Depresia în adolescență sau la maturitate este unul dintre efectele frecvente ale parentingului autoritar. Da, părinții foarte severi, nu educă, ci fac mai mult rău copilului. Mulți părinți recurg la un stil de parenting dur, pe bază de pedepse, șantaj, amenințări, convinși fiind că dovezile de afecțiune vor face din copil un răsfățat. Din dorința de a avea autoritate în fața copilului, de a-l educa să fie ascultător și recunoscător pentru ceea ce i se oferă, părintele autoritar ignoră nevoile emoționale ale copilului. Deși obține „obediența” pe moment, pe termen mediu și lung copilul se îndepărtează emoțional de părinte, își ascunde față de el adevăratele trăiri și riscă să dezvolte o serie de probleme emoționale și de comportament.
Stilul parental autoritar se caracterizează prin strictețe și severitate. Părinții autoritari insistă să supună copilul prin control psihologic, recurgând la pedepse, amenințări și invocând adesea sentimentul de rușine. Psihologii au caracterizat acest stil parental ca fiind unul în care receptivitatea față de emoții este foarte scăzută. Potrivit Dianei Blumberg Baumrind, psiholog clinician cunoscut pentru cercetările sale asupra stilurilor parentale, părinții autoritari pretind de la copii să fie ascultați și să le respecte ordinele, tinzând să-i controleze prin pedepse și retragerea iubirii părintești. Un astfel de mediu stresant, toxic pentru copil, are efecte grave asupra sănătății psihice și fizice.
Părinții cu un stil autoritar au așteptări foarte mari de la copiii lor, le pedepsesc aspru greșelile și le oferă foarte puțin feedback, iar – când acesta există – este, cu precădere, negativ. Tonul ridicat și pedepsele corporale sunt, din păcate, foarte des întâlnite în stilul de parenting autoritar. Părinții care adoptă această modalitate de a-și crește copiii nu sunt dispuși (sau capabili) să explice raționamentul din spatele regulilor pe care le impun celor mici. Impactul pe care acest stil parental îl are asupra copiilor este unul extrem de puternic, iar consecințele sunt grave: fie copilul devine depresiv și retras social, fie atacă normele sociale. Un lucru e cert: ambele variante subminează dezvoltarea unei relații sănătoase între părinte și copil.
Parentingul autoritar – fitilul, nu soluția
Când copilul are cu adevărat probleme de comportament, intervenția autoritară a părintelui îi poate părea acestuia singurul remediu. Însă cercetările sugerează că metodele folosite în acest stil parental nu au (și nu pot avea) ca rezultat îmbunătățiri comportamentale pe termen lung. Dimpotrivă, acestea par a înrăutăți lucrurile! Într-o meta-analiză a peste 1400 de studii publicate, cercetătorul Martin Pinquart a descoperit că metodele dure de disciplină și controlul psihologic asupra copiilor sunt, de fapt, cei mai mari predictori ai înrăutățirii comportamentului acestora în timp. Cei supuși tacticilor autoritare au avut tendința să dezvolte, la un moment dat, și mai multe probleme de comportament. Este destul de dificil de prezis în ce măsură parentingul autoritar determină dezvoltarea și evoluția copiilor într-un sens sau în celălalt. Însă, comparând diferite stiluri parentale, cercetătorii au descoperit că între modelul autoritar și competențele sociale scăzute este o relație foarte strânsă.
Autoritatea părintească dusă la extrem
„Parentingul perfect este un mit. Pur și simplu nu este posibil. Nu numai că nu există, dar nici măcar nu-i dezirabil. Părinții sunt, și ei, oameni. Sunt ființe imperfecte. Fac greșeli. Și n-au cum să le știe pe toate“, scrie terapeuta Janet Woititz, în cartea „Mai bun decât părinții tăi”. Cătălin Durlă, psihoterapeut la Clinica Aproape, spune că da, nu există oameni perfecți, dar sunt părinți care influențează prin fiecare cuvânt, emoție, gest și decizie viitorul copiilor lor. Această influență vizează atât educația de bază pentru viață, cât și aspectele care se depozitează în memoria implicită și care pot ajunge să semnifice ce simte și crede copilul despre sine și lumea înconjurătoare, în ce contexe și relații se va implica și ce emoții va simți în raport cu fiecare dintre acestea. „Deși rolul părinților este acela de a ghida, de a îndruma, de a influența, de a susține și supraveghea copiii, fiecare dintre noi avem sau alegem modalități diferite pentru a face aceste lucruri să se întâmple. La una dintre extreme sunt părinții care doresc să-și exercite autoritatea și un control absolut asupra copiilor, punând o mare presiune pe umerii acestora”, explică psihoterapeutul. Cerințele părinților prea autoritari sunt extrem de ridicate, iar răspunsul sau disponibillitatea emoțională a acestora pentru și către copii sunt scăzute. Această categorie de părinți impune reguli stricte, fără explicații, fără colaborare, a căror încălcare duce la penalizări, pedepse și diverse privări.
Religia lui „tu să faci ce spun eu!”
Părinții din acest tipar nu simt nevoia să ofere explicații suplimentare și să se adapteze la resursele și capacitatea copilului. Un astfel de părinte, cu stil autoritar și imperativ, este rece și detașat de copil, impunând respectul muncii și al efortului. Unii o fac doar din convingerea că un copil trebuie să învețe să facă ce i se spune (părinții știu mai bine decât copiii, nu?!). Alții au firi autoritare și și-au dezvoltat obiceiul de a-și impune voința asupra copiilor de la bun început. Există și categoria de părinți care recurg la astfel de metode din disperare, în special ca reacție la un act de sfidare din partea copilului. Mulți dintre părinți sunt sincer preocupați de binele copiilor lor, dar nu se gândesc la faptul că acțiunile sau purtarea lor constituie un exces de control și este contraproductiv, este de părere psihoterapeutul.
Autoritatea excesivă saboteză părinții
„Emoțiile predominante la un copil crescut în mod autoritar sunt rezistență, sfidare, revoltă, negativism, resentiment, furie, ostilitate, agresivitate, replică, violență. Având în vedere că dominarea parentală se bazează de multe ori pe frustrarea nevoilor copilului și că frustrarea naște adesea agresivitate, părinții autoritari ar trebui să se aștepte din partea copiilor la tot soiul de manifestări violente, uneori în adolescență sau în viața de adult ajungând ca acești copii să își lovească părinții la rândul lor pentru a se răzbuna. Autoritatea nu formează copii mai buni. De fapt, ea sabotează tot ce facem pozitiv că părinți și împiedică copiii în efortul lor de a se auto-disciplina emoțional”, a punctat Cătălin Durlă.
Depresia și obezitatea, consecințe ale parentingului autoritar
Unele cercetări susțin ideea că este mai putin probabil ca tinerii cu părinți autoritari să își însușească abilități relevante din punct de vedere social. De exemplu, empatia ne ajută să identificăm intențiile și nevoile celorlalți. Se pare că un copil crescut de părinți autoritari dezvoltă mai puțină empatie. Fără aceasta, și cu o stimă de sine scăzută și inflexibilitate psihologică semnificativă, e puțin probabil ca un astfel de copil să poată construi relații sănătoase în viitor. Un alt efect surprinzător, descoperit de cercetătorii de la Universitatea Concordia din Montreal şi publicat în revista Preventive Medicine, este acela că stilul acesta de parenting poate duce la mâncat compulsiv și obezitate.
Părinții autoritari, cauza depresiei în adolescență sau la maturitate
„Copiii simt disconfort în interior, dar nu sunt capabili să identifice că eroarea, în multe cazuri, este în comportamentul părinților, o atribuie propriilor greșeli și își perpetuează această critică de sine până târziu. În multe contexte, un astfel de copil va deveni un adult supus și cu un stil aprobator, care poate să fie eficient în plan profesional, dar va aduna multă nefericire și neplăceri în plan personal și/sau social, cu o stimă de sine scăzută și neîncredere în propiile abilitați și resurse”, explică psihoterapeutul Cătălin Durlă. „Copilul crescut de părinți autoritari va învăța foarte greu să fie maleabil, nu va fi sensibil la dorințele altora, el va fi neiertător cu sine și cu cei care greșesc. Va întâmpina dificultăți în realizarea unei comunicări eficiente, va fi lipsit de inițiativă, de curaj și va fi veșnic nemulțumit”, a mai spus acesta.
Ținând cont de faptul că educația familială stabilește principalele baze de securitate și încredere pe care se va construi personalitatea adultă a copiilor, un stil mult prea autoritar și intransigent transmite mesaje negative, incapacitante și inconsistente, dând naștere unor personalități fragile, și ca urmare a unei astfel de dinamici, cei mai mulți copii ajung să dezvolte diferite tulburări sau o formă de depresie.
