8 lucruri pe care să le spui unui copil anxios, ca să îl ajuţi să se calmeze

Raluca Dumitrică
copil-anxios-totul-despre-mame

Poţi spune anumite lucruri unui copil anxios ca să treacă mai uşor peste temeri şi nelinişti

Se întâmplă câteodată, indiferent de cât de divers ar fi contextul, ca cel mic să se panicheze  şi să devină extrem de neliniştit şi de temător. Poate fi vorba despre mersul la şcoală sau într-o vizită la nişte prieteni de familie, de ieşitul din casă până la magazin sau doar până la prietenul vecin de la un etaj mai jos, despre orice situaţie care nouă ni s-ar părea teribil de firească şi deloc problematică. Dar, pentru că în acele momente, oricât de tare ţi-ai dori ca cel mic să facă lucrul cu pricina, nimic nu pare să-l convingă că totul e ok, tu ai mai mult că oricând rolul de a-l ajuta să se liniştească şi să înţeleagă că nu se va întâmpla nimic rău. Iată care sunt cele 10 lucruri pe care să le spui unui copil anxios, ca să îl ajuţi să se calmeze!

1. Sunt lângă tine, eşti în siguranţă!

Aceste cuvinte spuse de tine, omul în care are cea mai mare încredere din lume, au menirea de a-l ajuta să se liniştească şi de a înţelege că nu i se va întâmpla nimic din ceea ce şi-ar putea imagina. Fraza aceasta este foarte potrivită şi în situaţiile în care copilul este realmente panicat şi tu, în adâncul tău, eşti cam la fel. Sunt cele mai adecvate cuvinte pe care să le spui în acest cazunui copil anxios, dar şi nişte cuvinte în care să crezi tu însăți.

2. Spune-mi ce te deranjează şi de ce ţi-e teamă, eu te ascult!

A asculta pe cineva, când acesta are probleme, este extraordinar de sănătos pentru cel aflat în impas. Ascultă-l cu atenţie pe copil şi lasă-l să-şi spună toate temerile lui, dovedindu-te atât interesată de monolog, cât şi empatică. Reţine că nu e neapărat nevoie ca la finalul expunerii celui mic tu să vii şi cu soluţii. E foarte posibil ca simplul fapt că a spus ce anume îl deranja şi îl speria să fie o cale sigură spre calmare.

3. Vrei să vorbim exact despre temerile tale? Cum sunt ele?

După acest moment de confesiune, este foarte bine dacă l-ai pune să-ţi descrie în amănunt cum percepe el aceste temeri. Ai răbdare cu el şi lasă-l să-ţi creioneze în amănunt sentimentele care îl încearcă şi modul în care percepe el teama şi îngrijorarea. Poate să folosească în descriere mişcări ale corpului, numere, forme geometrice şi culori, toate ajutându-te pe tine să îţi dai seama exact de cât de importantă e neliniştea sa.

Dacă îi e greu să explice, pune-l să le deseneze, s-ar putea să îi fie mai uşor aşa. De altfel, despre desene se ştie că sunt una dintre metodele prin care se pot manifesta cele mai adânci emoţii, aşa că aceasta poate fi o zonă pe care tu să o exploatezi.

4. Mă gândesc să apelăm la aceste variante care te vor ajuta să te simţi mai calm. Care dintre ele crezi că te-ar putea linişti acum?

Iar când spui asta, fii pregătită cu o lista de posibile soluţii, atât din gama celor încercate mai demult şi care au şi funcţionat, cât şi din rândul unora noi, pe care intuieşti că şi le-ar dori cel mic. Chiar poţi să-l îndrumi să apeleze singur la una dintre variante atunci când simte că devine îngrijorat şi temător şi se transformă într-un copil anxios.

5. Hai să facem o listă cu toţi oamenii pe care îi iubeşti!

Acest îndemn e foarte util pentru că îi şi distrage celui mic atenţia de la temerea sa şi îl va face să trăiască, cumva, toată iubirea pe care o simte faţă de acele persoane dragi, ba chiar să perceapă şi iubirea pe care aceştia o emană către el. Iar atunci când eşti înconjurat de un glob de iubire şi de sentimente pozitive, nimic rău nu ţi se mai poate întâmpla!

6. Cu ce te pot ajuta eu chiar acum?

Să auzi din gura copilului care sunt acele lucruri de care ar avea nevoie este mai uşor decât să intuieşti tu variantele de ajutor pe care el le aşteaptă. Poate că are nevoie de o îmbrăţişare, de un sfat, să vii cu el până la locul care îi provoacă teamă, n-ai de unde să ştii, dacă nu întrebi şi nu afli acel răspuns.

7. Încearcă să închizi ochii şi să-ţi imaginezi că…

Dacă îl vei învăţa pe cel mic să vizualizeze un loc calm, liniştit, în culori pastelate şi care îmbie la relaxare şi confort, vei elimina o parte mare din temerile sale. Această vizualizare poate fi combinată cu meditaţia, ambele fiind o cale sigură către risipirea stărilor tensionate şi neplăcute cu care se confruntă un copil anxios.

8. Va trece, ai să vezi!

Poate părea un clişeu, dar e o frază care funcţionează şi care poate fi foarte bine folosită, rostită pe un ton calm, atunci când copilului i se pare că nimic nu mai poate schimba lucrurile. Până la urmă, este şi un adevăr, căci sentimentele trec aşa cum vin. În plus, speranţa unui viitor mai luminos este suficient de dătătoare de optimism, astfel încât cel mic chiar să fie convins că totul va trece.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Foto: Guliver

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa