Cele mai frumoase poezii românești pentru copii – de la Arghezi și Coșbuc, la Nina Cassian și Elena Farago

Mihaela Călin

Cele mai frumoase poezii românești pentru copii așteaptă să-ti încânte de acum serile. Dacă obișnuiești să le citești copiilor povești în fiecare seară, poți încerca o schimbare de registru și să le citești poezii clasice românești. Dacă noi l-am îndrăgit pe Zdreanță, cel cu ochii de faianță, cu siguranță și copiii de azi îl vor iubi.

Cele mai frumoase poezii românești pentru copii de Tudor Arghezi

1. Tâlharul pedepsit

Într-o zi, prin asfinţit,
Şoaricele a-ndrăznit
Să se creadă în putere
A prăda stupul de miere.

El intrase pe furiş,
Strecurat pe urdiniş,
Se gândea că o albină-i
Slabă, mică şi puţină,
Pe când el, hoţ şi borfaş,
Lângă ea-i un uriaş.

Nu ştiuse că nerodul
Va da ochii cu norodul
Şi-şi pusese-n cap minciuna
Că dă-n stup de câte una.

Roiul, cum de l-a zărit
C-a intrat, l-a copleşit.
Socoteală să-i mai ceară
Nu! L-au îmbrăcat cu ceară,
De la bot până la coadă
Tăbărâte mii, grămadă,
Şi l-au strâns cu meşteşug,
Încuiat ca-ntr-un coşciug.

Nu ajunge, vream să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Că puterea se adună
Din toţi micii împreună.

2. Zdreanţă

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din câlţi pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaş fără pareche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.

– „Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. – „L-a mâncat!”
„Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte.”
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.

Când se uita la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
„S-a făcut a dracului!”

3. Iscoada

De cum s-a ivit lumina.
A ieşit din stup albina,
Să mai vadă, izma creaţă
A-nflorit de dimineaţă?

Se-ngrijeşte, gospodină
De-nfloreşte si sulfină,
Căci plutise val de ceaţă,
Astă-noapte, pe verdeaţă.

4. Bănuţul

A găsit toată gradina
Înflorită, şi verbina,
Şi s-a-ntors, după povaţă,
Cu o probă de dulceaţă.
Auzise şi Dănuţ
Că un ou e cu „bănuţ”
Şi credea că oul moale-i
Puşculiţă cu parale.
Avea ca vreo şase ani
Şi visa să strângă bani,
Socotind pe uşi, cu cretă,
Cât costă o bicicletă.
Scormonind pe la găini,
Pe subt cloşti şi prin vecini,
A stricat, pe neştiute,
Ouă cam vreo două sute.
Dar s-a pus plângând să zbiere,
De necaz şi de durere,
Ce-a pierdut şi ce-a găsit !
Că s-a mai şi mâzgălit
Cu albuş cu gălbenuş.
De atunci şi pân-acuş,
N-a ajuns să se mai spele,
Că intrase mâzga-n piele,
A răcnit şi-a mai ţipat
Că măcar nu le-a mâncat,
Fierte, ochiuri sau răscoapte
La cafelele cu lapte.
El crezuse, băietanul,
Că bănuţu-i gologanul
Sau un leu frumos şi nou
Pus cumva în orice ou.
Nu ştia că-i stă pe fund
Oului un gol rotund
Pentru plod şi pentru pui,
Când ia trup făptura lui.
Că subt coaja strânsă caier
Stă păstrat un pic de aer,
Ca trezit din nesimţire
Puiul mamii să respire.

5. Ghicitoare

Ghicitoarea ştiu că-ţi place,
Ce-i ca un burduf de ace?
Ca un pepene cu ţepi?
Ia gândeşte-te. Pricepi?
Şi răspunde-n doi-trei timpi,
Cine are mii de ghimpi?
Cui îi ustură şoriciul?
N-ai ghicit că e ariciul?

6. Arici, Arici, Bogorici

Ghem de spini și țepi uscate,
Stă-ntărit ca-ntr-o cetate.
Poate trece un vecin
Peste el cu carul plin.
Că nu simte nici atât
Cât l-ai gâdila pe gât.
Ca să-l scoată, ca sa iasă,
Câini-l latră. Lui nu-i pasă.
Unul, încercând un pas,
S-a ciocnit în ghimpi la nas.
Fiindcă tontul și netotul
Și-a vârât în ace botul.
Dac-ar fi citit aici
El afla ce-i un arici,
Însă câinii n-au habar
De tipar și-abecedar.
Nesupus la gând pizmaș,
Bogorici e drăgălaș
Cui îl ia cu prietenie
Cântă-i numai din tipsie
Și-ți și joacă o chindie.

