Ca părinte, instinctul tău de bază este mereu același: să-ți protejezi copilul. Îl aperi de lovituri, de pericole, de căzături. Îți amintești când era mic și puneai protecții de plastic pe colțurile mesei? Sau când încuiai toate soluțiile de curățenie în dulap, de teamă să nu ajungă la ele? Sau momentele în care îl țineai strâns de mână în parcare, de parcă lumea întreagă ar fi fost o amenințare? În primii ani de viață, aceste reflexe sunt vitale, pentru că cei mici nu au capacitatea de a judeca bine și nici nu se pot proteja singuri. Au nevoie de părinte, pas cu pas. Dar timpul trece repede. Bebelușii devin preșcolari, preșcolarii merg la școală, iar școlarii, aproape peste noapte, devin adolescenți. Și trebuie lăsați să greșească, după cum scrie mother.ly, care prezintă și mărturia unui tată care, atunci când fiul lui adolescent a participat la o cursă ilegală de mașini, l-a lăsat să-și învețe lecția.
Când copiii nu mai au nevoie să fie apărați de colțurile mesei sau de pericolul de a traversa strada, grija părinților nu dispare, ci doar se mută în altă direcție: aceea de a-i feri de dezamăgiri, de frustrări, de tristeți, de eșecuri.
Greșeala, un exercițiu pentru viață
Poți să privești asta ca pe un antrenament emoțional. Exact cum mușchii nu cresc dacă nu trec prin efort și disconfort, nici reziliența emoțională nu se dezvoltă fără puțină „durere”. Dacă adolescentul greșește și apoi caută singur soluții, beneficiul principal este unul uriaș: își dezvoltă rezistența și învață să fie inventiv, să găsească resurse acolo unde nu se aștepta. Îți dai seama cât de valoros e asta pentru viața de adult?
Știu că poate gândești: „Sună bine, dar eu nu pot să-l las de capul lui, să se prăbușească singur.” Și ai dreptate. Nu e vorba de abandon. Este vorba de a schimba perspectiva: de la dorința instinctivă de a-l salva pe moment, la obiectivul pe termen lung de a-l ajuta să devină un adult responsabil, sigur pe el. Oare puțină dezamăgire, puțină tristețe, puțină frustrare și câteva lupte interioare n-ar putea fi, de fapt, un lucru bun? Gândește-te așa: e ca în sport. Beneficiile apar după ce treci prin durere și disconfort.
Așadar, cheia este să faci trecerea de la dorința instinctivă de a-ți proteja sau salva adolescentul la obiectivul pe termen lung al dezvoltării sale personale. Iată un exemplu din experiența unui părinte, prezentată de mother.ly, care arată trei pași esențiali pentru ca un copil să ajungă să învețe din prepriile greșeli și să își tragă singur concluziile.
1. Treci de la mentalitatea de „salvare” la cea de „încurajare”
„Într-o seară de vară, fiul meu de 17 ani (în Statele Unite adolescenții pot conduce de la vârsta de 16 ani) a intrat în casă cu o expresie tulburată pe chip. Am aflat că, împreună cu unul dintre prietenii săi, a participat la o cursă de mașini pe una dintre arterele principale din oraș. Ceea ce nu știau, în timp ce stăteau la semafor și așteptau să se facă verde pentru a porni, era că în spatele lor se afla un polițist într-o mașină neinscripționată. Atât fiul meu, cât și prietenul său au fost amendați. Eu și soția mea am căzut de acord că aceasta era o oportunitate de învățare pentru el.”
Dacă această afirmație te derutează, iată și explicația! Realitatea este că adolescenții vor face greșeli. Rolul nostru, ca părinți, este să le dăm încredere și curaj, astfel încât să învețe cât mai mult pe măsură ce încearcă să suporte consecințele propriilor alegeri. Această alegere „proastă” a tânărului din poveste era, de fapt, o oportunitate uriașă de dezvoltare personală. Dar, pentru ca el să beneficieze cu adevărat de aceste lecții, trebuia ca părinții să reziste tentației de a-l salva.
Acest prim pas, schimbarea perspectivei, înseamnă să renunți la ideea că adolescentul nu poate face față unei probleme sau nu poate găsi singur soluții. Îndreaptă-ți atenția către punctele lui forte și către potențialul său.
2. Creează un spațiu sigur pentru ca emoțiile negative să se domolească
Continuând povestea, tânărul din mărturia anterioară era tulburat când le-a povestit părinților ce se întâmplase. Era copleșit atât de teamă, cât și de frustrare. În cartea „Cum să fii părintele de care adolescentul tău are nevoie”, autorul subliniază că un adolescent nu este în poziția de a crește și de a învăța atunci când este copleșit de emoții negative. Prin urmare, al doilea pas în efortul de a-ți încuraja adolescentul este să creezi un spațiu sigur în care aceste emoții negative să se liniștească.
Cheia aici este să rămâi centrat pe compasiune și iertare. Dacă simți că ești atras în furtuna emoțională a adolescentului, respiră adânc de câteva ori și spune-ți așa: „Îl pot ajuta cel mai bine acum dacă îi ofer un spațiu sigur în care să-și recapete echilibrul. Rolul meu este să ascult și să mă implic cu o inimă plină de compasiune și iertare.”
- CITEȘTE ȘI: Cum să îți înțelegi copilul (pre)adolescent. Lecțiile cu care am plecat de la conferința „Generația Alpha”
3. Lasă-l să găsească o soluție
În cele din urmă, frica și frustrarea pe care tânărul le simțea s-au diminuat și a venit momentul ca părinții să intre în rolul de antrenori. Al treilea pas, așadar, este să îi dai adolescentului problema înapoi și să-i adresezi întrebări deschise pentru a-l ajuta să vină cu un plan de acțiune.
Iată cum a sunat conversație dintre părinte și adolescent: „Ai intrat într-o situație dificilă, dar ești un copil deștept și sunt sigur că te vei descurca de unul singur. Care este primul lucru pe care trebuie să-l faci?”
Odată ce mingea este în terenul lui și soluțiile îi aparțin, lecția este pe jumătate învățată. Da, adolescenții fac greșeli. Întrebarea este: cum îi ajută aceste greșeli în drumul lor spre a deveni adulți? Dacă obiectivul tău este să-ți încurajezi copilul să devină cea mai bună versiune a lui, încearcă cei trei pași de mai sus când adolescentul tău se află într-o situație dificilă. O schimbare de perspectivă poate schimba totul.
