Vocea ta. Mi-am mângâiat copilul pe cap ani la rând, în speranța unui atașament sigur tată-copil

Marius Constantinescu
atașament

Atașamentul sigur este astăzi mai dezbătut ca oricând. Problema existenței unui atașament sigur părinte-copil este extrem de răspândită în lumea părinților care vor să-și crească copiii responsabil. Este și unul dintre cele mai frecvente cuvinte folosite de speakeri la conferințele de parenting. Și pe bună dreptate. În fond, bebelușul, după ce se naște, se atașează de sânul mamei, apoi de privirea ei, apoi de fața de ei, iar în final de cuvintele ei.

De cînd vine omul pe pământ, el caută să se atașeze. Atașamentul este unul dintre marile daruri ale vulnerabilității umane. Îți asigură supraviețuirea, îți oferă reziliență și, nu în cele din urmă, o stare de bine. Dar asta cu o condiție. Atașamentul să fie sigur, spun specialiștii.

Despre atașamentul copiilor puteți citi mai multe în cartea Cum să ne păstrăm copiii aproape. 

Atașamentul sigur face parte din dezvoltarea unei relații

Și aici începe marea aventură a părinților care caută să facă totul pentru ca micuțul lor să fie bine atașat. Și aici vin o serie de întrebări: oare am făcut bine? Oare dacă am țipat copilul meu va avea parte de un atașament nesigur, evitant sau ambivalent? Iar lista grijilor e lungă. Recunosc că mă număr printre ei și tare mi-a fost bucuria când am aflat că, de fapt, acest lucru se poate dezvolta în timp. Nimic nu este pierdut. Iar pentru mine asta a fost o informație nouă.

Lucram la atașametul sigur al copilului meu de îmi transpirau degetele

Pentru mine, povestea asta a atașamentului a răsărit într-o zi de vară când un prieten doctor în științele creierului și bun teolog ne-a vizitat. Efrem, pe atunci de aproape un an, țâșnise la vederea lui în brațele mamei și greu s-a desprins de acolo. El a observat și ne-a vorbit despre teoria atașamentului. Concluzia: băiatul nostru părea să nu fie bine atașat. Așa că ne-a sfătuit să-l mângâiem mult pe cap. Atingerea are efecte neurologice extraordinare. Nimic de spus. Numai că știința, combinată cu panica mea de părinte, m-au făcut să polișez capul copilului cu sute, mii de mângâieri. Eram convins ca trebuie să fac asta până la vârsta de 2 ani așa că profitam de orice aducere aminte. Așa că, gentil dar stresat, lucram la atașametul sigur al copilului meu de îmi transpirau degetele.

După doi ani, ce să vezi? Efrem, tot după fusta mamei la ivirea străinului. Am strâns din dinți și am găsit un studiu care spunea ca e posibil ca atașamentul sigur să fie până la 6 ani. Așa că am respirat adânc și mi-am zis: Super. Mai am incă 4 ani de luptă. Așa că m-am pus pe treabă. Până într-o zi când sub privirile mele îngrijorate a apărut această informație. Atașamentul sigur se poate dezvolta și mai târziu în viață. Dar asta depinde în mare măsură de istoria atașamentului meu ca părinte. Cu alte cuvinte, trebuie ca întâi să mă atașez eu bine, și apoi copilul. De cine să mă atașez? De mine însumi ca părinte, nu de copil. Ce înseamnă asta?

Gaspar Gyorgy: Faptul că renunțăm la noi înșine în favoarea unor dorințe ale copilului nu este dovadă de iubire

Atașamentul sigur presupune coerență

Pe scurt, atașamentul sigur presupune coerență. Cu alte cuvinte, abilitatea de a fi logic și consistent atunci când vorbești despre copilăria ta. Idealizarea familiei sau evitarea aducerii aminte sunt semne clare că ceva nu a mers bine în relația cu părintele tău. Un adult care dezvoltă un atașament sigur poate avea în istoria lui multe momente grele, poate chiar traumatice în relația timpurie cu adulții. Însă a reușit într-un fel sau altul să le dea un sens. Iar ce este mai important este că are capacitatea de a-și vedea și imperfecțiunile lui sau chiar greșelile lui în această relație. Prin urmare, nu atît greșelile pe care le facem cu copiii nostri sunt problema, ci imposibilitatea de a vorbi despre ele.

  De ce este important să dezvolți atașamentul sigur cu copilul tău

Și atașamentul se vindecă

Asta face ca undeva acolo copilul să le îngroape și să se revolte sau să devină un dependent de gâdirea si comportamentul părintelui. Revolta și dependența sunt boli grele. Poate trăi cu ele, poate avea chiar succes în viață, dar va reuși extrem de greu să se conecteze la bucuria vieții. Pentru că ambele sunt în fond absurde, adică fără sens. Ce sens poate avea viața pentru un copil care este băgat cu capul în chiuvetă dimineața ca să se trezească sau pentru un copil care doarme pe preș ca să-și aștepte tatăl venind de la muncă? Nu are sens. Este o durere inimaginabilă. Și totuși, acest copil poate dezvolta un atașament sigur chiar și la vîrsta adultă dacă acceptă să vorbească despre durerea lui. Pentru că nu atât evenimentul în sine a fost dureros, cât faptul că nu a putut vorbi despre el. Cuvântul rostit are o putere uluitoare asupra rănilor absurde.

Prin urmare, totul se vindecă. Și atașamentul se vindecă. Pentru asta este nevoie însă de încredere. În cine? În tine și apoi în copil. Tu ești primul sau prima în această relație. Ai încredere în tine. Încrederea este temeiul schimbării. Curaj!

 

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa