Cât și cum ne ajută cei mici la treburile domestice
Să pui copilul să ajute în casă e o decizie bună din toate punctele de vedere: învață să aibă responsabilități, să se coordoneze/organizeze, îl ajută să devină un adult harnic sau să nu se plictisească etc etc…
Mai rar aud vorbindu-se despre copii care ajută prin casă pentru că e nevoie de ajutorul lor. Ei bine, eu mărturisesc public că îl rog pe Tudor să pună osul la treabă pentru că, uneori, nu mai pot. Când lucrezi semi de acasă, ai tone de lucruri de făcut. Unele zile sunt atât de aglomerate, încât simt c-o iau razna.
Cine are inelul Arabelei, să-l folosească!
Oricât mi-ar plăcea să mă laud aici că îl implic pe Tudor în treburile casnice din plăcere, lucrurile nu stau așa. Dacă e de făcut curățenie în casă – și aș avea de ales – aș prefera să-mi văd singură de treabă, cu o muzică faină în fundal. N-am de ales, copilul e și el acasă, am și nu știu ce proiect de terminat, totul arde și toate trebuie făcute. În același timp. Copilul mă anunță că va avea și un musafir după- masă. La el în cameră, sfârșitul lumii. OK. Vrei musafiri, aspiri. Și-ți duci rufele murdare la spălat, sortezi teancul de foi cu desene, schimbi rumegușul hamsterului – că ne lăcrimează ochii în preajma cuștii – golești coșul de gunoi și pui la loc toate cârligele de rufe (chiar așa, de ce ai adus TOATE cârligele de rufe în cameră și de ce sunt toate unite între ele?! Lasă, nu contează, pune-le la loc). Știiiiu, e greu și ai vrea să faci o magie! Dacă descoperi formula secretă, dă-mi-o și mie, te implor!!!
Nici mie nu-mi place!
Până pe la 4, 5 ani, copilul meu ar fi dat orice să șteargă praful sau… maaaaamăăăă!!! – să dea cu aspiratorul. Ducea gunoiul pe rând – adică rest cu rest, numai ca să aibă mai multe ocazii să dea drumul pe ghenă obiectelor. Dar când s-a mai mărit, i-a trecut entuziasmul și acum mă privește plictisit: „N-am chef”/”Mai târziu”/”Nu-mi place!”. Ei bine, NICI MIE! Nu am vreun fetiș nici pentru mop, nici pentru lavetă. Dar realitatea reală este că un singur lucru urăsc mai mult decât procesul de curățare a casei: jegul. Și implicarea în treburile domestice a tuturor celor care îl provoacă e de bun simț.
Lecția cumpărăturilor – pe pielea ta
Când sunt mici, fac tantrumuri în fața raionului de jucării. Pe urmă, se întristează teribil în fața raionului cu electronice pentru că nu, n-o să cumperi nu știu ce căști ultimul răgnet. Ca, în final, să refuze și gata să mai vină la cumpărături. Și aprovizionarea ține de casă, iar lecția n-o poți învăța decât pe pielea ta. Am fost rea și ocupată într-o zi, așa că atunci când Tudor a refuzat să mergem să luăm de mâncare, am zis OK și am terminat de scris ceva. Pe la ora 14, a început să se plângă că-i e foame. Frigiderul, în costumul lui Adam. Un praz rătăcit, o conservă de ton, niște unt, nimic gătit, nimic bun. Așadar, vrei praz, ton sau unt – fără pâine (că nu mai avem)? Am comandat o pizza de împăcare, apoi am făcut împreună lista cu tot ce trebuia, am dat o tură și prin piață și am stabilit de comun acord că, oricât de mult ne-am dori să fim altundeva decât în hipermarket împingând căruțul, suntem de fapt norocoși că putem lua ce ne trebuie. Și n-au mai fost ochi dați peste cap.
Treabă după puteri, dar pe bune
Cam așa a fost la noi. L-am pus pe copil să facă ce putea face bine, în funcție de vârstă și de abilități, pentru că, pur și simplu, a fost nevoie de ajutorul lui. Nu face pe gospodinul cu plăcere, dar nici eu nu mă omor după treburile casnice. N-o să ajungă vreo Martha Stewart, poate nici vreun Jamie Oliver, dar nici nu-și va aștepta nevasta cu o bere, pe canapea, să-i pună masa ori să-i arate unde stau șosetele curate. Între timp, îi mai vând câte un pont menit să facă viața mai frumoasă și scamele mai simpatice: dacă asculți muzică în căști când aspiri, poți să te distrezi destul de bine. Muzica îți dă ritmul: vrei să-ți pună mami o piesă mai alertă?!
