a speriat întotdeauna gândul că din casa mea să plece în lume un băiat care să nu ştie să salute, să facă un compliment, să mănânce elegant. A fost un exerciţiu zilnic, nu întodeauna cu rezultate vizibile, dar care la sfârşitul celor „şapte ani de acasă” m-au făcut mândra mămică a unui băieţel care nu îmi dă emoții dacă mergem într-o vizită sau să mâncăm la restaurant. Vă împărtăşesc şi vouă ce am învăţat şi ce am experimentat în toţi aceşti ani:
În jurul vârstei de 1-3 ani
Poate că tu îl vezi pe copilul tău ca fiind încă prea mic, însă vei descoperi cu bucurie cât de repede îşi însuşeşte primele noţiuni de politeţe. Oferă-i propriul exemplu zilnic şi transformă într-o metodă de învăţare fiecare interacţiune dintre tine şi copilul tău sau dintre tine şi celelalte persoane din jur.
Ce îl poţi învăţa:
- Este timpul primelor “cuvinte magice”: „te rog” şi „mulţumesc”.
- Chiar dacă vocabularul este redus, aproape orice copil la vârsta de un an poate spune „pa-pa” şi poate da din mânuţă. Mai târziu îl poţi învăţa să rostească chiar şi complicatul „la revedere”.
- Dimineaţa şi seara la culcare spune-i chiar tu „bună dimineaţa” şi „noapte bună”. Cu timpul îşi va însuşi aceste expresii şi vei avea surpiza de a-l auzi chiar pe piticul tău spunându-le.
- Copiii se simt deseori atât de ruşinaţi atunci când fac o boacănă, încât nu mai pot spune nimic. Învaţă-l încă de pe acum să îşi ceară scuze cu sinceritate astfel încât „îmi pare rău” să nu devină un automatism.
- După ce bea apă, spune-i să îşi aşeze paharul pe o măsuţă sau să ţi-l dea ţie. Sunt primii paşi pentru aşezatul mesei de mai târziu.
- Învaţă-l să ridice sau să pună la loc ceea ce a dărâmat.
În jurul vârstei de 3-5 ani
Acum este perioada în care învaţă “să se joace frumos” cu ceilalţi copii, apar primele prietenii stabile. Încă are nevoie să îi stai alături pentru a exersa interacţiunea socială. Foloseşte jocul de rol pentru ca el să înveţe cum să se poarte în diferite situaţii concrete şi pretinde că eşti o vânzătoare de la care cumpără mere, asistenta de la cabinetul medical, un taximetrist care opreşte să vă ia în timp ce plouă torenţial…
Ce îl poţi învăţa:
- Să folosească batista.
- Să bată la uşă când intră într-o cameră.
- Să împartă jucării cu ceilalţi copii.
- Să aştepte când părinţii au treabă.
- Să respecte regulile jocurilor.
- Să nu lovească, să nu muşte sau să tragă de păr.
- Să nu vorbească prea tare în locuri cum ar fi muzeele sau cinematografele.
- Să ceară voie înainte de a împrumuta o jucărie.
- Să facă cunoştinţă, salutând şi spunându-şi numele.
- Să îl privească pe cel cu care vorbeşte.
- Să mănânce folosind tacâmurile şi şerveţelul.
- Să nu îşi bage degetul în nas.
În jurul vârstei de 5-7 ani
Este vârsta potrivită pentru ca un copil să învețe ceva mai mult decât baza bunelor maniere: eticheta. De acum el va şti că trebuie să îi trateze pe cei din jur în acelaşi fel în care la rândul său vrea să fie tratat, adică cu blândeţe şi respect.
Ce îl poţi învăţa:
- Să nu poreclească pe nimeni cu expresii jignitoare de felul “Grasul”, “Ochelarista” etc.
- Să îşi ceară scuză ori de câte ori greşeşte.
- Să nu îi întrerupă pe cei care vorbesc.
- Să ştie să facă şi să primească complimente.
- Să ştie când să folosească „doamna”, „domnul”, „domnişoara”.
- Să răspundă la telefon, să se prezinte şi să nu îl lase pe cel care a sunat să aştepte.
În jurul vârstei de 7-10 ani
Copilul tău a crescut deja. Este timpul “detaliilor de fineţe”. Dacă nu ai acordat o importanţă bunelor maniere până acum, nu este timpul pierdut! Şi mai ales ai grijă de sentimentele lui şi nu îi face niciodată observaţie în public.
Ce îl poţi învăţa:
- Să ştie cum să ofere sau să primească un cadou.
- Să dea mâna cu cineva, gest întotdeauna însoţit de un zâmbet.
- Să îi protejeze pe copiii mai mici în timpul jocului.
- Să nu înjure.
- Să nu se invite singur într-o vizită, iar atunci când este invitat să nu stea mai mult decât a fost stabilit anterior.
- Să respecte intimitatea celorlați, să nu intre în camera altcuiva fără permisiune, să nu umble în lucrurile personale ale altcuiva.
- Să respecte regulile de bună purtare la masă: să mănânce cu gura închisă, să nu ţină coatele pe masă, să nu soarbă, să nu se ridice de la masă până când nu a terminat toată lumea de mâncat.
- Să ajute la strânsul jucăriilor înainte de a pleca dintr-o vizită.
Nu transforma „învăţarea” bunelor maniere în dresaj! Foloseşte cât mai mult exemplul personal pentru că politeţea este o stare de spirit care se transmite în familie şi care începe cu nişte părinţi care spun ei înşişi „mulţumesc” şi „cu plăcere” cu fiecare ocazie. Eu ştiu din experienţă că este tare plăcut atunci când îţi vezi copilul deja mare, înalt aproape cât tine, ţinând uşa unei doamne. Mai că îţi vine să strigi: „Al meu e!”
- Urmăreşte aici emisiunea pe aceeaşi temă.
Copiii voştri sunt avansaţi sau începători la bunele maniere?