Te-ai săturat să auzi plângerile nesfârșite ale copiilor tăi când le spui să pună mână să mai citească câte ceva. Când începi discuția cu ei despre lecturile de vacanță parcă dai cu praf de ușcheală! Mulți părinți și profesori se luptă cu aceste comportamente de evitare a lecturii ce vin din partea copiilor. Copiii știu să citească, dar refuză să o facă. Înțelegerea motivului pentru care un copil nu vrea să citească te poate ajuta să îți dai seama cum să-i atragi spre cărți. De ce nu mai citesc copiii noștri? De ce pierd (și pierdem, și noi, ca părinți) an de an plăcerea de a se cufunda în paginile unei lecturi bune? Răspundem la aceste întrebări și oferim soluții pentru ca cititul să rămână în continuare una dintre plăcerile copiilor noștri. Și o listă de recomandări ce conține lecturi de vacanță, altele decât operele clasice.
Emanuela Patrichi este profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială „Dacia” din Târgu-Mureș și inițiatoarea blogului EmaLaScoala. Dacă ești îngrijorat că cel mic nu citește, e vremea să descoperit ce conține acest blog. Înființat încă din 2012 (când era în State și s-a inspirat de la învățătorii de acolo), blogul a devenit între timp o resursă extrem de valoroasă pentru profesorii și părinții care au nevoie de idei, jocuri și creativitate pentru copiii lor, fie că sunt cei din clasă, fie că sunt cei de acasă. Pagina de Facebook a profesoarei are peste 30.000 de urmăritori, ceea ce o face pe Emanuela Patrichi un influencer în educație. Lucru certificat de Proiectul Merito, care i-a oferit în 2021 titlul de Profesor Merito. Și, pentru că este fascinantă prin prisma metodelor pe care le aplică celor mici de la clasa ei, am rugat-o să ne îndrume și pe noi, părinții.
5 idei simple care cresc un cititor
„Activitățile de lectură de acasă sunt diferite de cele ce se desfășoară în sala de clasă. Acasă funcționează, uneori, imitația: copilul vede că părintele său citește, va dori să facă același lucru. Există și situațiile în care nu se întâmplă acest lucru: deși părinții citesc mereu cărțile lor de oameni mari, copilul lor nu dorește să răsfoiască o carte”, spune Emanuela Patrichi și adaugă și câteva idei care pot fi de ajutor părinților cu copii mici și mai mărișori:
- Părintele și copilul sunt parteneri de lectură. Dacă la alte activități părinții îi ajută pe copii (să mănânce, să înoate, să meargă pe bicicletă), așa ar trebui să fie și în cazul lecturii. Parteneriatul acesta poate lua diverse forme: părintele citește copilului, în întregime, cărțile, părintele citește un enunț și copilul, dacă știe să citească, enunțul următor și tot așa, discută și desenează amândoi despre ce au citit. Important e ca mama sau tata sau bunica să fie acolo și să se implice în activitate. Unii copii nu se simt motivați să citească dacă pur și simplu li se pune o carte în față. Ei trebuie atrași, ademeniți în actul lecturii. Și cel mai ușor e atunci când un părinte citește cu copilul său.
- Când un adult citește unui copil, cel mic va înregistra și tonul vocii, inflexiunile, pauzele. Aceste lucruri le va imita. Și ce amuzant e când mama își schimbă vocea ca să imite un dinozaur!
- Pentru copiii mici funcționează ca mai întâi cartea să fie răsfoită, imaginile să fie studiate. E bine dacă se pornește de la copertă cu simpla întrebare: Dacă ne uităm la copertă, oare ne dăm seama despre ce e vorba în carte?
- Copiii mici preferă ca aceeași poveste să fie citită de nenumărate ori, iar și iar. Acest lucru se întâmplă deoarece rutina e foarte importantă pentru copiii mici, iar faptul că ei știu deja povestea îi ajută să fie cu un pas înainte, le dă un sentiment de siguranță. Și apoi știm cu toții că, la fiecare citire, descoperim noi și noi sensuri.
