Cele mai frumoase poezii românești pentru copii – de la Arghezi și Coșbuc, la Nina Cassian și Elena Farago

Mihaela Călin

    Cele mai frumoase poezii românești pentru copii așteaptă să-ti încânte de acum serile. Dacă obișnuiești să le citești copiilor povești în fiecare seară, poți încerca o schimbare de registru și să le citești poezii clasice românești. Dacă noi l-am îndrăgit pe Zdreanță, cel cu ochii de faianță, cu siguranță și copiii de azi îl vor iubi.

    Cele mai frumoase poezii românești pentru copii de Tudor Arghezi

    1. Tâlharul pedepsit

    Într-o zi, prin asfinţit,
    Şoaricele a-ndrăznit
    Să se creadă în putere
    A prăda stupul de miere.

    El intrase pe furiş,
    Strecurat pe urdiniş,
    Se gândea că o albină-i
    Slabă, mică şi puţină,
    Pe când el, hoţ şi borfaş,
    Lângă ea-i un uriaş.

    Nu ştiuse că nerodul
    Va da ochii cu norodul
    Şi-şi pusese-n cap minciuna
    Că dă-n stup de câte una.

    Roiul, cum de l-a zărit
    C-a intrat, l-a copleşit.
    Socoteală să-i mai ceară
    Nu! L-au îmbrăcat cu ceară,
    De la bot până la coadă
    Tăbărâte mii, grămadă,
    Şi l-au strâns cu meşteşug,
    Încuiat ca-ntr-un coşciug.

    Nu ajunge, vream să zic,
    Să fii mare cu cel mic,
    Că puterea se adună
    Din toţi micii împreună.

    2. Zdreanţă

    L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
    Cel cu ochii de faianţă?
    E un câine zdrenţuros
    De flocos, dar e frumos.
    Parcă-i strâns din petice,
    Ca să-l tot împiedice,
    Ferfeniţele-i atârnă
    Şi pe ochi, pe nara cârnă,
    Şi se-ncurcă şi descurcă,
    Parcă-i scos din câlţi pe furcă.
    Are însă o ureche
    De pungaş fără pareche.
    Dă târcoale la coteţ,
    Ciufulit şi-aşa lăieţ,
    Aşteptând un ceas şi două
    O găină să se ouă,
    Care cântă cotcodace,
    Proaspăt oul când şi-l face.
    De când e-n gospodărie
    Multe a-nvăţat şi ştie,
    Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
    Se strecoară pe furiş.
    Pune laba, ia cu botul
    Şi-nghite oul cu totul.

    – „Unde-i oul? a-ntrebat
    Gospodina. – „L-a mâncat!”
    „Stai niţel, că te dezvăţ
    Fără mătură şi băţ.
    Te învaţă mama minte.”
    Şi i-a dat un ou fierbinte.
    Dar decum l-a îmbucat,
    Zdreanţă l-a şi lepădat
    Şi-a-njurat cu un lătrat.

    Când se uita la găină,
    Cu culcuşul lui, vecină,
    Zice Zdreanţă-n gândul lui
    „S-a făcut a dracului!”

    3. Iscoada

    De cum s-a ivit lumina.
    A ieşit din stup albina,
    Să mai vadă, izma creaţă
    A-nflorit de dimineaţă?

    Se-ngrijeşte, gospodină
    De-nfloreşte si sulfină,
    Căci plutise val de ceaţă,
    Astă-noapte, pe verdeaţă.

    4. Bănuţul

    A găsit toată gradina
    Înflorită, şi verbina,
    Şi s-a-ntors, după povaţă,
    Cu o probă de dulceaţă.
    Auzise şi Dănuţ
    Că un ou e cu „bănuţ”
    Şi credea că oul moale-i
    Puşculiţă cu parale.
    Avea ca vreo şase ani
    Şi visa să strângă bani,
    Socotind pe uşi, cu cretă,
    Cât costă o bicicletă.
    Scormonind pe la găini,
    Pe subt cloşti şi prin vecini,
    A stricat, pe neştiute,
    Ouă cam vreo două sute.
    Dar s-a pus plângând să zbiere,
    De necaz şi de durere,
    Ce-a pierdut şi ce-a găsit !
    Că s-a mai şi mâzgălit
    Cu albuş cu gălbenuş.
    De atunci şi pân-acuş,
    N-a ajuns să se mai spele,
    Că intrase mâzga-n piele,
    A răcnit şi-a mai ţipat
    Că măcar nu le-a mâncat,
    Fierte, ochiuri sau răscoapte
    La cafelele cu lapte.
    El crezuse, băietanul,
    Că bănuţu-i gologanul
    Sau un leu frumos şi nou
    Pus cumva în orice ou.
    Nu ştia că-i stă pe fund
    Oului un gol rotund
    Pentru plod şi pentru pui,
    Când ia trup făptura lui.
    Că subt coaja strânsă caier
    Stă păstrat un pic de aer,
    Ca trezit din nesimţire
    Puiul mamii să respire.

    5. Ghicitoare

    Ghicitoarea ştiu că-ţi place,
    Ce-i ca un burduf de ace?
    Ca un pepene cu ţepi?
    Ia gândeşte-te. Pricepi?
    Şi răspunde-n doi-trei timpi,
    Cine are mii de ghimpi?
    Cui îi ustură şoriciul?
    N-ai ghicit că e ariciul?

    6. Arici, Arici, Bogorici

    Ghem de spini și țepi uscate,
    Stă-ntărit ca-ntr-o cetate.
    Poate trece un vecin
    Peste el cu carul plin.
    Că nu simte nici atât
    Cât l-ai gâdila pe gât.
    Ca să-l scoată, ca sa iasă,
    Câini-l latră. Lui nu-i pasă.
    Unul, încercând un pas,
    S-a ciocnit în ghimpi la nas.
    Fiindcă tontul și netotul
    Și-a vârât în ace botul.
    Dac-ar fi citit aici
    El afla ce-i un arici,
    Însă câinii n-au habar
    De tipar și-abecedar.
    Nesupus la gând pizmaș,
    Bogorici e drăgălaș
    Cui îl ia cu prietenie
    Cântă-i numai din tipsie
    Și-ți și joacă o chindie.

    7. Fetele mele

    Au aflat fetele mele,
    Când se uită prin perdele,
    Cine vine şi le pune,
    În fereastră, boabe bune.
    Arpacaş, mălai şi mei;
    Că se uită-n ochii mei,

    Fără să se sperie
    Vin în stol puzderie,
    Şi la geam, pe latură,
    Mişunând se satură.

    Are grije, fiţi pe pace,
    Tata-mare să vă-mpace.
    Că vă cumpără din piaţă,
    Marţea, dis-de-dimineaţă,
    Tot seminţe dulci la gust,
    De fir lung cu spic îngust,

    De fir gros cu ciucure,
    Numai să vă bucure.

    Însă, cum se vede treaba,
    Darurile nu-s degeaba,
    Că şi voi îi daţi să scrie,
    Schimb şi plată, poezie.
    El vă stă mereu de pază,
    Apărate să vă vază,
    Vrăbioi şi vrăbii mici,
    De om rău şi de pisici.

    8. Iada

    Între iezii din cireadă
    S-a născut de-o săptămână,
    Dintr-o capră mai bătrână,
    Dar zburdalnică, o iadă.
    E bălţată-n fel de pete,
    Zugrăvite ca pe var
    Când, prin vişini şi arţar,
    Bate luna în părete.
    Dar pestriţă şi bălţată,
    Albă, neagră, stacojie,
    S-a-ntrecut în fudulie –
    Şi-i stă bine, că e fată.
    Iar în frunte, iada mea
    Poartă, brează, semn: o stea.

    9. Mâţa

    Când se scoală iese-n tindă.
    De-abia-ncepe să se-ntindă,
    Şi-obosită de căscat
    Se întoarce iar în pat.
    Ca să doarmă şi mai bine,
    Laba căpătâi şi-o ţine,
    Şi din vis, cum s-a adus,
    Că s-a pus cu burta-n sus
    Dar scurteica-i, ca de vată,
    Cu opt nasturi e-ncheiată :
    Și dormind și dolofani
    Sug din ea cinci cotoșmani.
    Creștetul, bălțat piezis,
    Pare strâns ca-ntr-un bariș
    Înnodat cu două funte:
    La urechile din frunte.

    Ea visează poate, parcă,
    O plimbare într-o barcă,
    Pe un luciu argintiu,
    Poate chiar în Cișmigiu.

    Că-i dă coada-n ritm târcoale,
    Ca-ntr-un lac de apă moale,
    Coada ei de păr de pâslă,
    Bătând perna ca o vâslă.

    10. Inimă de câine

    La coteţul lui Dulău,
    Paznic bun şi câine rău,
    Vrăbiile se adună
    Să prânzească împreună.

    Zgribulite-n pod şi-n pom,
    Au văzut, ducând, pe om,
    Troacă mare cu păsat
    Şi Dulău a şi lătrat.
    Uriaşul negru ştie
    Că a pus tovărăşie
    Şi cu vrăbioii hoţi
    Mămăliga pentru toţi,
    Şi gingaş cum nu se poate,
    Le-a lăsat o jumătate.

    Cele mai frumoase poezii românești pentru copii de George Topârceanu

    11. Balada unui greier mic

    Peste dealuri zgribulite,
    Peste ţarini zdrenţuite,
    A venit aşa, deodată,
    Toamna cea întunecată.

    Lungă, slabă şi zăludă,
    Botezând natura udă
    C-un mănunchi de ciumafai, –
    Când se scutură de ciudă,
    Împrejurul ei departe
    Risipeşte-n evantai
    Ploi mărunte,
    Frunze moarte,
    Stropi de tină,
    Guturai…

    Şi cum vine de la munte,
    Blestemând
    Şi lăcrimând,
    Toţi ciulinii de pe vale
    Se pitesc prin văgăuni,
    Iar măceşii de pe câmpuri
    O întâmpină în cale
    Cu grăbite plecăciuni…

    Doar pe coastă, la urcuş,
    Din căsuţa lui de humă
    A ieşit un greieruş,
    Negru, mic, muiat în tuş
    Şi pe-aripi pudrat cu brumă:

    – Cri-cri-cri,
    Toamnă gri,
    Nu credeam c-o să mai vii
    Înainte de Crăciun,
    Că puteam şi eu s-adun
    O grăunţă cât de mică,
    Ca să nu cer împrumut
    La vecina mea furnică,
    Fi’ndcă nu-mi dă niciodată,
    Şi-apoi umple lumea toată
    Că m-am dus şi i-am cerut…

    Dar de-acuş,
    Zise el cu glas sfârşit
    Ridicând un picioruş,
    Dar de-acuş s-a isprăvit…
    Cri-cri-cri,
    Toamnă gri,
    Tare-s mic şi necăjit!

    12. Bivolul şi coţofana

    Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
    Se plimba o coţofană
    Când în sus şi când în jos.
    Un căţel trecând pe-acolo s-a oprit mirat în loc:
    – Ah, ce mare dobitoc!
    Nu-l credeam aşa de prost
    Să ia-n spate pe oricine…
    Ia stai, frate, că e rost
    Să mă plimbe şi pe mine!

    Cugetând aşa, se trage îndărăt să-şi facă vânt,
    Se piteşte la pământ
    Şi de-odată – zdup! – îi sare
    Bivolului în spinare…

    Ce s-a întâmplat pe urmă nu e greu de-nchipuit.
    Apucat cam fără veste, bivolul a tresărit,
    Dar i-a fost destul o clipă să se scuture, şi-apoi
    Să-l răstoarne,
    Să-l ia-n coarne
    Şi cât colo să-l arunce, ca pe-o zdreanţă în trifoi.

    – Ce-ai gândit tu oare, javră? Au, crezut-ai că sunt mort?
    Coţofana, treacă-meargă, pe spinare o suport
    Că mă apără de muşte, de ţânţari şi de tăuni
    Şi de alte spurcăciuni…
    Pe când tu, potaie proastă, cam ce slujbă poţi să-mi faci?
    Nu mi-ar fi ruşine mie de viţei şi de malaci,
    Bivol mare şi puternic, gospodar cu greutate,
    Să te port degeaba-n spate?…

    13. Boierul şi argatul

    Un boier, călare pe-o frumoasă iapă,
    Trebuind să treacă într-un loc o apă
    Peste-o punte-ngustă – şi fiind grăbit,
    Şi-a chemat argatul şi i-a poruncit:
    – Ia-mi în spate iapa
    Şi mi-o trece apa!
    – Nu pot, zise omul lăsând nasu-n jos.
    – Hm! făcu boierul foarte mânios:

    Leneşul la toate
    Zice că nu poate…

    14. Leul deghizat

    Leul s-a-mbrăcat odată
    Într-o piele de măgar,
    Să colinde ţara toată
    Din hotar până-n hotar,
    Ca să vadă cum se poartă lupii (marii dregători)
    Cu noroadele-i blajine de supuşi rumegători.

    Deci, trecând el într-o seară la o margine de crâng
    Ca un biet măgar nătâng,
    Nişte lupi, cum îl văzură, se reped la el pe loc
    Şi-ntr-o clipă îl înşfacă, grămădindu-l la mijloc.

    – Staţi, mişeilor! Ajunge, – că vă rup în dinţi acuşi!
    (Strigă leul, apărându-şi pielea cea adevărată.)
    Astfel vă purtaţi voi oare cu iubiţii mei supuşi?…

    Lupii, cunoscându-i glasul, îndărăt s-au tras pe dată,
    Şi de frică se făcură mici, ca nişte căţeluşi.
    – O, măria-ta! Iertare!
    Zise cel mai diplomat, –
    Semănai aşa de tare
    C-un măgar adevărat!…

    15. Un duel

    Eroii mei sunt doi cocoşi
    De rasă, pintenaţi, frumoşi
    Ca ofiţerii la paradă.
    Doi cavaleri aristocraţi.
    Dintr-o privire ofensaţi
    Încep duelul fără spadă.
    Au martori puii speriaţi.
    Teren – o parte din ogradă,
    Dar n-au motiv de sfadă,
    Căci nu se ştie-a cui e vina –
    Misteru-nvăluie pricina, –
    Deci: căutaţi găina…

    Din amândouă părţile
    Se-ncep ostilităţile.
    Ei stau o clipă faţă-n faţă
    Cu ciocurile la pământ,
    Apoi deodată-şi iau avânt
    Şi lupta-ncepe săltăreaţă:
    Sar deodată,
    Dau cu ciocul.
    Cad alături,
    Schimbă locul.
    Bat din aripi,
    Dau din gheare.
    Unul cade,
    Altul sare…
    Iar s-atacă,
    Iar se pişcă…
    Dar deodată nu mai mişcă…
    Faţă-n faţă, multă vreme,
    Stau aşa, ca două gheme
    Neclintite
    Şi zburlite,
    Până când, pe nesimţite,
    Unul părăseşte sfada,
    Întorcându-se cu coada…

    16. Bimbiriţichel

    I
    Fraţii lui, băieţi şi fete,
    Au crescut mai pe-ndelete,
    Toţi plângoci şi dolofani.
    Cel mai tânăr dintre şapte
    Se numeşte Papă-lapte
    Şi-a-mplinit abia doi ani.

    Toată ziulica ţipă –
    Nu stă locului o clipă,
    (Cere lapte), vrei-nu vrei.
    Biata mă-sa la tot pasul
    Trebuie să-i şteargă nasul
    Şi să-l aibă-n grija ei.

    N-au nici capră, n-au nici vacă.
    Mama-i văduvă săracă.
    Numai Bimbiriţichel
    O ajută câteodată
    Când o vede supărată…
    Ce s-ar face fără el?

    II
    Într-o seară, o vecină
    Zice: – Vin de la grădină,
    Dintr-o margine de sat.
    Mă dusesem, eu cu fata,
    Şi-am luat şi pe cumnata,
    Să culegem zarzavat.

    Dar nici nu intrasem bine:
    De sub gard, de lângă mine
    Ţâşt! un iepure şoldan!
    Arză-l focul să mi-l arză,
    Mi-a mâncat un car de varză,
    Toată munca dintr-un an!…

    Bimbiriţichel deoparte
    Stă uitându-se-ntr-o carte,
    Parcă nici n-ar auzi
    Chestia cu zarzavatul…
    Dar a doua zi, băiatul
    S-a sculat în zori de zi.

    Unde pleacă? La grădina
    Unde ieri a fost vecina,
    Într-o margine de sat, –
    Că-şi făcuse noaptea planul
    Cum să prindă el şoldanul
    Care fură zarzavat.

    17. La Paşti

    Astăzi în sufragerie
    Dormitau pe-o farfurie,
    Necăjite si mânjite,
    Zece ouă înroşite.

    Un ou alb, abia ouat,
    Cu mirare le-a-ntrebat:
    – Ce vă este, frăţioare,
    – Ce vă doare?
    Nu vă ninge, nu vă plouă,
    Staţi gătite-n haină nouă,
    Parcă, Dumnezeu mă ierte,
    N-aţi fi ouă…
    – Suntem fierte!
    Zise-un ou rotund şi fraise
    Lângă pasca cu orez.
    Şi schimbându-şi brusc alura,
    Toate-au început cu gura:
    – Pân’la urmă tot nu scap!
    – Ne găteşte de paradă.
    – Ne ciocneşte cap în cap
    Şi ne zvârle coaja-n stradă…
    – Ce ruşine!
    – Ce dezastru!
    – Preferam să fiu omletă!
    – Eu, de m-ar fi dat la cloşcă,
    Aş fi scos un pui albastru…
    – Şi eu unul violet…
    – Eu, mai bine-ar fi să tac:
    Aşa galben sunt, că-mi vine
    Să-mi închipui că pe mine
    M-a ouat un cozonac!…

    Cele mai frumoase poezii românești pentru copii de George Coşbuc

    18. Iarna pe uliţă

    A-nceput de ieri să cadă
    Câte-un fulg, acum a stat,
    Norii s-au mai răzbunat
    Spre apus, dar stau grămadă
    Peste sat.

    Nu e soare, dar e bine,
    Şi pe râu e numai fum.
    Vântu-i liniştit acum,
    Dar năvalnic vuiet vine
    De pe drum.

    Sunt copii. Cu multe sănii,
    De pe coastă vin ţipând
    Şi se-mping şi sar râzând;
    Prin zăpadă fac mătănii;
    Vrând-nevrând.

    Gură fac ca roata morii;
    Şi de-a valma se pornesc,
    Cum prin gard se gâlcevesc
    Vrăbii gureşe, când norii
    Ploi vestesc.

    Cei mai mari acum, din sfadă,
    Stau pe-ncăierate puşi;
    Cei mai mici, de foame-aduşi,
    Se scâncesc şi plâng grămadă
    Pe la uşi.

    Colo-n colţ acum răsare
    Un copil, al nu ştiu cui,
    Largi de-un cot sunt paşii lui,
    Iar el mic, căci pe cărare
    Parcă nu-i.

    Haina-i măturând pământul
    Şi-o târăşte-abia, abia:
    Cinci ca el încap în ea,
    Să mai bată, soro, vântul
    Dac-o vrea!

    El e sol precum se vede,
    Mă-sa l-a trimis în sat,
    Vezi de aceea-i încruntat,
    Şi s-avântă, şi se crede
    Că-i bărbat;

    Cade-n brânci şi se ridică
    Dând pe ceafă puţintel
    Toată lâna unui miel:
    O căciulă mai voinică
    Decât el.

    Şi tot vine, tot înoată,
    Dar deodată cu ochi vii,
    Stă pe loc să mi te ţii!
    Colo, zgomotoasa gloată,
    De copii!

    El degrabă-n jur chiteşte
    Vrun ocol, căci e pierdut,
    Dar copiii l-au văzut!
    Toată ceata năvăleşte
    Pe-ntrecut.

    Uite-i, mă, căciula, frate,
    Mare cât o zi de post
    Aoleu, ce urs mi-a fost!
    Au sub dânsa şapte sate
    Adăpost!

    Unii-l iau grăbit la vale,
    Alţii-n glumă parte-i ţin
    Uite-i, fără pic de vin
    S-au jurat să îmbete-n cale
    Pe creştin!

    Vine-o babă-ncet pe stradă
    În cojocul rupt al ei
    Şi încins cu sfori de tei.
    Stă pe loc acum să vadă
    Şi ea ce-i.

    S-oţărăşte rău bătrâna
    Pentru micul Barbă-cot.
    Aţi înnebunit de tot
    Puiul mamii, dă-mi tu mâna
    Să te scot!

    Cică vrei să stingi cu paie
    Focul când e-n clăi cu fân,
    Şi-apoi zici că eşti român!
    Biata babă a-ntrat în laie
    La stăpân.

    Nu e chip să-i faci cu buna
    Să-şi păzească drumul lor!
    Râd şi sar într-un picior,
    Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
    Mai cu zor.
    …….
    Ba se răscolesc şi câinii
    De prin curţi, şi sar la ei.
    Pe la garduri ies femei,
    Se urnesc miraţi bătrânii
    Din bordei.

    Ce-i pe drum atâta gură?
    Nu-i nimic. Copii ştrengari.
    Ei, auzi! Vedea i-aş mari,
    Parcă trece-adunătură
    De tătari!

    19. Povestea gâştelor

    Un gâscan cu pene lucii
    Cum trecea pe pod prin sat
    Şi-ntr-o mân-avea papucii,
    Nu ştiu cum i s-a-ntâmplat
    Că papucii lui căzură,
    Ce păcat, o, ce păcat!
    Căci erau cu-alesătură,
    Fără leac de tivitură
    Ce păcat!

    Gâştele-auzind cum zbiară:
    Aoleu! Papucii mei!
    Într-un suflet alergară
    Şi-ntrebau mirate, ce-i?
    Am rămas, plângea gâscanul,
    Păgubaş de patru lei!
    Iată-mă desculţ, sărmanul!
    Ce mă fac acum, golanul,
    Fără ei!

    Haideţi toţi, şi moşi şi babe
    Să-i cătăm pe râu acu!
    Repede-notând din labe
    Cârdul tot pe râu trecu.
    I-ai găsit? Eu, nu, surată,
    Ce mă-trebi aşa şi tu?
    Toate apoi strigau deodată:
    Bată-i pacostea să-i bată!
    Nici eu, nu!

    Vara-ntreagă tot umblară,
    Dar papucii duşi au fost!
    Şi-au să umble şi la vară
    Până ce le-or da de rost!
    Iar gâscanul merge, vine,
    Face cruci şi ţine post,
    Nu-i găsesc! Sărac de mine,
    Iar desculţ e, vezi tu bine,
    Lucru prost!

    Gâştele de-atunci, în cale,
    Când văd apa undeva,
    Căutând pornesc agale
    Tot crezând că-i vor afla.
    Vin şi raţe să le-ajute:
    Mac-mac-mac şi ga-ga-ga!
    Mac-mac-mac! Haide vino, du-te,
    Zile-aşa pe râu pierdute!
    Ga-ga-ga!

    Iar când gâştele stau gloată
    Şi prin dreptul lor te duci,
    Sare tabăra lor roată
    Şi te-ntreabă: Ce ne-aduci?
    Ai găsit papucii? Spune!
    Tu la fug-atunci s-apuci!
    Sî-sî-sî! Tot fac nebune
    Şi te muşcă, doar le-ai spune
    De papuci!

    20. În seara de Crăciun

    Afară ninge liniştit,
    În casă arde focul;
    Iar noi pe lângă mama stând,
    Demult uitarăm jocul.

    E noapte, patul e făcut,
    Dar cine să se culce?
    Când mama spune de Iisus
    Cu glasul rar şi dulce.

    Cum s-a născut Hristos în frig,
    În ieslea cea săracă,
    Cum boul peste el sufla
    Căldură ca să-i facă.

    Cum au venit la ieslea lui
    Păstorii de la stână
    Şi îngerii cântând din cer,
    Cu flori de măr în mână.

    Cele mai frumoase poezii românești pentru copii de Nina Cassian

    Nina Cassian

    21. În țara lui Mură-n Gură

    În țara lui Mură-n Gură,
    Totu-mi este pe măsură.
    Când mă scol de dimineaţă,
    Nu la șapte, ci la zece,
    Vine-o tavă cu dulceață
    Și-un pahar cu apă rece.

    Şi dulceața zice: ia-mă!
    Şi paharul zice: bea-mă!
    Ia-mă! Bea-mă!
    Ușor de zis!
    Însă gura s-o deschizi,
    Nu-i deloc așa ușor!
    – Ajutor! Ajutor!
    Lingurița, grijulie,
    Îmi deschide gura mie.
    Ei, așa mai merge, zic,
    Dacă mă ajuți un pic!

    Dar e timpul să fac baie!
    Apa intră în odaie
    Cu volanele-i albastre.
    – Ne-adresăm domniei voastre!
    – Cum doriți să fiți spălat?
    Uite-așa, culcat în pat!
    Cum doriți să fiți lăut?
    Uite-așa, în așternut!
    Iar acum, prosopul cel pufos
    Se înclină, moale, până jos
    – Eu să vă frec aș vrea, pe spate
    – Nu, vai de mine, nu se poate!
    Întreabă-te și întreabă-mă
    Cum pot să ies din plapumă?
    Afară-i frig, în pat e cald
    La urma urmei, nu mă scald!

    În țara lui Mură-n Gură,
    Caști o gură cât o șură,
    Și îndată-ți pică-n ea,
    Tot ce vrei și tot ce ai vrea!
    Sărmăluțe-n foi de viță,
    Supă caldă, tocăniță,
    Cozonac, compot, halviță
    Cârnăciori și ciulama,
    Murături et cetera.

    Am mâncat, de m-am umflat!
    Nu-i nimic, o macara, iată că pe sus mă ia
    Și m-așează după plac,
    Colo-n umbră-ntr-un hamac.
    Huța-huța, ce să zic,
    Bine-i când nu faci nimic.
    Lecţiile stau pe masă,
    Dar de lecții nici nu-mi pasă.
    Stau şi moțăi în hamac,
    Ele singure se fac.

    – Dragă aritmetică, nu ştiu ce te-mpiedică
    Să rezolvi vreo trei probleme!
    Eu de fleacuri nu am vreme!
    Draga mea gramatică,
    Nu fi antipatică!
    Nu fi, zău, nesuferită!
    Și transcrie într-o clipită
    Exercițiile mele!
    Vezi că eu n-am timp de ele!
    Hai, draga mea istorie,
    N-am chef să am memorie!
    Ține minte tu mai bine,
    Cine s-a luptat cu cine,
    În ce an, și-n care loc!
    Eu să-nvăț nu am timp deloc!

    În țara lui Mură-n Gură,
    Am prieteni pe măsură!
    Vreţi să vi-i prezint cumva?
    S-a făcut! Poftiți încoa’!
    Ăsta-i Puiu-prinde-muște,
    Asta-i Lica-vreau-galuște.
    Ăsta-i Miță-strâmba-nas
    Ăsta-i Duță-mielul-gras
    Asta-i Sanda-somn în gene
    Și-ăsta-s eu: burduf de lene.

    Toată-toată ziulica,
    Ați văzut? Nu fac nimica.
    Și programul se încarcă.
    Astfel, nu e de mirare,
    Că ceva mă-mbie parcă
    Și mă trage la culcare.
    Ah! Îmi este somn de pic!
    Și-apoi, prea mult am vorbit cu voi!
    Când vorbesc mai multișor
    Obosesc îngrozitor!

    În țara lui Mură-n Gură
    Somnul repede te fură!
    Nici n-ai timp să spui la lună
    … Noapte bună!…

    22. Prinţul Miorlau

    Într-o împărăţie cam ploioasă,
    trăiau un împărat şi-o împărăteasă
    ce-aveau, cum se cuvine, şi un prinţ,
    singur la părinţi.
    Prinţul era de şase anişori
    şi miorlăia din noapte până-n zori.
    În loc de “vreau!” spunea “miorlau!”
    şi tot “miorlau!” pentru “nu vreau!”

    Deci, cum spuneam, cu prinţul miorlăit
    deloc nu era lesne de trăit.
    Când i se aduceau bomboane –
    el miorlăia că vrea baloane;
    şi-n loc de baloane
    voia tromboane,
    şi-n loc de tromboane
    voia bomboane,
    dar nişte bomboane
    cu gust de baloane,
    şi-n care să sufle
    ca-n nişte tromboane.

    Astfel de dulciuri – vai! Nu se găseau…
    Şi prinţul miorlăia: Miorlau! Miorlau!
    Miorlau! – că plouă afară;
    Miorlau! – că afară-i soare;
    Miorlau! – că-i zi de lucru;
    Miorlau! – că-i sărbătoare…
    Părinţii nu mai ştiau ce să-i mai facă
    – numai să tacă…
    Îi aduceau în fiecare zi
    o mie o sută una jucării:
    căişori de lemn,
    puşti de tras la semn,
    gume şi creioane,
    raţe dolofane
    de celuloid,
    şi căţei şi mâţe,
    şi păpuşi semeţe,
    cu ochi ce se-nchid,
    şi iar se deschid…

    Ah, dar prinţul nostru nu tăcea de fel
    El voia ceva ştiut numai de el:
    Miorlau! – de ce e luna lună?
    Miorlau! – friptura nu e bună!
    Miorlau! – vreau să mănânc compot!
    Nu vreau compot că nu mai pot!

    …Albi şi împăratul, albi şi-mpărăteasa
    De atâta miorlăială, se-mbolnăvise casa.
    Canarii asurziră, căţeii leşinară,
    iar caii se mutară cu totu-n altă ţară.
    Bostanii şi verzele
    părăsiră grădinile.
    Fugiră găinile,
    Zburară şi berzele
    Şi se făcu – pe câte ştiu –
    în jurul prinţului – pustiu.
    …Doar mâţele sosiră toate
    cu cozile încârligate,
    torcând de zor,
    la prinţişor.
    Sfârr…Sfârr…
    Ce pisici!
    Cu ochi mici!
    Ce motani
    năzdrăvani!
    Şi-ncepură să-l aţâţe,
    miorlăind motani şi mâţe:
    “Miau-miorlau!
    Hai cu noi!
    Nu eşti prinţ
    Eşti pisoi –
    Nu mai sta! Vino-ncoa!
    De-acum, şoareci vei mânca”.

    Atunci prinţişorul, de frică
    să nu se prefacă-n pisică,
    uită de miorlăitul lui, fireşte,
    şi prinse să vorbească omeneşte
    Pisicile-au plecat tiptil, tiptil:
    “Acesta nu-i pisoi, ci e copil!”
    Şi foarte bosumflate fură ele
    că au putut astfel să se înşele…

    Dragi copii, povestea-i gata,
    Să vă duceţi imediat
    şi la mama, şi la tata,
    să le spuneţi răspicat:
    “Iubiţii mei părinţi, nu vreau
    să fiu şi eu un prinţ Miorlau!”

    Cele mai frumoase poezii românești pentru copii de Elena Farago

    Elena Farago

    23. De ziua mamei

    Eu nu sunt destul de mare
    Ca să pot să-nvăţ măcar,
    De pe carte, o urare,
    Şi nu sunt destul de mare
    Ca să-ţi dau un dar.

    Dar îţi dau o sărutare,
    Ici, pe obrăjor,
    Şi pe mâna asta care
    Mă-ngrijeşte-n fiecare
    Zi, cu-atâta dor!

    Zile lungi şi voie bună
    Îţi doresc eu mult,
    Şi mă rog de flori să-ţi spună
    Să mă ierţi, mămică bună,
    Că nu ştiu mai mult!

    24. Căţeluşul şchiop

    Eu am numai trei picioare,
    Și de-abia mă mișc: top, top,
    Râd când mă-ntâlnesc copiii,
    Și mă cheamă „cuciu șchiop”.

    Frații mei ceilalți se joacă
    Cu copiii toți, dar eu
    Nu pot alerga ca dânșii,
    Că sunt șchiop și cad mereu!

    Și stau singur toată ziua
    Și plâng mult când mă gândesc
    Că tot șchiop voi fi de-acuma
    Și tot trist am să trăiesc.

    Și când mă gândesc ce bine
    M-aș juca și eu acum,
    Și-aș lătra și eu din poartă
    La copiii de pe drum!…

    Cât sunt de frumoși copiii
    Cei cuminți, și cât de mult
    Mi-ar plăcea să stau cu dânșii,
    Să mă joc și să-i ascult!

    Dar copiii răi la suflet
    Sunt urâți, precum e-acel
    Care m-a șchiopat pe mine,
    Și nu-i pot iubi de fel…

    M-a lovit din răutate
    Cu o piatră în picior,
    Și-am zăcut, și-am plâns atâta,
    De credeam că am să mor…

    Acum vine și-mi dă zahăr
    Și ar vrea să-mi fie bun,
    Și-aș putea să-l mușc odată
    De picior, să mă răzbun,

    Dar îl las așa, să vadă
    Răul, că un biet cățel
    Are inima mai bună
    Decât a avut-o el.

    25. Gândăcelul

    – De ce m-ai prins în pumnul tău,
    Copil frumos, tu nu știi oare
    Că-s mic și eu și că mă doare
    De ce mă strângi așa de rău?

    Copil ca tine sunt și eu,
    Și-mi place să mă joc și mie,
    Și milă trebuie să-ți fie
    De spaima și de plânsul meu!

    De ce să vrei să mă omori?
    Că am și eu părinți ca tine,
    Și-ar plânge mama după mine,
    Și-ar plânge bietele surori,

    Și-ar plânge tata mult de tot
    Căci am trăit abia trei zile,
    Îndură-te de ei, copile,
    Și lasă-mă, că nu mai pot!…

    Așa plângea un gândăcel
    În pumnul ce-l strângea să-l rupă
    Și l-a deschis copilul după
    Ce n-a mai fost nimic din el!

    A încercat să-l mai învie
    Suflându-i aripile-n vânt,
    Dar a căzut în țărnă frânt
    Și-nțepenit pentru vecie!…

    Scârbit de fapta ta cea rea
    Degeaba plângi, acum, copile,
    Ci du-te-n casă-acum și zi-le
    Părinților isprava ta.

    Și zi-le că de-acum ai vrea
    Să ocrotesti cu bunătate,
    În cale-ți, orice vietate,
    Oricât de făr-de-nsemnătate
    Și-oricât de mică ar fi ea!

    26. Cloșca

    Cot-cot-cot,
    Cot-cot-cot,
    Fac și eu ce pot, ce pot
    Cot-co-dac,
    Cot-co-dac,
    Puii să-mi împac…

    Ciugulesc,
    Mă zbârlesc,
    Și mi-i chem, mi-i chem mereu,
    Că nu-i las,
    Nici un pas,
    Far’de mine, eu.

    Și le-adun
    Ce-i mai bun –
    Și seară, cu drag, le spun
    Cot-co-dac,
    Cot-co-dac,
    Basme să-i împac.

    Clonc-clonc-clonc,
    Clonc-clonc-clonc,
    Și-i adorm apoi așa,
    Incălziți
    Și păziți
    Sub aripa mea.

    27. Sfatul degetelor

    Spune degetul cel mare
    Către-arătător,
    Spune degetul cel mare
    – N-am fărâmă de mâncare,
    Frate-arătător!

    Spune, către mijlociul,
    Cel arătător,
    Spune-arătătorul: – Frate,
    Nu mai sunt deloc bucate,
    Şi de foame mor!

    Se apleacă mijlociul
    Către inelar,
    Şi îi spune-atâta numai:
    – Ce e de făcut acuma,
    Frate inelar?

    Leneş cată inelarul
    Către ei, şi-apoi,
    Cam în silă, le răspunde:
    – Ce să faci când nu-i de unde?
    Vom răbda şi noi!…

    Prinde atunci cel mic să strige
    Mai isteţ ca ei:
    – Ce tot plângem şi ne frângem?
    Hai la muncă să ne strângem
    Toţi uniţi, că nu rămâne
    Niciodată fără pâine
    Cel ce vrea să şi-o câştige,
    Frăţiorii mei!…

    28. Motanul pedepsit

    Rândunica e plecată
    După hrană pentru pui,
    Cuibu-i singurel sub streşini
    Şi prin curte nimeni nu-i.

    Râde sub mustăţi motanul:
    – Ce noroc! Păcat să-l scap!
    Iute sus! Dar, poc, o piatră
    Îl loveşte drept în cap.

    Trist se tânguie motanul:
    – Miau şi vai de capul meu.
    Petrişor îl ia în braţe:
    – Iartă-mă te rog, căci eu

    Te-am lovit, şi rău îmi pare,
    Dar de bieţii puişori
    Ţie cum nu ţi-a fost milă,
    Când săriseşi să-i omori?

    Cele mai frumoase poezii românești pentru copii de Otilia Cazimir

    29. Alb-Iepuraş

    Iepuraş,
    Alb-iepuraş,
    Unde-ai fost?
    – La oraş.
    – Un-te duci?
    – La pădure.
    – Ce mănânci?
    – Vreji de mure.
    – Unde dormi?
    – Sub şopron.
    – Cum te cheamă?
    – Rodion!

    30. De pe-o „bună dimineaţă” – cele mai frumoase poezii românești pentru copii

    De pe-o „bună dimineaţă”
    Cu tulpină de cârcel,
    A sărit un gândăcel
    Cu mustăţile de aţă.

    Alţi gândaci, mărunţi şi roşii,
    Care-şi poartă fiecare
    Ochelarii pe spinare,
    Dorm la soare, somnoroşii!

    Iar pe-un fir de păpădie,
    Ce se-nalţă, drept, din iarbă,
    Suie-un cărăbuş cu barbă,
    În hăinuţă aurie.

    Suie, mândru şi grăbit,
    Să vestească-n lumea mare:
    – Preacinstită adunare,
    Primăvara a sosit!

    31. Mâţişorii

    A ieşit răchita-n drum.
    Ce-o mai fi şi asta, oare,
    Că-i din cap până-n picioare
    Numai motocei de scrum?…

    Cu mlădiţele plecate,
    Stă pe loc şi se socoate:
    S-ar întoarce – nu mai poate,
    S-ar ascunde –
    N-are unde!

    I-e ruşine de copii,
    Ca din mugurii-aurii
    I-au ieşit, în loc de flori…
    Mâţişori!

    32. Moş Andruşca

    Moş-Andruşca, iepuraş,
    A pornit-o spre oraş,
    Cu chitara la spinare,
    Ca să facă o cântare.

    Dar vulpoiul vânător
    Stă cu puşca la picior.
    Uite-l că ridică puşca
    Şi-l împuşcă pe Andruşca!

    Pif-paf! Măi puşcaş,
    Unde-i bietul iepuraş?

    33. Gospodina

    O furnică duce-n spate
    Un grăunte jumătate.
    – Încotro fugi, surioară?
    – Ia, mă duc şi eu la moară!

    Şi-s grăbită, şi-s grăbită,
    Că mi-i casa negrijită,
    Şi mi-s rufele la soare,
    Şi copiii cer mâncare…

    Nu, la noi în muşuroi
    Nu e timp pentru zăbavă:
    Că de n-am fi de ispravă,
    Ar fi vai şi-amar de noi!

    34. Puişorul cafeniu

    A ieşit din ou, la soare,
    Cel din urmă puişor.
    Se usucă pe-aripioare
    Şi-o porneşte binişor.

    Stă găina la-ndoială,
    Că din şapte puişori,
    Şase-s galbeni-gălbiori
    (Ghemotoace de beteală).

    Numai cel de la sfârşit
    A ieşit
    Mai ponosit!
    Şi se-ntreabă speriată;
    – Nu cumva-i de ciocolată?

    35. Nani, pui!

    Dormi fetiţă somnoroasă,
    Să-mi creşti mare şi frumoasă,
    Să fii dragă orişicui…
    Nani, pui!

    Dormi cu mama, băieţel,
    Să-mi creşti-nalt şi subţirel
    Şi frumos cum altul nu-i…
    Nani, pui!

    Somnul dulce şi cuminte
    Vine-ncet să vă alinte
    Fără ştirea nimănui.
    Nani, pui!

    Să vă pună sub perniţă
    Jucăria lui pestriţă,
    Jucăria visului…
    Nani, pui!

    Luna plină şi albastră
    Doarme-n crucea cerului
    Dorm şi stelele-n fereastră,
    Doarmă şi măicuţa voastră…
    Nani, pui!

    36. Uite, vine Moş Crăciun – cele mai frumoase poezii românești pentru copii

    Prin nămeţi, în fapt de seară,
    A plecat către oraş
    Moş Crăciun c-un iepuraş
    Înhămat la sănioară.

    Drumurile-s troienite,
    Noaptea vine, gerul creşte…
    Cu urechile ciulite
    Iepuraşul se grăbeşte.

    Uite-o casă colo-n vale,
    Cu ferestre luminate.
    Moşul s-a oprit din cale,
    Cu toiagu-n poartă bate:

    – Bună seara, bună seara!
    Iaca, vin cu sănioara
    Şi cu daruri proaspete.
    Bucuroşi de oaspete?

    – Bucuroşi, bucuroşi,
    Strigă glasuri de copii.
    Moşule, de unde vii?
    – Iaca, vin din moşi-strămoşi,
    Încărcat cu jucării!

    Noapte rece şi albastră.
    Ies copiii la fereastră,
    Să se uite cum coboară,
    Prin troianul uriaş,
    Moş Crăciun c-un iepuraş
    Înhămat la sănioară.

    37. Fetiţa alintată

    – Mamă, coase-mi paltonaşul!
    – Mamă, mi s-a rupt rochiţa…
    – Prinde-mi, mamă, guleraşul!
    S-alinta mereu fetiţa.

    Coase mama, ce să facă?
    Mama n-are bucurii,
    Necăjită şi săracă
    Şi c-o droaie de copii.

    Şi de treburi câte are,
    Nici să doarmă n-are când
    – De mi-ar creşte fata mare,
    Să m-ajute mai curând!

    Vine fata alintată
    – Mamă, coase-mi ciorăpiorul!
    Dar măicuţa, supărată,
    A luat-o mai cu zorul:

    Uite ac şi uite aţă.
    Nu mai eşti fetiţă mică,
    Ia împunge – şi te-nvaţă –
    Să mai coşi şi singurică!

    38. Cumătra vulpe

    Ţipă gâştele şi zboară,
    Zboară penele-n poiană…
    – Ce-o fi asta, surioară?
    – Ia, o vulpe năzdrăvană;

    Cum stătea-n tufiş la pândă,
    Costelivă şi flămândă,
    S-a gândit că pentru masă
    N-ar strica o gâscă grasă…

    39. Vulpea cizmăriţă

    Umblă vulpea prin pădure:
    Ce să fure?
    Ce să fure?
    Fură coada de pe tei,
    Şi-mpleteşte papucei:

    Pentru dânsa o pereche,
    Că şi-a rupt-o pe cea veche.
    Pentru soţ – Jupân-vulpoi –
    O pereche mai de soi,
    Pentru puişorii ei,
    Papucei mai mititei,
    Să-i rupă mai cu temei!

    40. Greu la deal şi greu la vale

    Încărcat c-un sac de caş,
    Un măgar urca pe coastă
    Să se ducă la oraş –
    Când, gonit de vreo năpastă,
    Coborând haihui urcuşul,
    Sare-n drum un iepuraş!

    Se opreşte măgăruşul
    Şi sfârşit de-atâta cale,
    Zice cumpănindu-şi sacul:
    – Greu la deal!
    – Ba-i greu la vale,
    Că mă duc de-a berbeleacul!

    Îți recomandăm și

    Te-ar mai putea interesa