Examenul anual, de Ion Luca Caragiale
Două mahalagioaice asistă la examenul copiilor lor. Profesorul, pedagogul nostru absolut, ascultă pe copiii mahalagioaicelor. E foarte aspru şi fără chef.Mamele stau înţepate pe scaune, unde s-au aşezat fără să fie poftite.
Profesorul (către elevul Popescu, care n-a răspuns la trei întrebări): No, prostule, dacă nu ştii pe estea, care-s ghe tot simple şi jenărale, apoi spune-ne raţiunea pântru care românii au kins să urmeză o polikikă jermână pe timpul lui Mihaele Bravul?
Popescu: …?
Profesorul: No, spune odată!
Popescu: …?
Profesorul (energic): Meri la loc, boule! (Către mama lui Popescu, care este foarte mâhnită): Că-z prost l-ai făcut, cucoană! Apoi ăstuia doară numai paie să-i dai să mânce. (Mama lui Popescu plânge), Că-z geaba te mai boceşti acuma, nu-l mai dreji. Are să mai steie încă şăpke ani repekinke… Ionescule! (Mama lui Ionescu tuşeşte foarte mişcată.) Cumu-i pământul, mă?
Ionescu: Mare dom’le!
Profesorul: Pe dracu’ mare! L-a măsurat mâni-ta să vadă mare-i? Pe lângă alke astre, bunăoară Saturnus, au Neptunus, au Iupităr, pământul nostru doară-i o scârbă! Nici cât să chiorăşti un şoarece… Nu-i vorbă ghe mare, mă prostovane! E vorba cumu-i?
Ionescu: Se-nvârteşte, dom’le.
Profesorul (răstindu-se puternic, mama lui Ionescu se sperie): No, apoi? Dacă se învârke, cumu-i? În trei colţuri, animale?
Ionescu: Nu, dom’le!
Profesorul: No, dar?
Ionescu: Rotund.
Profesorul: Vezi, aşa, loază!
(Se face un zgomot la uşă. O doamnă din înalta societate – doamna Ftiriadi – intră împreună cu un mops gras, care vine să se gudure pe lângă pedagog.)
Profesorul (întâmpinând-o foarte emoţionat): Onorată doamnă, eu încă mă recomand (ia căţelul în braţe).
Doamna Ftiriadi (foarte volubil şi pe un diapazon mult mai – nalt): Am venit pentru băiat… Să-ţi spun drept că nu vream să-l aduc să dea examen la şcoala publică, nu vream să se amestece cu fel de fel de băieţi rău-crescuţi… Dar a stăruit tată-său… zice că e ordin de la minister… Şi de-aia l-am trimis la d-ta care-i cunoşti caracterul lui ambiţios – de când îi eşti meditator.
Profesorul: Binevoiască numai onorata doamnă să iee loc. (Către Ionescu, care aşteaptă în picioare): Tu meri la locu-ţi… De hatârul mâni-tii, pe kine nu ke las repekinke! No, meri! (Ionescu merge la loc).
Ioneasca (ridicându-se): Sărut mâna!
Profesorul (demn): No bine! poţi mere. (Ia scaunul Ioneaschii şi-l pune lângă doamna nou sosită şi aşază căţelul pe el. Mopsul, mulţumit, îl linge pe nas. Mahalagioaicele ies foarte umilite.): No, acuma tânărul Ftiriadi! Spune-ne să audă şi ilustra matronă, onorata ta mamă: nu-i aşa că pământul se-nvârke în jurul soarelui trei ani câke 365 ghe zile şi mai apoi în al patrulea în 366 ghe zile?
Micul Ftiriadi: Da, dom’le.
Profesorul (face semne de aprobare doamnei Ftiriadi care foarte satisfăcută se scoală de la locul ei, drege cravata băiatului, îl sărută şi se aşază iar la loc): No, nu-i aşa că presiunea se ghemonstră sufiţiente prin cele două emisfere (doamna Ftiriadi tuşeşte tare) ghe Maggheburg?
Micul Ftiriadi: Da, dom’le.
Profesorul (către clasa întreagă): No, boilor, vegheţi numai exămplu ghe aplicăţiune! (Către micul Ftiriadi: No, încă una ş-apoi basta!) Spune-ne nu-i aşe că Ioane Corvin ghe Huniaghe, şi Makiaş Corvin ş-apoi dup-aceia doară toţi magnaţii maghiari fost-au români ghe-ai noştri?
Micul Ftiriadi: Da, dom’le.
Profesorul: Bine! Bravo! Emininke!!
Doamna Ftiriadi: Mersi, domnule profesor… Sunt foarte mulţumită… O să-i spui şi lui Ftiriadi câtă osteneală-ţi dai cu copiii…
Profesorul: Ilustră doamnă, că-z asta ni-i misiunea. Datoria ni-i să luminăm jenăraţiunile june. Că-z fără instrucţiune şi educăţiune, un popor doară e învins astăzi în lupta pentru existenţă. Şi cine-i învins, apoi acela dă-l dracului! Vorba lăkinească: una salus vickis, nullam şperare salukem.