- Copiilor le e greu să stea nemișcați și să se concentreze. Tot mai mulți copii sunt hiperkinetici. Ori cititul e asociat în acest caz cu o activitate plictisitoare. Părinții pot începe o rutină cu copiii lor: să citească pe ceas, 10 minute. Mâine să citească 15 minute. În fiecare zi să crească puțin timpul. Nu e ușor și rutina nu se formează imediat, răbdarea trebuie educată, dar merită încercat.
De ce nu citesc copiii? Cele mai comune motive și ce pot face părinții
Iată care sunt cele mai comune motive care îi țin pe copii departe de cărțile cu povești și ce pot face părinții pentru a modifica comportamentele celor mici:
Cărțile sunt în competiție cu social media, videoclipurile online și jocurile video
Social media, jocurile video și videoclipurile online care se desfășoară rapid sub ochii lor sunt o concurență dură pentru cărțile pe hârtie.
Cum ajuți: Limitarea timpului petrecut pe dispozitivele electronice ar putea ajuta, dar nu neaparat. Cărțile tradiționale pot fi greu de parcurs, textul dens sau numărul de pagini îi pot face pe copii să devină plictisiți, frustrați sau chiar nervoși. E timpul să fii creativ cu formatele de carte. Vestea bună este că există opțiuni în afara romanului clasic. De exemplu, romanele grafice. Un roman grafic folosește imagini – adesea într-un stil de benzi desenate – pentru a spune o poveste. Cu imagini sau ilustrații și mult mai puțin text, romanele grafice îi ajută pe copii să practice lectura.
„Benzile desenate pot fi un început bun. Le recomand părinților să se uite împreună cu copiii lor la imagini, să comenteze pe marginea lor, să observe cum a vrut ilustratorul să redea un anume detaliu. Și, de ce nu, să încerce părinții și copiii să deseneze chiar ei benzi desenate. Atunci când lucrurile iau o întorsătură personală, când facem apel la experiența proprie, copiii sunt mai dornici să se implice în activități. Realizați o bandă desenată a zilei voastre, a unei excursii sau una pentru o întâmplare imaginată. Pe internet se găsesc și templaturi cu spații de desen și bubble speech. Pe de altă parte, replicile din benzi pot fi citite pe roluri, e o activitate interesantă”, spune profesoara Emanuela Patrichi. Iată câteva sugestii de benzi desenate:
Nu sunt interesați de subiect
„Cărțile sunt plictisitoare!” S-ar putea să auzi des asta. Dar ceea ce un copil ar putea încerca cu adevărat să spună este: „Am nevoie de ajutor pentru a găsi ceva de citit care să fie interesant pentru mine”. Uneori, adulții (bine intenționați) îi îndepărtează pe copii de ceea ce vor să citească și pot distruge motivația copilului.
Cum ajuți: Întreabă o învățătoare, un profesor ori un bibliotecar sau chiar alți elevi sau părinți ce cărți ar recomanda pentru pasiunile copilului. „Pentru copiii mai mari, care știu să citească, cei în vârstă de 8-10 ani, cei care sunt la gimnaziu, aș recomanda să se pornească de la preferințele și pasiunile lor. Până să ajungă la a citi beletristică, unii copii pot începe cu enciclopedii. Îi pasionează fotbalul sau baletul? Există o mulțime de cărți pe aceste teme”, recomandă Emanuela Patrichi.
Nu văd rostul lecturii
Copiii cărora nu le place să citească probabil că nu au experimentat bucuria de a se pierde în magia unei povești sau de a învăța ceva nou despre un subiect preferat. Pentru ei, cititul se poate simți ca o muncă căruia nu-i văd scopul.
Cum ajuți: Citiți-le cu voce tare! Dați voci diferite personajelor din povești! Și opriți-vă din lectură pentru a explica orice cuvânt pe care copilul nu îl cunoaște.
