Bătaia NU e ruptă din rai - Totul Despre Mame

De cate ori nu am auzit cu toţii asta? Sau “M-a bătut mama când eram mic şi uite ce mare am crescut.” Şi lucrurile par să fie în regulă, persoana a crescut mare. Dar sunt ele în regulă cu adevarat?

Cei mai mulţi adulţi consideră că lovitul copiilor este util în impunerea disciplinei şi recurg la această metodă în cazul propriilor copii. Pedepsele corporale variază de la lovire cu palma peste faţă sau urecheală, până la bataie în toată regula. Unele pedepse lasă urme fizice, altele nu. Care pot fi folosite şi care nu? Când este bine să fie folosite şi când nu?

Pedepsele corporale fac doar rău copilului

Psihologii recomandă să nu folosim pedepsele corporale, nici măcar uşoarele palme sau urecheli care nu lasă urme fizice. Auzim adeseori: “Nu bat copilul, îl mai ating câteodata, dar de bătut nu-l bat”. Chiar daca roşeaţa datorată unei palme pe obraz dispare dupa câteva minute, psihicul copiilor şi relaţia părinţilor cu copiii au de suferit în urma utilizării pedepselor corporale, pe termen lung. Simpla ameninţare cu bătaia este, de asemenea, dăunătoare.

De ce nu sunt bune pedepsele corporale?

Copiii care sunt bătuţi de către părinţi tind sa devină mai agresivi, încă de la vârste mici. Ei învaţă căbătaia e o formă normală, legitimă de a-şi rezolva problemele, iar relaţiile lor cu ceilalţi vor avea de suferit ca urmare a acestui lucru. Comportamentul părinţilor le arată că, atunci când esti supărat, este normal să lovești pe cineva pe care îl iubeşti. Probabilitatea ca ei să ajungă sa îşi bată copiii, când vor fi adulţi, este mai mare decât în cazul copiilor care nu sunt pedepsiţi prin bataie.

Folosirea pedepselor corporale nu îi învaţă pe copii de ce le este interzis un lucru sau de ce adulţii au anumite aşteptări de la ei. Bătaia îi induce copilului frica de pedeapsă şi, implicit, de părinte. El va căuta să le ascundă părinţilor lucrurile pe care le face, de teama de a fi pedepsit.

Copiii care sunt des victima violenţei părinţilor pot ajunge să dezvolte imagini negative despre sine, lucru care le va afecta relaţiile cu ceilalti, chiar şi când vor fi adulţi.

Uneori, lovirea copilului escaladează şi se ajunge la rănirea lui.

Ce e de făcut?

Părinţii trebuie să îşi propună să utilizeze alte soluţii de disciplinare a copiilor. Momentul imediat următor unei prostioare a copilului poate fi mai bine utilizat explicându-i de ce nu suntem de acord cu ceea ce face sau arătându-i ce trebuie făcut, decât lovindu-l. De multe ori auzim adulţi zicând “I-am dat şi o palma, ca sa înţeleagă mai bine”. Nimic mai greşit: frica şi durerea sunt atât de copleşitoare pentru copil, că mesajul poate să nu mai ajungă la el. În plus, avem nevoie de răbdare, pentru că problemele nu se vor rezolva imediat.

Situaţiile în care părinţii îşi lovesc copiii sunt diverse

Părinţii sunt nervoşi, obosiţi, iar copiii le solicită atenţia sau grija – prin bătaie părintele determină copilul să nu mai vadă în el o sursă de confort, ci o ameninţare, iar copilul va evita sa mai caute contactul cu părintele. Părintele se răzbună pe copil pentru disconfortul pe care i-l produce.

Uneori copilul face dinadins lucruri care ştie că nu-i plac părintelui. Nu doreşte să facă rău, vrea doar să-şi manifeste propria identitate. Părintele trebuie să recurgă la alte metode decât bătaia.În funcţie de context, ignorarea, canalizarea atenţiei către altceva, exprimarea emoţiilor, pot da roade.
Copilul loveşte un alt copil. Pedepsirea prin bătaie nu va face decât să îi confirme ca bătaia este o soluţie la problemele din relaţiile cu ceilalţi.
Părintelui i se face ruşine pentru cum se poartă copilul său faţă de alte persoane şi îşi pedepseşte copilul. “Mă faci de ruşine!” este un reproş des auzit în parcuri, însoţit de câteva palme administrate micuţului. De multe ori, părintele exagerează gravitatea acţiunilor copilului. În aceste situaţii, trebuie să i se explice copilului de ce comportamentul lui deranjează.
Copilul distruge un obiect la care părintele ţine, spre exemplu sparge o cană; unii părinti dau vina pe copii, că nu au fost atenţi sau că au fost răi. În aceste cazuri, violenţa părintelui nu ajută cu nimic. Este mai potrivit ca părintele să îşi exprime tristeţea pentru pierderea cănii, eventual chiar să consoleze copilul pentru eşecul său. De multe ori, copiii sunt mai speriaţi sau mai trişti ca urmare a propriilor greşeli decât sunt părinţii. Ceea ce trece drept răutate sau lipsa atenţiei copiilor, vine din stângăcia copiilor sau din imposibilitatea anticipării consecinţelor acţiunilor lor, lucruri datorate vârstei.
Copiii insistă să obţină ceva în ciuda opoziţiei părintelui. Restricţiile părinţilor sunt greu de înţeles pentru copii, însă violenţa nu ajută cu nimic. Singurele ei efecte vor fi adâncirea tristeţei copilului şi a creării unei prăpastii între cei doi. Părintele trebuie să îi explice copilului că îi vrea binele şi că, de aceea, îi impune restricţiile. Deşi copilului nu îi va plăcea, consecvenţa părintelui în interzicerea respectivului lucru va fi de ajuns.
Copilul ia note proaste la şcoală – părintele ar trebui să afle cauza notelor proaste. Dacă se datorează lipsei interesului pentru şcoală, părintele ar trebui să discute cu un psiholog şi cu profesorii şi să încerce să stimuleze interesul copilului. Părintele trebuie să îşi pună problema dacă este realist atunci când aşteaptă de la copilul său rezultate mai bune la materiile respective.
Copilul face lucruri grave: fură, fumează, lipseşte de la şcoală. Bătaia sau frica de bătaie îl vor face pe copil să se ferească de parinte şi să nu mai comunice cu el – părintele ar trebui să încerce să îşi ajute copilul discutând cu el sau apelând la un psiholog.