7. Fetele mele

Au aflat fetele mele,
Când se uită prin perdele,
Cine vine şi le pune,
În fereastră, boabe bune.
Arpacaş, mălai şi mei;
Că se uită-n ochii mei,

Fără să se sperie
Vin în stol puzderie,
Şi la geam, pe latură,
Mişunând se satură.

Are grije, fiţi pe pace,
Tata-mare să vă-mpace.
Că vă cumpără din piaţă,
Marţea, dis-de-dimineaţă,
Tot seminţe dulci la gust,
De fir lung cu spic îngust,

De fir gros cu ciucure,
Numai să vă bucure.

Însă, cum se vede treaba,
Darurile nu-s degeaba,
Că şi voi îi daţi să scrie,
Schimb şi plată, poezie.
El vă stă mereu de pază,
Apărate să vă vază,
Vrăbioi şi vrăbii mici,
De om rău şi de pisici.

8. Iada

Între iezii din cireadă
S-a născut de-o săptămână,
Dintr-o capră mai bătrână,
Dar zburdalnică, o iadă.
E bălţată-n fel de pete,
Zugrăvite ca pe var
Când, prin vişini şi arţar,
Bate luna în părete.
Dar pestriţă şi bălţată,
Albă, neagră, stacojie,
S-a-ntrecut în fudulie –
Şi-i stă bine, că e fată.
Iar în frunte, iada mea
Poartă, brează, semn: o stea.

9. Mâţa

Când se scoală iese-n tindă.
De-abia-ncepe să se-ntindă,
Şi-obosită de căscat
Se întoarce iar în pat.
Ca să doarmă şi mai bine,
Laba căpătâi şi-o ţine,
Şi din vis, cum s-a adus,
Că s-a pus cu burta-n sus
Dar scurteica-i, ca de vată,
Cu opt nasturi e-ncheiată :
Și dormind și dolofani
Sug din ea cinci cotoșmani.
Creștetul, bălțat piezis,
Pare strâns ca-ntr-un bariș
Înnodat cu două funte:
La urechile din frunte.

Ea visează poate, parcă,
O plimbare într-o barcă,
Pe un luciu argintiu,
Poate chiar în Cișmigiu.

Că-i dă coada-n ritm târcoale,
Ca-ntr-un lac de apă moale,
Coada ei de păr de pâslă,
Bătând perna ca o vâslă.

10. Inimă de câine

La coteţul lui Dulău,
Paznic bun şi câine rău,
Vrăbiile se adună
Să prânzească împreună.

Zgribulite-n pod şi-n pom,
Au văzut, ducând, pe om,
Troacă mare cu păsat
Şi Dulău a şi lătrat.
Uriaşul negru ştie
Că a pus tovărăşie
Şi cu vrăbioii hoţi
Mămăliga pentru toţi,
Şi gingaş cum nu se poate,
Le-a lăsat o jumătate.

Cele mai frumoase poezii românești pentru copii de George Topârceanu

11. Balada unui greier mic

Peste dealuri zgribulite,
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.

Lungă, slabă şi zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, –
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai…

Şi cum vine de la munte,
Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni…

Doar pe coastă, la urcuş,
Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:

– Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi’ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut…

Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit…
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!

12. Bivolul şi coţofana

Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
Se plimba o coţofană
Când în sus şi când în jos.
Un căţel trecând pe-acolo s-a oprit mirat în loc:
– Ah, ce mare dobitoc!
Nu-l credeam aşa de prost
Să ia-n spate pe oricine…
Ia stai, frate, că e rost
Să mă plimbe şi pe mine!

Cugetând aşa, se trage îndărăt să-şi facă vânt,
Se piteşte la pământ
Şi de-odată – zdup! – îi sare
Bivolului în spinare…

Ce s-a întâmplat pe urmă nu e greu de-nchipuit.
Apucat cam fără veste, bivolul a tresărit,
Dar i-a fost destul o clipă să se scuture, şi-apoi
Să-l răstoarne,
Să-l ia-n coarne
Şi cât colo să-l arunce, ca pe-o zdreanţă în trifoi.

– Ce-ai gândit tu oare, javră? Au, crezut-ai că sunt mort?
Coţofana, treacă-meargă, pe spinare o suport
Că mă apără de muşte, de ţânţari şi de tăuni
Şi de alte spurcăciuni…
Pe când tu, potaie proastă, cam ce slujbă poţi să-mi faci?
Nu mi-ar fi ruşine mie de viţei şi de malaci,
Bivol mare şi puternic, gospodar cu greutate,
Să te port degeaba-n spate?…

13. Boierul şi argatul

Un boier, călare pe-o frumoasă iapă,
Trebuind să treacă într-un loc o apă
Peste-o punte-ngustă – şi fiind grăbit,
Şi-a chemat argatul şi i-a poruncit:
– Ia-mi în spate iapa
Şi mi-o trece apa!
– Nu pot, zise omul lăsând nasu-n jos.
– Hm! făcu boierul foarte mânios:

Leneşul la toate
Zice că nu poate…

14. Leul deghizat

Leul s-a-mbrăcat odată
Într-o piele de măgar,
Să colinde ţara toată
Din hotar până-n hotar,
Ca să vadă cum se poartă lupii (marii dregători)
Cu noroadele-i blajine de supuşi rumegători.

Deci, trecând el într-o seară la o margine de crâng
Ca un biet măgar nătâng,
Nişte lupi, cum îl văzură, se reped la el pe loc
Şi-ntr-o clipă îl înşfacă, grămădindu-l la mijloc.

– Staţi, mişeilor! Ajunge, – că vă rup în dinţi acuşi!
(Strigă leul, apărându-şi pielea cea adevărată.)
Astfel vă purtaţi voi oare cu iubiţii mei supuşi?…

Lupii, cunoscându-i glasul, îndărăt s-au tras pe dată,
Şi de frică se făcură mici, ca nişte căţeluşi.
– O, măria-ta! Iertare!
Zise cel mai diplomat, –
Semănai aşa de tare
C-un măgar adevărat!…

15. Un duel

Eroii mei sunt doi cocoşi
De rasă, pintenaţi, frumoşi
Ca ofiţerii la paradă.
Doi cavaleri aristocraţi.
Dintr-o privire ofensaţi
Încep duelul fără spadă.
Au martori puii speriaţi.
Teren – o parte din ogradă,
Dar n-au motiv de sfadă,
Căci nu se ştie-a cui e vina –
Misteru-nvăluie pricina, –
Deci: căutaţi găina…

Din amândouă părţile
Se-ncep ostilităţile.
Ei stau o clipă faţă-n faţă
Cu ciocurile la pământ,
Apoi deodată-şi iau avânt
Şi lupta-ncepe săltăreaţă:
Sar deodată,
Dau cu ciocul.
Cad alături,
Schimbă locul.
Bat din aripi,
Dau din gheare.
Unul cade,
Altul sare…
Iar s-atacă,
Iar se pişcă…
Dar deodată nu mai mişcă…
Faţă-n faţă, multă vreme,
Stau aşa, ca două gheme
Neclintite
Şi zburlite,
Până când, pe nesimţite,
Unul părăseşte sfada,
Întorcându-se cu coada…

16. Bimbiriţichel

I
Fraţii lui, băieţi şi fete,
Au crescut mai pe-ndelete,
Toţi plângoci şi dolofani.
Cel mai tânăr dintre şapte
Se numeşte Papă-lapte
Şi-a-mplinit abia doi ani.

Toată ziulica ţipă –
Nu stă locului o clipă,
(Cere lapte), vrei-nu vrei.
Biata mă-sa la tot pasul
Trebuie să-i şteargă nasul
Şi să-l aibă-n grija ei.

N-au nici capră, n-au nici vacă.
Mama-i văduvă săracă.
Numai Bimbiriţichel
O ajută câteodată
Când o vede supărată…
Ce s-ar face fără el?

II
Într-o seară, o vecină
Zice: – Vin de la grădină,
Dintr-o margine de sat.
Mă dusesem, eu cu fata,
Şi-am luat şi pe cumnata,
Să culegem zarzavat.

Dar nici nu intrasem bine:
De sub gard, de lângă mine
Ţâşt! un iepure şoldan!
Arză-l focul să mi-l arză,
Mi-a mâncat un car de varză,
Toată munca dintr-un an!…

Bimbiriţichel deoparte
Stă uitându-se-ntr-o carte,
Parcă nici n-ar auzi
Chestia cu zarzavatul…
Dar a doua zi, băiatul
S-a sculat în zori de zi.

Unde pleacă? La grădina
Unde ieri a fost vecina,
Într-o margine de sat, –
Că-şi făcuse noaptea planul
Cum să prindă el şoldanul
Care fură zarzavat.

17. La Paşti

Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite si mânjite,
Zece ouă înroşite.

Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
– Ce vă este, frăţioare,
– Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Staţi gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-aţi fi ouă…
– Suntem fierte!
Zise-un ou rotund şi fraise
Lângă pasca cu orez.
Şi schimbându-şi brusc alura,
Toate-au început cu gura:
– Pân’la urmă tot nu scap!
– Ne găteşte de paradă.
– Ne ciocneşte cap în cap
Şi ne zvârle coaja-n stradă…
– Ce ruşine!
– Ce dezastru!
– Preferam să fiu omletă!
– Eu, de m-ar fi dat la cloşcă,
Aş fi scos un pui albastru…
– Şi eu unul violet…
– Eu, mai bine-ar fi să tac:
Aşa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!…

Cele mai frumoase poezii românești pentru copii de George Coşbuc

18. Iarna pe uliţă

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să îmbete-n cale
Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barbă-cot.
Aţi înnebunit de tot
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata babă a-ntrat în laie
La stăpân.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.
…….
Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.

Ce-i pe drum atâta gură?
Nu-i nimic. Copii ştrengari.
Ei, auzi! Vedea i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!

19. Povestea gâştelor

Un gâscan cu pene lucii
Cum trecea pe pod prin sat
Şi-ntr-o mân-avea papucii,
Nu ştiu cum i s-a-ntâmplat
Că papucii lui căzură,
Ce păcat, o, ce păcat!
Căci erau cu-alesătură,
Fără leac de tivitură
Ce păcat!

Gâştele-auzind cum zbiară:
Aoleu! Papucii mei!
Într-un suflet alergară
Şi-ntrebau mirate, ce-i?
Am rămas, plângea gâscanul,
Păgubaş de patru lei!
Iată-mă desculţ, sărmanul!
Ce mă fac acum, golanul,
Fără ei!

Haideţi toţi, şi moşi şi babe
Să-i cătăm pe râu acu!
Repede-notând din labe
Cârdul tot pe râu trecu.
I-ai găsit? Eu, nu, surată,
Ce mă-trebi aşa şi tu?
Toate apoi strigau deodată:
Bată-i pacostea să-i bată!
Nici eu, nu!

Vara-ntreagă tot umblară,
Dar papucii duşi au fost!
Şi-au să umble şi la vară
Până ce le-or da de rost!
Iar gâscanul merge, vine,
Face cruci şi ţine post,
Nu-i găsesc! Sărac de mine,
Iar desculţ e, vezi tu bine,
Lucru prost!

Gâştele de-atunci, în cale,
Când văd apa undeva,
Căutând pornesc agale
Tot crezând că-i vor afla.
Vin şi raţe să le-ajute:
Mac-mac-mac şi ga-ga-ga!
Mac-mac-mac! Haide vino, du-te,
Zile-aşa pe râu pierdute!
Ga-ga-ga!

Iar când gâştele stau gloată
Şi prin dreptul lor te duci,
Sare tabăra lor roată
Şi te-ntreabă: Ce ne-aduci?
Ai găsit papucii? Spune!
Tu la fug-atunci s-apuci!
Sî-sî-sî! Tot fac nebune
Şi te muşcă, doar le-ai spune
De papuci!

20. În seara de Crăciun

Afară ninge liniştit,
În casă arde focul;
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul.

E noapte, patul e făcut,
Dar cine să se culce?
Când mama spune de Iisus
Cu glasul rar şi dulce.

Cum s-a născut Hristos în frig,
În ieslea cea săracă,
Cum boul peste el sufla
Căldură ca să-i facă.

Cum au venit la ieslea lui
Păstorii de la stână
Şi îngerii cântând din cer,
Cu flori de măr în mână.

Cele mai frumoase poezii românești pentru copii de Nina Cassian

Nina Cassian

21. În țara lui Mură-n Gură

În țara lui Mură-n Gură,
Totu-mi este pe măsură.
Când mă scol de dimineaţă,
Nu la șapte, ci la zece,
Vine-o tavă cu dulceață
Și-un pahar cu apă rece.

Şi dulceața zice: ia-mă!
Şi paharul zice: bea-mă!
Ia-mă! Bea-mă!
Ușor de zis!
Însă gura s-o deschizi,
Nu-i deloc așa ușor!
– Ajutor! Ajutor!
Lingurița, grijulie,
Îmi deschide gura mie.
Ei, așa mai merge, zic,
Dacă mă ajuți un pic!

Dar e timpul să fac baie!
Apa intră în odaie
Cu volanele-i albastre.
– Ne-adresăm domniei voastre!
– Cum doriți să fiți spălat?
Uite-așa, culcat în pat!
Cum doriți să fiți lăut?
Uite-așa, în așternut!
Iar acum, prosopul cel pufos
Se înclină, moale, până jos
– Eu să vă frec aș vrea, pe spate
– Nu, vai de mine, nu se poate!
Întreabă-te și întreabă-mă
Cum pot să ies din plapumă?
Afară-i frig, în pat e cald
La urma urmei, nu mă scald!

În țara lui Mură-n Gură,
Caști o gură cât o șură,
Și îndată-ți pică-n ea,
Tot ce vrei și tot ce ai vrea!
Sărmăluțe-n foi de viță,
Supă caldă, tocăniță,
Cozonac, compot, halviță
Cârnăciori și ciulama,
Murături et cetera.

Am mâncat, de m-am umflat!
Nu-i nimic, o macara, iată că pe sus mă ia
Și m-așează după plac,
Colo-n umbră-ntr-un hamac.
Huța-huța, ce să zic,
Bine-i când nu faci nimic.
Lecţiile stau pe masă,
Dar de lecții nici nu-mi pasă.
Stau şi moțăi în hamac,
Ele singure se fac.

– Dragă aritmetică, nu ştiu ce te-mpiedică
Să rezolvi vreo trei probleme!
Eu de fleacuri nu am vreme!
Draga mea gramatică,
Nu fi antipatică!
Nu fi, zău, nesuferită!
Și transcrie într-o clipită
Exercițiile mele!
Vezi că eu n-am timp de ele!
Hai, draga mea istorie,
N-am chef să am memorie!
Ține minte tu mai bine,
Cine s-a luptat cu cine,
În ce an, și-n care loc!
Eu să-nvăț nu am timp deloc!

În țara lui Mură-n Gură,
Am prieteni pe măsură!
Vreţi să vi-i prezint cumva?
S-a făcut! Poftiți încoa’!
Ăsta-i Puiu-prinde-muște,
Asta-i Lica-vreau-galuște.
Ăsta-i Miță-strâmba-nas
Ăsta-i Duță-mielul-gras
Asta-i Sanda-somn în gene
Și-ăsta-s eu: burduf de lene.

Toată-toată ziulica,
Ați văzut? Nu fac nimica.
Și programul se încarcă.
Astfel, nu e de mirare,
Că ceva mă-mbie parcă
Și mă trage la culcare.
Ah! Îmi este somn de pic!
Și-apoi, prea mult am vorbit cu voi!
Când vorbesc mai multișor
Obosesc îngrozitor!

În țara lui Mură-n Gură
Somnul repede te fură!
Nici n-ai timp să spui la lună
… Noapte bună!…

22. Prinţul Miorlau

Într-o împărăţie cam ploioasă,
trăiau un împărat şi-o împărăteasă
ce-aveau, cum se cuvine, şi un prinţ,
singur la părinţi.
Prinţul era de şase anişori
şi miorlăia din noapte până-n zori.
În loc de “vreau!” spunea “miorlau!”
şi tot “miorlau!” pentru “nu vreau!”

Deci, cum spuneam, cu prinţul miorlăit
deloc nu era lesne de trăit.
Când i se aduceau bomboane –
el miorlăia că vrea baloane;
şi-n loc de baloane
voia tromboane,
şi-n loc de tromboane
voia bomboane,
dar nişte bomboane
cu gust de baloane,
şi-n care să sufle
ca-n nişte tromboane.

Astfel de dulciuri – vai! Nu se găseau…
Şi prinţul miorlăia: Miorlau! Miorlau!
Miorlau! – că plouă afară;
Miorlau! – că afară-i soare;
Miorlau! – că-i zi de lucru;
Miorlau! – că-i sărbătoare…
Părinţii nu mai ştiau ce să-i mai facă
– numai să tacă…
Îi aduceau în fiecare zi
o mie o sută una jucării:
căişori de lemn,
puşti de tras la semn,
gume şi creioane,
raţe dolofane
de celuloid,
şi căţei şi mâţe,
şi păpuşi semeţe,
cu ochi ce se-nchid,
şi iar se deschid…

Ah, dar prinţul nostru nu tăcea de fel
El voia ceva ştiut numai de el:
Miorlau! – de ce e luna lună?
Miorlau! – friptura nu e bună!
Miorlau! – vreau să mănânc compot!
Nu vreau compot că nu mai pot!

…Albi şi împăratul, albi şi-mpărăteasa
De atâta miorlăială, se-mbolnăvise casa.
Canarii asurziră, căţeii leşinară,
iar caii se mutară cu totu-n altă ţară.
Bostanii şi verzele
părăsiră grădinile.
Fugiră găinile,
Zburară şi berzele
Şi se făcu – pe câte ştiu –
în jurul prinţului – pustiu.
…Doar mâţele sosiră toate
cu cozile încârligate,
torcând de zor,
la prinţişor.
Sfârr…Sfârr…
Ce pisici!
Cu ochi mici!
Ce motani
năzdrăvani!
Şi-ncepură să-l aţâţe,
miorlăind motani şi mâţe:
“Miau-miorlau!
Hai cu noi!
Nu eşti prinţ
Eşti pisoi –
Nu mai sta! Vino-ncoa!
De-acum, şoareci vei mânca”.

Atunci prinţişorul, de frică
să nu se prefacă-n pisică,
uită de miorlăitul lui, fireşte,
şi prinse să vorbească omeneşte
Pisicile-au plecat tiptil, tiptil:
“Acesta nu-i pisoi, ci e copil!”
Şi foarte bosumflate fură ele
că au putut astfel să se înşele…

Dragi copii, povestea-i gata,
Să vă duceţi imediat
şi la mama, şi la tata,
să le spuneţi răspicat:
“Iubiţii mei părinţi, nu vreau
să fiu şi eu un prinţ Miorlau!”

Cele mai frumoase poezii românești pentru copii de Elena Farago

Elena Farago

23. De ziua mamei

Eu nu sunt destul de mare
Ca să pot să-nvăţ măcar,
De pe carte, o urare,
Şi nu sunt destul de mare
Ca să-ţi dau un dar.

Dar îţi dau o sărutare,
Ici, pe obrăjor,
Şi pe mâna asta care
Mă-ngrijeşte-n fiecare
Zi, cu-atâta dor!

Zile lungi şi voie bună
Îţi doresc eu mult,
Şi mă rog de flori să-ţi spună
Să mă ierţi, mămică bună,
Că nu ştiu mai mult!

24. Căţeluşul şchiop

Eu am numai trei picioare,
Și de-abia mă mișc: top, top,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Și mă cheamă „cuciu șchiop”.

Frații mei ceilalți se joacă
Cu copiii toți, dar eu
Nu pot alerga ca dânșii,
Că sunt șchiop și cad mereu!

Și stau singur toată ziua
Și plâng mult când mă gândesc
Că tot șchiop voi fi de-acuma
Și tot trist am să trăiesc.

Și când mă gândesc ce bine
M-aș juca și eu acum,
Și-aș lătra și eu din poartă
La copiii de pe drum!…

Cât sunt de frumoși copiii
Cei cuminți, și cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânșii,
Să mă joc și să-i ascult!

Dar copiii răi la suflet
Sunt urâți, precum e-acel
Care m-a șchiopat pe mine,
Și nu-i pot iubi de fel…

M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Și-am zăcut, și-am plâns atâta,
De credeam că am să mor…

Acum vine și-mi dă zahăr
Și ar vrea să-mi fie bun,
Și-aș putea să-l mușc odată
De picior, să mă răzbun,

Dar îl las așa, să vadă
Răul, că un biet cățel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.

25. Gândăcelul

– De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu știi oare
Că-s mic și eu și că mă doare
De ce mă strângi așa de rău?

Copil ca tine sunt și eu,
Și-mi place să mă joc și mie,
Și milă trebuie să-ți fie
De spaima și de plânsul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Că am și eu părinți ca tine,
Și-ar plânge mama după mine,
Și-ar plânge bietele surori,

Și-ar plânge tata mult de tot
Căci am trăit abia trei zile,
Îndură-te de ei, copile,
Și lasă-mă, că nu mai pot!…

Așa plângea un gândăcel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Și l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!

A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în țărnă frânt
Și-nțepenit pentru vecie!…

Scârbit de fapta ta cea rea
Degeaba plângi, acum, copile,
Ci du-te-n casă-acum și zi-le
Părinților isprava ta.

Și zi-le că de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunătate,
În cale-ți, orice vietate,
Oricât de făr-de-nsemnătate
Și-oricât de mică ar fi ea!

