În unele familii creștine, postul se extinde și asupra copiilor. Că vor, că nu vor, că înțeleg sau nu de ce o fac, copiii postesc la fel ca părinții lor. Am stat de vorbă cu preotul Constantin Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, pentru a înțelege cum trebuie să le vorbim copiilor despre post, care este momentul în care se recomandă introducerea acestui obicei în viața lor și cum pot fi ei ajutați să se apropie de credință fără a le impune acest lucru.
Totul Despre Mame: În unele familii, postul este impus copiilor. Este corectă această abordare?
Preot Constantin Necula: Nu, postul nu se impune, ci se descoperă. E o lucrare de învățare a postirii din care noi, adulții, nu putem lipsi. Copiii învață din exemplul nostru echilibrul, care este temeiul postirii. Nu cred în rețetele de postire prin forțarea libertății de a alege a copiilor. Ne mai mirăm că pleacă din biserică spre maturitate când le prezentăm biserica drept un loc al lui „Să nu…”? Cred că un copil poate să postească și prin aceea că e atent la slujbă, de exemplu.
Există o vârstă potrivită pentru a începe să postești?
Preot Constantin Necula: Sigur că ține de vârstă, ca tot ce înseamnă viața sufletească a omului. Paul Evdokimov numea „vârstele vieții spirituale” etapele formării și viețuirii idealului creștin din existențele noastre. Un copil poate posti de foarte mic. Despre Sf. Nicolae – prietenul copiilor – se spune că postea de la sânul maicii sale, mâncând numai dintr-un sân. Arătându-se, prin aceasta, asceza timpurie a unui copil. Dar nu e cazul să generalizăm. Fiecare copil are ritmul și… părinții săi. Și totul este să păstrăm echilibrul. Fără liberalisme ieftine ori rigorisme care frizează nesănătatea trupească și sufletească deopotrivă.
Copilul poate posti de când se poate bucura că postește. Ce sens are postirea fără înțelegerea bucuriei din ea? Biserica nu a propus postirea ca un sistem de opresiune, ci ca unul de învățare a libertății. Libertatea de a fi om. Cu echilibrul și cultura sa alimentară proprie, dar și cu o mare libertate a asumării iubirii responsabile față de Dumnezeu.
Cum ar putea să postească copiii altfel decât prin mâncare?
Preot Constantin Necula: Fiecare după cum îi este felul. Unul povestind fraților mai mici ori făcând mici gesturi de cordialitate față de bunici, altul construind bucurii pentru cei triști. Știu un puști – ajuns acum om mare – care ducea fructe din pomii bunicilor celor care nu aveau, spunând că în felul acesta nu mănâncă el tot. Oricum ar posti, să știe că o fac pentru Domnul Iisus Hristos, care este prietenul lor.
Cum îi putem pregăti pe copii de post și ce ar trebui să conțină mesele lor?
Preot Constantin Necula: Dincolo de la a le oferi mâncarea de post, cred că trebuie să le oferim liniștea necesară postirii. Părinții responsabili în creșterea creștină a copiilor nu-i ceartă la masa de post și nu îi lasă la desene horror în timp ce îi servesc cu fasole frecată. Copiii postesc având un climat de pace atunci când se hrănesc. Primul lucru important la masa de post a copiilor: părinții – nu bona și nici altcineva pe post de bonă – să facă parte din comesenii lor!
- CITEȘTE ȘI: Ai căutat după rețete de post
Copiii care nu țin post pot primi Sfânta Împărtășanie?
Preot Constantin Necula: Duhovnicul ori preotul slujitor al altarului este cel care decide. Pentru că nu avem un „pat a lui Procust” activat duminica dinaintea Sfintelor Uși. Cred personal în forța aceasta a conlucrării dintre preot și părinți, în puterea cunoașterii reciproce preot-comunitate-familie. Aici e frumusețea bisericii.
Cum îi învățăm pe copii să meargă cu drag la biserică? Cum să le vorbim despre credință?
Preot Constantin Necula: Cum să învățăm pe cineva dragoste?! Ăsta e un clișeu care dăunează grav sănătății sufletești a copiilor. Dragostea nu se învață, ci se dovedește permanent. Cum vin cu drag la biserică? Descoperind că sunt îndrăgiți, acceptați și ocrotiți. Copiilor le vorbim simplu, dar serios despre biserică. Nu e bună nici o caricaturizare a credinței. De pildă: „Hai la părintele, că dă bobo!” Nu. Părintele nu dă bobo în linguriță, ci trupul și sângele lui Hristos. Pentru a evita cuvintele „tari” le spunem simplu: „Părintele te împărtășește”. Nu merge că „dă pâinică și vin”, că nu e pâinică și vin! Copilului trebuie să i se arate de la început biserica drept un loc al darului și împlinirii, nu drept o parcare a frustrărilor părinților.
Cum le vorbim copiilor despre sărbătoarea Paștelui?
Preot Constantin Necula: Am scris un volum întreg despre viața, minunile, patima, moartea și învierea Domnului. Și nu cred că am lămurit prea mult sufletului meu modul rostirii către ei a adevărurilor de credință legate de Înviere. Dar, sper, că am reușit să-i fac pe părinți să citească, înainte de a-și da cu părerea despre Paște. A învăța copiii înseamnă să înveți tu mai întâi conținuturile credinței. Copiii nu se cresc frumos cu „cred că”, ci cu „cred și mărturisesc”. Sigur că e dificil. Dar nu are cum să fie altfel. Credința este o chestiune serioasă și sobră. De aceea este dătătoare de lumină și adevăr.
