Să te joci cu copilul face parte din fișa postului de părinte. Doar că nu întotdeauna ai chef de joacă. Deloc. Alteori, deși n-ai nicio tragere de inimă, te forțezi să o faci dar nu reușești să fii total implicat în joacă și nici măcar convingător. Îți faci procese de conștiință și ai impresia că din cauza asta nu ești un părinte bun și te simți rușinat și vinovat. Greșești…
A fi părinte este o responsabilitate plină de provocări şi bucurii, dar nu este lipsită de momente de epuizare şi conflicte interioare. Este perfect omenește și de înțeles. Tocmai de aceea, să nu ai uneori chef să te joci cu copilul este ceva normal. Pretenția pe care o ai de la tine, să fii în mod constant implicat și entuziasmat vizavi de toate activitățile copilului, poate fi nerealistă. Chiar dăunătoare. Bineînțeles că un copil are nevoie de părinți prezenți și iubitori, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie disponibili 24 de ore din 24. Unii părinți, însă, exact asta cred.
Nu trebuie să fii disponibil 24/24!
Într-un studiu realizat pe un eșantion de aproape 4000 de părinți americani aparținând unor diverse clase sociale, și bogați dar și săraci, majoritatea au considerat că dacă un copil spune „Desenează cu mine!”, ar trebui să se oprească din orice fac și să deseneze cu copilul. Da, joaca este importantă pentru dezvoltarea copiilor, dar acest lucru n-ar trebui să pună o presiune constantă asupra părinților. Mai valoroasă decât cantitatea momentelor petrecute împreună este calitatea lor. Și oricât de neînțeles ar putea să pară, adevărul este că acei copii ai căror părinți au fost extrem de implicați în timpul lor de joacă, ajung să fie mai puțin creativi, deoarece stilul lor de joacă a fost practic regizat de un adult. Așa că nu este nimic greșit ca părinții să se retragă și să lase copilul să se mai și… plictisească.
De ce părinţii nu au mereu chef de joacă
Fiecare părinte are propriile justificări pentru acele momente în care nu se simte capabil să se joace cu copilul. La această situație contribuie diverși factori, pentru că lipsa chefului are întotdeauna ceva în spate. Poate fi vorba despre o oboseală fizică şi mentală. Părinţii jonglează adesea cu mai multe responsabilităţi: muncă, treburile casnice, gestionarea problemelor zilnice şi creşterea copiilor. Oboseala acumulată poate diminua capacitatea lor de a se angaja în activităţi ludice.
O realitate imposibil de ignorant este stresul cotidian. Problemele financiare, presiunile de la locul de muncă sau alte griji personale pot afecta starea de spirit a părinţilor, reducându-le dorinţa de a se implica în joc. Apoi, sincer vorbind, exista și diferențe de interese… Joaca presupune adesea activităţi care nu sunt atrăgătoare pentru adulţi. Astfel, părinţii pot avea dificultăţi în a găsi plăcere în activităţi repetitive sau în jocuri care nu se potrivesc preferinţelor lor. Și, nu în ultimul rând, părinții au și ei nevoie de timp personal, de momente de linişte sau de activităţi care să le dea energie. Neîngrijirea propriilor nevoi poate duce la o stare de iritabilitate sau epuizare emoţională, punct în care orice tentativă de a se juca în vreun fel cu copilul este sortită eșecului.
Lăsați copilul să se joace și singur!
Nu este deloc ceva greșit să lăsați copilul să se joace și singur. Înainte de a începe acest demers, trebuie să luați în considerare câteva lucruri. În primul rând, vârsta lui și stadiul de dezvoltare. Cu cât copilul devine mai mare, cu atât mai mult se va putea juca singur. Există chiar recomandări cu privire la cât timp se poate juca singur. Potrivit TotulDespreMame, la 6 luni se poate juca singur 5 minute, la 12 luni – 15 minute, la 18 luni – 20 de minute, iar la 2 ani – o jumătate de oră.
Ce poți face pentru a schimba situaţia
Cheia este echilibrul şi comunicarea. Prin găsirea unor soluţii creative şi prin acordarea de timp şi atenţie atât copilului, cât şi propriei persoane, se poate crea o dinamică familială sănătoasă şi armonioasă.
Găsiţi activităţi care să fie plăcute pentru ambele părţi. Identificaţi jocuri sau activităţi care să fie interesante şi pentru voi. De exemplu, puteţi face puzzle-uri, puteti găti împreună sau explora natura. Joaca poate fi o oportunitate excelentă pentru a descoperi noi pasiuni comune. „Copiii sunt foarte interesați de ceea ce fac părinții lor. Copiii mici, în special, vor să imite rutinele vieții de familie. Așa că găsiti modalități de a invita copilul să participe la aceste sarcini într-un mod care să aibă sens pentru amândoi”, spuneEmily Patillo, terapeut de dezvoltare, specializat pe perioada de copilărie.„Dacă vă temeți de timpul în care să vă jucați cu copilul, înseamnă doar că nu ați găsit încă activitatea potrivită”, este de părere specialistul.
Nu vă temeți să stabiliți limite clare
Este în regulă să spuneţi „Nu” sau „Mai târziu” dacă simţiţi că aveţi nevoie de o pauză. Comunicarea deschisă poate ajuta copilul să înţeleagă că părinţii au, la rândul lor, momente în care au nevoie de timp pentru ei și învață să le respecte această nevoie.
Oferiți alternative
Implicaţi și alte persoane în activitățile copilului, cum ar fi partenerul, bunicii sau prietenii familiei. Astfel, se poate crea o diversitate de interacţiuni benefice pentru el.De asemenea, puteţi apela la grupuri de joacă sau activităţi organizate pentru copii.
Creați o rutină și pentru joacă
Planificaţi momente speciale pentru joacă, astfel încât copilul să ştie că urmează să petreceți timp de calitate împreună. Acest lucru poate reduce cererile spontane.O rutină clară poate aduce predictibilitate şi linişte atât pentru părinţi, cât şi pentru copii.
Aveţi grijă și de voi
O stare bună de sănătate fizică şi mentală este esenţială. Alocaţi timp pentru odihnă, hobby-uri personale şi relaxare, astfel încât să puteţi fi mai prezenţi atunci când interacţionaţi cu copilul. Yoga, meditaţia sau alte practici de reducere a stresului pot fi extrem de benefice.
Acceptaţi imperfecţiunea
Este important să întelegeţi că nimeni nu este perfect. A avea zile mai puţin bune sau perioade în care preferaţi să nu vă jucaţi, nu înseamnă că sunteţi un părinte mai puţin implicat. Copiii apreciază autenticitatea, iar relaţia de iubire şi susţinere este mai importantă decât conformarea la un ideal nerealist.