„Dezinteresul pentru lectură are multe cauze. N-aș blama neapărat familia, deși joacă un rol extrem de important în crearea gustului pentru lectură. De vină sunt poate anturajele, poate viteza lumii în care trăim și care nu prea mai are multă răbdare. Răbdarea aceea de care ai nevoie pentru a ajunge la liniștea pe care o ai când citești o carte și bunăvoința de a-ți face propriul film, nu de a căuta ecranizarea cărții…”, spune profesoara de Limba română, Ruxandra Achim, de la Colegiul Național „I.L. Caragiale” din București, care ne-a recomandat câteva lecturi de vacanță pentru toate vârstele, pe care le găsiți în cea de-a doua parte a articolului.
Crești un „cititor reticent” sau unul împătimit?
„Vreau o poveste!” În zilele noastre, părinții și profesorii au o mulțime de opțiuni când vine vorba de îndeplinirea acestei cereri. Pot citi o carte cu ilustrații, pot pune un desen animat sau pot reda versiunea audio. Un studiu din 2018 explică ce se întâmplă în creierul copiilor mici în fiecare dintre situațiile de mai sus. Și, spune autorul principal al studiului, dr. John Hutton, că a descoperit un efect Goldilocks – unele pot fi „prea reci” pentru copii, altele „prea fierbinți” și, desigur, unele sunt „exact cum trebuie”.
Rezultatele au arătat astfel: în varianta audio (prea rece), rețelele lingvistice au fost activate, dar a existat mai puțină conectivitate, în general. Altfel spus, copiii s-au străduit să înțeleagă povestea. În varianta animată (prea fierbinte), a existat multă activitate în rețelele de percepție audio și vizuală, dar prea puțină conectivitate între rețelele creierului. Cu alte cuvinte, partea audio a poveștii animate se chinuia să iasă în evidență în fața imaginilor. „Animația – varianta video a poveștii – făcea toată munca de imaginație pentru copil”, a spus autorul studiului. Și, totuși, copiii înțelegeau cel mai puțin din această variantă.
Varianta „exact cum trebuie” s-a dovedit a fi cea a poveștilor ilustrate, chiar și lipsite de text. În varianta cărților ilustrate, cercetătorii au descoperit o conectivitate crescută în – și între – toate rețelele: percepția vizuală, imaginație, modul implicit (un mecanism natural prin care copiii absorb și își dezvoltă diverse abilități într-un mod natural, lipsit de efort) și limbaj. Când le citim/povestim după imagini copiilor, ei fac mai mult decât doar să vadă. Practic, dau viață imaginilor în mintea lor, lucru care nu se întâmplă în cazul copiilor expuși la prea multe materiale video. Ei pot fi mai puțin pricepuți la formarea imaginilor mentale pe baza a ceea ce citesc, și cu atât mai puțin capabili să reflecte asupra conținutului unei povești. Acesta este stereotipul unui „cititor reticent” al cărui creier nu este bine versat în a profita la maximum de o carte.
Ce cărți copiii cu plăcere. Lista de lecturi pentru vacanță
Profesoara Corina Zorilă este și mama a trei copii, o fată de 10 ani și doi gemeni – băiat și fată – de 8 ani. Profesoara este de părere că „dacă am împacheta textele canonicilor în cele mai atrăgătoare ambalaje, copiii le-ar privi altfel. Ce-ar fi dacă am preda texte «învechite» ca pe lumi secrete din trecut? Cred că ar avea succes!” Profesoara recomandă elevilor o listă de lecturi pentru vacanță, listă pe care ne-a oferit-o și nouă:
Clasele 0-IV
- Aventurile lui Cepelică, Gianni Rodari
- Fetița căreia nu-i plăcea numele său, Elif Shafak
- Băiatul cu pijamale în dungi, John Boyne
- Matilda/Charlie și fabrica de ciocolată, Roald Dahl
- Jurnalul unui puști/puștoaice, Jeff Kinney
Clasele V-VIII:
- Recreația mare, Mircea Sântimbreanu
- Lumea Sofiei, Jostein Gaarder
- Singur pe lume, Hector Malot
- 15 zile fără internet, Sophie Rigal-Goulard
- Seria „Olguța”, Alex Moldovan
Clasele IX-XII:
- Invitația la vals, Mihail Drumeș (pentru că dragostea nu se demodează niciodată)
- Cel care mă așteaptă, Parinoush Saniee
- Viața ca un râu, Shelley Read
- Visătorii nu mor niciodată, Carmen Voinea-Răducanu
- Cât timp înfloresc lămâii, Zoulfa Katouh
- Zuleiha deschide ochii, Guzel Iahina
Lista de lecturi pentru vacanță recomandate de Emanuela Patrichi:
- Pentru copiii de 4-6 ani: Picnic cu tort, de Thé Tjong-Khing. Este o carte cu ilustrații foarte frumoase, nu are text. Povestea vine din urmărirea ilustrațiilor. Doar comentând pe marginea lor, apare povestea și la fiecare răsfoire a cărții povestea s-ar putea să fie alta, deoarece veți observa alte detalii. Cu cartea aceasta puteți să jucați și „Eu spionez” – copiii și adulții, pe rând, să găsească pe pagină diferite detalii.
- Pentru 7-9 ani: Ce poți face cu o idée, de Kobi Yamada. E o carte-metaforă. Are text puțin și ilustrații foarte frumoase. E de urmărit modul în care ilustratorul a desenat detaliile, în acord total cu textul.
- Pentru 9-10 ani: Ivan cel Fără de Seamăn, de Katherine Applegate. E o carte ce a plăcut mult elevilor mei, i-a impresionat foarte tare. Pe marginea ei am desfășurat multe activități, de la povestire, la jocuri de cuvinte, caracterizare de personaje.
- Pentru 10-12 ani: Povestiri de citit pe sub bancă, de Alex Moldovan. Elevilor mei le-a plăcut tare mult acest volum! Le-a plăcut și faptul că povestirile sunt scurte și tare amuzante, dar mai ales i-a încântat faptul că se vorbea acolo despre ei, despre viața lor de școlar.
- Pentru 10 ani: Povești care te trag de mânecă, de Adriana Ștefan. Sunt tare amuzante și pe placul copiilor de azi.
- Pentru 11-12 ani: Fabrica de lipici, de Carmen Tiderle. E un volum de poezii scurte, amuzante, cu metafore pe înțelesul copiilor.
- Pentru 12-14 ani: Din capul meu, de Sharon Drapper. E o carte despre o fetiță care are o dizabilitate, nu poate vorbi, nu se mișcă, însă devine campioană a unui concurs. Povestea interioară a acestui copil este impresionantă și ne dă de gândit.
Poveștile și basmele au mesajul lor pe care părinții trebuie să-l explice copiilor
Basmele tradiționale și-au pierdut de câțiva ani rolul pe care l-au avut pe vremea când noi eram copii. Este pusă sub semnul întrebării moralitatea lor, iar părinții le ocolesc pentru că acestea sunt violente și prezintă copiilor grozăvii. Profesoara Emanuela Patrichi este de altă părere: „Eu nu pun problema așa. Literatura nu se simte și nu se trăiește așa. Știu fetițe drăgălașe care sunt mari fani ai lupilor răi din povești și simt pentru ei multă empatie.
Copiii de orice vârstă au nevoie de o doză de mister și de una de pericol. Iar noi, adulții, citindu-le povești, îi putem învăța cum să interpreteze ceea ce citesc, cum să se gândească la faptele relatate. Binele care învinge răul și lupta dintre bine și rău sunt subiecte prezente în viețile noastre. Față de relatările obișnuite, poveștile și basmele, prin limbajul lor, prin eroii pe care îi aduc înaintea noastră, prin faptele prezentate gradat, într-o anumită manieră au rol educativ și moral.”
Cititul este cea mai la îndemână activitate, spune profesoara Patrichi. Poate să nu implice bani, deoarece există biblioteci în foarte multe localități, iar a împrumuta o carte este cel mai ușor lucru. „În opinia mea cititul salvează și e chiar o metodă magică: te ajută să fii mai bun, te ajută să crești spiritual, te ajută să îi înțelegi pe ceilalți și să te înțelegi pe tine, te ajută să te calmezi și să te concentrezi, îți dă de gândit, te face să îți pui întrebări, iar o carte poate fi un prieten tare potrivit în multe situații”, conchide ea.