26. Cloșca

Cot-cot-cot,
Cot-cot-cot,
Fac și eu ce pot, ce pot
Cot-co-dac,
Cot-co-dac,
Puii să-mi împac…

Ciugulesc,
Mă zbârlesc,
Și mi-i chem, mi-i chem mereu,
Că nu-i las,
Nici un pas,
Far’de mine, eu.

Și le-adun
Ce-i mai bun –
Și seară, cu drag, le spun
Cot-co-dac,
Cot-co-dac,
Basme să-i împac.

Clonc-clonc-clonc,
Clonc-clonc-clonc,
Și-i adorm apoi așa,
Incălziți
Și păziți
Sub aripa mea.

27. Sfatul degetelor

Spune degetul cel mare
Către-arătător,
Spune degetul cel mare
– N-am fărâmă de mâncare,
Frate-arătător!

Spune, către mijlociul,
Cel arătător,
Spune-arătătorul: – Frate,
Nu mai sunt deloc bucate,
Şi de foame mor!

Se apleacă mijlociul
Către inelar,
Şi îi spune-atâta numai:
– Ce e de făcut acuma,
Frate inelar?

Leneş cată inelarul
Către ei, şi-apoi,
Cam în silă, le răspunde:
– Ce să faci când nu-i de unde?
Vom răbda şi noi!…

Prinde atunci cel mic să strige
Mai isteţ ca ei:
– Ce tot plângem şi ne frângem?
Hai la muncă să ne strângem
Toţi uniţi, că nu rămâne
Niciodată fără pâine
Cel ce vrea să şi-o câştige,
Frăţiorii mei!…

28. Motanul pedepsit

Rândunica e plecată
După hrană pentru pui,
Cuibu-i singurel sub streşini
Şi prin curte nimeni nu-i.

Râde sub mustăţi motanul:
– Ce noroc! Păcat să-l scap!
Iute sus! Dar, poc, o piatră
Îl loveşte drept în cap.

Trist se tânguie motanul:
– Miau şi vai de capul meu.
Petrişor îl ia în braţe:
– Iartă-mă te rog, căci eu

Te-am lovit, şi rău îmi pare,
Dar de bieţii puişori
Ţie cum nu ţi-a fost milă,
Când săriseşi să-i omori?

Cele mai frumoase poezii românești pentru copii de Otilia Cazimir

29. Alb-Iepuraş

Iepuraş,
Alb-iepuraş,
Unde-ai fost?
– La oraş.
– Un-te duci?
– La pădure.
– Ce mănânci?
– Vreji de mure.
– Unde dormi?
– Sub şopron.
– Cum te cheamă?
– Rodion!

30. De pe-o „bună dimineaţă” – cele mai frumoase poezii românești pentru copii

De pe-o „bună dimineaţă”
Cu tulpină de cârcel,
A sărit un gândăcel
Cu mustăţile de aţă.

Alţi gândaci, mărunţi şi roşii,
Care-şi poartă fiecare
Ochelarii pe spinare,
Dorm la soare, somnoroşii!

Iar pe-un fir de păpădie,
Ce se-nalţă, drept, din iarbă,
Suie-un cărăbuş cu barbă,
În hăinuţă aurie.

Suie, mândru şi grăbit,
Să vestească-n lumea mare:
– Preacinstită adunare,
Primăvara a sosit!

31. Mâţişorii

A ieşit răchita-n drum.
Ce-o mai fi şi asta, oare,
Că-i din cap până-n picioare
Numai motocei de scrum?…

Cu mlădiţele plecate,
Stă pe loc şi se socoate:
S-ar întoarce – nu mai poate,
S-ar ascunde –
N-are unde!

I-e ruşine de copii,
Ca din mugurii-aurii
I-au ieşit, în loc de flori…
Mâţişori!

32. Moş Andruşca

Moş-Andruşca, iepuraş,
A pornit-o spre oraş,
Cu chitara la spinare,
Ca să facă o cântare.

Dar vulpoiul vânător
Stă cu puşca la picior.
Uite-l că ridică puşca
Şi-l împuşcă pe Andruşca!

Pif-paf! Măi puşcaş,
Unde-i bietul iepuraş?

33. Gospodina

O furnică duce-n spate
Un grăunte jumătate.
– Încotro fugi, surioară?
– Ia, mă duc şi eu la moară!

Şi-s grăbită, şi-s grăbită,
Că mi-i casa negrijită,
Şi mi-s rufele la soare,
Şi copiii cer mâncare…

Nu, la noi în muşuroi
Nu e timp pentru zăbavă:
Că de n-am fi de ispravă,
Ar fi vai şi-amar de noi!

34. Puişorul cafeniu

A ieşit din ou, la soare,
Cel din urmă puişor.
Se usucă pe-aripioare
Şi-o porneşte binişor.

Stă găina la-ndoială,
Că din şapte puişori,
Şase-s galbeni-gălbiori
(Ghemotoace de beteală).

Numai cel de la sfârşit
A ieşit
Mai ponosit!
Şi se-ntreabă speriată;
– Nu cumva-i de ciocolată?

35. Nani, pui!

Dormi fetiţă somnoroasă,
Să-mi creşti mare şi frumoasă,
Să fii dragă orişicui…
Nani, pui!

Dormi cu mama, băieţel,
Să-mi creşti-nalt şi subţirel
Şi frumos cum altul nu-i…
Nani, pui!

Somnul dulce şi cuminte
Vine-ncet să vă alinte
Fără ştirea nimănui.
Nani, pui!

Să vă pună sub perniţă
Jucăria lui pestriţă,
Jucăria visului…
Nani, pui!

Luna plină şi albastră
Doarme-n crucea cerului
Dorm şi stelele-n fereastră,
Doarmă şi măicuţa voastră…
Nani, pui!

36. Uite, vine Moş Crăciun – cele mai frumoase poezii românești pentru copii

Prin nămeţi, în fapt de seară,
A plecat către oraş
Moş Crăciun c-un iepuraş
Înhămat la sănioară.

Drumurile-s troienite,
Noaptea vine, gerul creşte…
Cu urechile ciulite
Iepuraşul se grăbeşte.

Uite-o casă colo-n vale,
Cu ferestre luminate.
Moşul s-a oprit din cale,
Cu toiagu-n poartă bate:

– Bună seara, bună seara!
Iaca, vin cu sănioara
Şi cu daruri proaspete.
Bucuroşi de oaspete?

– Bucuroşi, bucuroşi,
Strigă glasuri de copii.
Moşule, de unde vii?
– Iaca, vin din moşi-strămoşi,
Încărcat cu jucării!

Noapte rece şi albastră.
Ies copiii la fereastră,
Să se uite cum coboară,
Prin troianul uriaş,
Moş Crăciun c-un iepuraş
Înhămat la sănioară.

37. Fetiţa alintată

– Mamă, coase-mi paltonaşul!
– Mamă, mi s-a rupt rochiţa…
– Prinde-mi, mamă, guleraşul!
S-alinta mereu fetiţa.

Coase mama, ce să facă?
Mama n-are bucurii,
Necăjită şi săracă
Şi c-o droaie de copii.

Şi de treburi câte are,
Nici să doarmă n-are când
– De mi-ar creşte fata mare,
Să m-ajute mai curând!

Vine fata alintată
– Mamă, coase-mi ciorăpiorul!
Dar măicuţa, supărată,
A luat-o mai cu zorul:

Uite ac şi uite aţă.
Nu mai eşti fetiţă mică,
Ia împunge – şi te-nvaţă –
Să mai coşi şi singurică!

38. Cumătra vulpe

Ţipă gâştele şi zboară,
Zboară penele-n poiană…
– Ce-o fi asta, surioară?
– Ia, o vulpe năzdrăvană;

Cum stătea-n tufiş la pândă,
Costelivă şi flămândă,
S-a gândit că pentru masă
N-ar strica o gâscă grasă…

39. Vulpea cizmăriţă

Umblă vulpea prin pădure:
Ce să fure?
Ce să fure?
Fură coada de pe tei,
Şi-mpleteşte papucei:

Pentru dânsa o pereche,
Că şi-a rupt-o pe cea veche.
Pentru soţ – Jupân-vulpoi –
O pereche mai de soi,
Pentru puişorii ei,
Papucei mai mititei,
Să-i rupă mai cu temei!

40. Greu la deal şi greu la vale

Încărcat c-un sac de caş,
Un măgar urca pe coastă
Să se ducă la oraş –
Când, gonit de vreo năpastă,
Coborând haihui urcuşul,
Sare-n drum un iepuraş!

Se opreşte măgăruşul
Şi sfârşit de-atâta cale,
Zice cumpănindu-şi sacul:
– Greu la deal!
– Ba-i greu la vale,
Că mă duc de-a berbeleacul!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa