Aragaz cu patru ochi…

Ruxandra Rusan
Cand copilul trebuie sa poarte ochelari / Totul despre mame
Copilul meu urăște ochelarii
Cand copilul trebuie sa poarte ochelari / Totul despre mame
Copilul meu urăște ochelarii

… sau cum îi convingem pe cei mici să poarte, totuși, ochelari

Puține lucruri sunt mai greu de dus pentru un copil decât cele care îl fac să pară altfel. Iar vestea că puștiul meu va trebui să poarte ochelari a picat ca un trăznet pentru că urma să se schimbe… totul!

La 7 ani jumate, visul cel mai ambițios al unui puști este să nu fie cu nimic diferit de ceilalți copii. Să facă parte din gașcă. Spre disperarea noastră, a părinților care au făcut/și încă fac tot felul de alegeri contra curentului (un fel de hipstereală latentă, ca să zic așa), până acum i-a ieșit perfect.

Astigmatismul ne-a lovit în plexul solar

Dar când un astigmatism destul de serios a fost diagnosticat, condamnarea la ochelari a bubuit ca o bombă nucleară în Hiroshima sufletească a fiului meu. Care s-a văzut, în secunda doi, ca pe un ciudat cu trei mâini. În timp ce-l țineam la piept, seara, el plângea în hohote, cu lacrimi fierbinți: „Viața mea perfectă de până acum s-a… hîîî…hîîîîî… sfârșiiiit!!!”

Oh, come on! Sunt doar niște ochelari!!! Nu e ca și cum…

Imagini din propria copilărie văzută, în mare măsură, prin lentile cilindrice, mi s-a derulat prin fața ochilor. Fata înaltă – mai înaltă decât toți băieții din clasă, în afară de unul, care a fugit în Germania în clasa a treia, cu familia. „Aragaz cu patru ochi”, „tocilara”, „borcana”… Bătăile date. Că statura impozantă are totuși avantajele ei. Ochelarii uitați la ștrand, săpuneala de acasă. A doua pereche de ochelari, pierdută în pănușii de porumb, la practică. A doua săpuneală de acasă. Momentul jenant al unui prim sărut pe care îl amâni o fracțiune de secundă, suficient cât sa scapi de afurisiții de ochelari, dar și de spontaneitatea clipei. Greu…

Dar cum să procedăm?!

Deci nu asta e abordarea corectă. Va fi nasol. Și copilul știe asta foarte bine.

„Dar și eu port ochelari! Și bunicii!”

„Voi sunteți bătrâni!” (Respirăm adânc.)

„Și Harry Potter!”

„Da’ nici Spiderman, nici Superman, nici nimeni important și puternic nu poartă ochelari! Doar tocilariiiiiii!!!”

„Nu, nu! Oamenii deștepți poartă ochelari!”

„Și tati nu-i deștept?!”

„Ba da… dar și tati o să poarte ochelari!” (Fie că vor fi cu sticlă simplă!)

Așadar, concluzia a fost să abordăm lucrurile frontal și deschis. N-ai de ales, fiule, asta e viața. Ai o problemă la ochi și, vrei, nu vrei, o să porți ochelari ca să vezi (ca) lumea. Prietenii adevărați nu vor râde de tine, ceilalți nu contează. Fii bărbat și mergi înainte! Ne-a scos din starea combativ-depresivă medicul oftalmolog, care m-a luat deoparte pe holul spitalului și mi-a spus că astigmatismul copilului nu se va înrăutăți dacă nu poartă ochelari. Dar că de trebuit, îi trebuie. Să-i poarte măcar atunci când scrie, citește, se uită la televizor sau se joacă la tabletă. (Medicul e tată de băieți. Deci știe ce vorbește.)

N-ar fi ținut să-i spun că nu-l mai las să-și facă temele dacă nu poartă ochelari, din motive evidente. Dar a ținut la faza cu tableta. În plus, am negociat purtatul ochelarilor la școală din clasa a doua. (Pentru un copil, trei luni de vacanță mare par să un infinit…) Și am mai avut un moment de geniu (pe care doar maternitatea ți-l conferă): i-am explicat că, pe la 18 ani, vom încerca să facem o operație cu laser care să-l scape de ochelari pentru totdeauna.

„Laser? Pe bune…? Ca-n Războiul Stelelor???”

„Fix!”

Raza SF de la capătul tunelului

Și uite-așa s-a mai acomodat micul ochelarist cu ideea pentru că promisiunea unui laser SF taie ca prin brânză prin orice batjocură sau poreclă. Pentru că viața copiilor, oricât ne-ar plăcea să credem că seamănă cu o poveste în tonuri de roz și bleu, e complexă și abundă în tonuri de gri. Exact ca adulții, copiii au ierarhii, poziții în grupul din care fac parte și se judecă reciproc cu destul de puțină îngăduință. Sunt impulsivi, se controlează greu, sunt de o onestitate dezarmantă, ca și cum ar fi angajați de un for suprem să ia la bani mărunți evoluția speciei. Iar în lanțul trofic al găștii ochelariștii nu au neapărat o poziție privilegiată.

Să îți imaginezi că dacă investești în niște rame răvășitor de scumpe cu Spiderman sau dacă îi arăți copilului poze cu John Lenon va rezolva problema este departe de adevăr. Iar copilul va simți că nu pricepi nimic. Are nevoie să știe că măcar înțelegi ce-l așteaptă. Singura încurajare realistă este că, odată ce-și va restabili poziția în ierarhia grupului, va fi mai puternic ca niciodată. Cu ochelari cu tot!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa