Notele pot determina viitorul unui copil. Îi influențează capacitatea de a intra la facultate, de a se califica pentru burse și de a obține un loc de muncă mai bine plătit care va duce la o calitate mai bună a vieții. Având în vedere consecințele notelor, nu este de mirare că mulți elevi și părinți sunt obsedați de note.
Notarea se practică în majoritatea sistemelor educaționale de peste un secol. Scopul principal al notelor este de a evalua și de a măsura progresul și performanța academică a elevilor. În funcție de note, profesorii pot identifica zonele în care un elev are nevoie de ajutor suplimentar sau, dimpotrivă, unde poate excela. Notele sunt folosite și pentru a clasifica elevii în funcție de performanțele lor. Acest lucru este important în special pentru admiterea la licee, universități sau alte instituții de învățământ superior, unde notele devin criterii de selecție. Pentru a înțelege cât de relevante sunt notele și ce se află în spatele obsesiei pentru 10, am stat de vorbă cu dr. Thea Ionescu, profesor și cercetător la Facultatea de Psihologie a Universității Babeș Bolyai din Cluj și specialist în Psihologia Dezvoltării și Cogniție Ancorată.
Ce reprezintă notele când sunt oferite pe drept
„Notele sunt exprimări simbolice ale unor niveluri la care am ajuns eu ca elev sau ca individ. Toată viața, teoretic, primim notă, doar că acestea se exprimă altfel. Spre exemplu, dacă ești medic, mai vin pacienții la tine sau nu mai vin. Așa că e tot o exprimare simbolică a ceea ce ai făcut. Așa și la elevi: dacă în spatele unui 7 stau cunoștințe și abilități de nivel 7, știu unde mă pot duce cu acel 7. Dacă vreau mai mult, știu ce să învăț ca să obțin mai mult. Dacă mă mulțumesc cu 7, că poate nu toate domeniile sunt relevante pentru mine astăzi, știu că știu de nivelul 7”, explică Thea Ionescu.
Dar când sunt false, cui ajută?
Anxietatea de a avea performanțe slabe este reală și nu o resimt doar elevii. În unele cazuri, notele nu reflectă ce a învățat un elev, cât știe sau cu ce a rămas după ce a trecut prin tot procesul de evaluare. Uneori, ele reflectă teama dascălilor de a nu ajunge sub linia de „admitere” în sistem. Pentru că școlile și universitățile sunt judecate în funcție de performanțele academice ale elevilor.
Notele arată și cât de bună ori proastă este o școală. Iar dacă școala are elevi prost pregătiți, ce fel de profesori predau în acea școală? Ce părinte și-ar trimite copiii la școli cu rezultate slabe? Așa a luat naștere un cerc vicios care acum înghite toți actorii actului educațional – elevi, profesori, părinți. Rezultatele „grandioase” fac parte dintr-un sistem educațional orientat către rezultate imediate, dar care nu sprijină învățarea pe termen lung sau înțelegerea profundă. „Când nota exprimă ceva neadevărat, fie e prea mică și eu știu mai mult, fie e prea mare și eu știu mai puțin, atunci devine inutilă. Pentru că dacă dăm 10 ca școala să dea bine, școala nu dă bine, căci copiii nu vor ști pe termen lung. E o iluzie”, spune profesoara Thea Ionescu.
- CITEȘTE ȘI: Oana Moraru: „Nu cred în nota 10!”
Iluzia ia note mici la realitate
În 2023, Organizația Salvați Copiii a făcut public un raport privind, în special, situația abandonului școlar din România. Printre motive, calitatea educației, reflectată în rezultatele obținute de elevii români la testele PISA din 2022. „Notele” primite de sistemul educațional din România, jalnice. „Peste 41% dintre elevii români din sistemul educațional se plasează în aria analfabetismului funcțional, fiind afectați între 41,7% elevi – lectură și 48,6% elevi – matematică”.
PISA 2023 arată că rezultatele școlilor românești sunt în cădere liberă, departe de a-și reveni – România prinde penultimul loc în clasamentul UE cu aproape jumătate dintre elevi analfabeți funcționali. Acei copii care nu pot înțelege cu adevărat ceea ce citesc, deși pot reproduce fragmente din texte. Aceste rezultate indică o lipsă de progrese semnificative față de testările anterioare, cum ar fi cele din 2018. Subliniază nevoia urgentă de reforme în educație, mai ales în ceea ce privește formarea cadrelor didactice și modernizarea metodelor de predare și evaluare.
Consecințele pe termen lung ale falselor performanțe
Astăzi, notele nu mai sunt o oglindă fidelă a ceea ce știu sau pot face elevii. O notă mare este văzută de mulți părinți și elevi ca fiind cheia reușitei, indiferent de procesul prin care a fost obținută. Elevii învață să memorizeze mecanic sau să copieze răspunsuri, nu pentru a înțelege materia, ci pentru a lua note mari.
„Le creăm iluzii copiilor că sunt de 10. E ca și cum le-am spune că sunt perfecți, ori știm din tot ce e în jurul nostru că perfecțiunea nu există. Nu există, pentru că eu ca dascăl, spre exemplu, urmăresc niște competențe care trebuie achiziționate în clasă. Când copilul le are, are zece. Dar nu prea poate achiziționa toate competențele la același nivel, la toate materiile. Adică să fii chiar de nivel 10 și la sport, și la matematică, și la engleză, și la română, și la biologie nu se poate”, punctează Thea Ionescu.
E ca și cum ai deține un card strălucitor pentru un cont bancar cu sold ZERO. Această falsă performanță nu doar că nu ajută elevii, dar le creează și așteptări eronate. Mulți dintre aceștia ajung să creadă că o notă mare înseamnă că au asimilat materialul, când, în realitate, ei pot avea lacune semnificative. În acest context, nota devine un înlocuitor al învățării profunde, iar dorința de a obține un rezultat bun la evaluare umbrește scopul educației. Ce obținem pe termen lung cu această practică?
O competiție nesănătoasă
Mulți tineri se așteaptă să aibă aceleași rezultate facile și în afara mediului școlar. Însă se lovesc de realitatea dură a unei societăți unde performanțele reale sunt cele care contează.
În goana după note mari, „predăm” copiilor ideea că competiția este stimulativă. Că îi determină să își dorească să fie mai buni, ba chiar să învețe ca să obțină locuri fruntașe. Ori exact aici greșim, spune profesoara Thea Ionescu, care este de părere că se folosește prea mult competiția la clasă, în detrimentul fixării lucrurilor predate.
„Profesorii ar trebui să nu întrețină competiția. Nu că nu folosești câteodată – că unii zic, «bine, dar îi stimulăm» – păi, tocmai, nu-i poți stimula întruna! Nu poți 300 de zile pe an să-i tot stimulezi, trebuie să te mai și oprești, să mai fixezi lucrurile.” Profesoara atrage atenția cadrelor didactice că ar trebui să îi învețe pe copiii și cum să colaboreze, și când e bună competiția, și cum să se pregătească ca să ajungă la o competiție bine pregătiți. „Altfel, întreținem un lucru care nu întotdeauna face bine la dezvoltare”, spune ea.
Elevi nepregătiți, scoși pe bandă rulantă
Obsesia pentru note false are consecințe grave pe termen lung. Însă prima trântă pe care o vor lua acești copii va fi în mediul universitar, când vor descoperi că memoria mecanică sau evitarea efortului real nu mai sunt suficiente. Gândirea critică – un proces complex care implică educație, experiență și reflexivitate asupra informațiilor primite – nu li se va activa. Pentru că ei au lipsit de la lectură, dezbateri, expuneri de idei. Că nu au mai avut, de ani buni, nicio curiozitate.
Profesorul Mihai Maci, lector la Universitatea din Oradea, are un discurs revelator într-unul dintre eseurile sale de pe Contributors – „Cum produce școala tâmpiți”. Profesorul dă răspunsul la întrebarea din titlul încă din primele rânduri ale textului: „Școala românească produce tâmpiți industrial și cu metodă. (…) Mă voi opri mai întâi asupra învățământului preuniversitar și asupra felului în care acesta, în loc de a le da elevilor niște cunoștințe generale menite a-i orienta în alegerea unei facultăți și a-i susține la începutul acesteia, îi blochează la un nivel foarte jos și-i face opaci la orice formă de cunoaștere riguroasă – fapt care, la nivelul cel mai vizibil, se traduce în degradarea civilității cotidiene.”
Aceeași idee este punctată și de profesoara Thea Ionescu. „Școala secolului XX – sunt mai multe voci care spun asta – s-a făcut după modelul fabricilor. Lotul 1 de scaune, împachetarea, la revedere! Ai terminat a V-a? Drum bun! Dacă ai învățat, bine, dacă nu, nu. Avem învățământul acesta de tip fabrică, care este peste tot în lume, și care se pare că a ajuns la niște limite. Peste tot în lume sunt voci care spun că educația trebuie să se transforme, altfel va eșua în a-și atinge scopul!”
- CITEȘTE ȘI: Oana Moraru: „Suntem singura țară din Europa unde profesorii nu sunt verificați la clasă”
Repere greșite pentru părinți
Atitudinea părinților față de școală și de cadrele didactice a suferit o schimbare notabilă în ultimii ani. Dacă în trecut respectul față de profesori era profund, astăzi, din ce în ce mai mulți părinți tratează cadrele didactice cu scepticism sau chiar dispreț. Pentru unii părinți, notele nu mai reflectă performanțele reale ale elevului, ci devin o monedă de schimb pentru accesul la licee de prestigiu. Ei sunt și cei care pun presiune asupra profesorilor pentru a nu le „strica” mediile copiilor.
În acest context, profesorii sunt adesea supuși unei forme de șantaj emoțional – fie oferă note mari, fie sunt criticați de părinți pentru lipsa de „înțelegere” față de nevoile copiilor. Această dinamică afectează grav relația dintre părinți și școală și distorsionează scopul educației. „Eu nu cred că oamenii din sistemul de învățământ sunt rigizi, ci mai mult unele forme ținute de instituții, dar acolo e altă discuție. Unele instituții țin de forma respectivă ca să nu dispară instituția – aici putem discuta de schimbări necesare”, susține profesoara Thea Ionescu.
Ce e de făcut?
Notele au roluri importante în educație, dar există o mișcare globală care vorbește despre implementarea unor forme de evaluare mai echilibrate, care să pună mai mult accent pe învățarea reală și mai puțin pe rezultatele numerice. Institutul Brookings, o organizație de cercetare și analiză din Statele Unite cunoscută pentru influența sa în politicile publice la nivel global, spune că elevii ar trebui să învețe să comunice eficient prin utilizarea abilităților vizuale, simbolice și lingvistice, să poate folosi tehnologia și știința și să demonstreze responsabilitate față de mediu, față de ceilalți, precum și o înțelegere a lumii.
În ciuda unor astfel de ambiții, mulți elevi continuă să învețe în medii școlare tradiționale, unde stau la bănci, ascultă pasiv prelegerea unui profesor și memorează un curriculum limitat care este întărit și mai mult prin practici de evaluare.
„Cercetările arată că învățăm mai bine dacă învățăm gândirea prin ucenicie – îmi arăți cum se rezolvă o problemă, dar nu-mi arăți numai teorema, ci îmi arăți cum o gândești și așa o învăț. Învățarea tradițională nu e forma naturală de învățare. Ținându-i tot mai mult pe copii în bănci, în același tip de activitate, tot așa de nenaturală, nu-i ajutăm să-i motivăm să învețe. De aceea îi pierdem”, spune profesoara Thea Ionescu.