Adolescenţii, părinţii şi consumul de droguri
Aveam 15 ani când am luat pentru prima oară droguri. Era în 1996 și părinții mei plecaseră pentru prima dată singuri într-o vacanță de două săptămâni. Am chemat la mine prieteni, ei au adus alți prieteni, tot timpul casa era plină de oameni, pe unii dintre ei nici măcar nu îi cunoșteam. La un moment dat a venit un amic, cu șase ani mai mare ca mine, care avea droguri. Ne-a oferit, iar eu am fost singurul care a încercat. Voiam sa fiu cool, să devin un erou pentru ceilalți, pentru prietenii mei, de vârsta mea, care nu aveau curaj să ia. Asta se întâmpla pe la sfârșitul lui august. Dup-aia am intrat la liceu, iar acolo mai erau mulți care luau droguri. Luam cu ei, dar mai luam și singur, am luat și seara, acasă, ziceam că mă duc să mă culc și luam la mine în cameră, în pat.
Ce îi impinge pe adolescenți către droguri? Care sunt principalii factori favorizanți, cât de influent este anturajul și câtă importanță au valorile familiale pentru adolescenți?
Adolescenţa reprezintă o etapă de dezvoltare cu multiple transformări la nivel biologic (chimia creierului se modifică, cresc diverse părţi ale corpului), psihologic (emoţii intense cu schimbări bruşte de dispoziţie, treceri rapide de la euforie la tristeţe şi descurajare, iritabilitate crescută, hipersensibilitate emoţională, la nivelul atitudinii – contestare a autorităţii, a modelului parental, provocare şi încălcare a limitelor, regulilor impuse) şi social (redefinirea rolului şi a statutului său în grup, în relaţiile cu ceilalţi face să devină mai important grupul de colegi, prieteni, „gaşca” în detrimentul părinţilor, familiei, adulţilor – asta înseamnă că pentru adolescent este important să fie acceptat, integrat, respectat de grupul de „egali”).
Toate aceste transformări sunt comparabile ca amploare, viteză şi intensitate doar cu o altă perioadă critică în dezvoltarea umană, cu intervalul de vârstă 0-3 ani.
Adolescenţii pot începe consumul de droguri din mai multe motive:
Presiunea grupului. Sunt şi alţi cunoscuţi, colegi, prieteni care o fac; dacă nu încerci eşti un ciudat, eşti diferit, nu eşti „cool”.
Accesibilitate şi context de viaţă. Se găsesc la colţ, magazinele de vise, îmi dă/găsesc la tipul X, toată lumea ia.
Emoţiile şi felul în care le facem faţă. Curiozitate, emoţie puternică („excitement”), plictiseală, frustrare, respingere, umilire, confuzie, „gol-vid interior”, disperare, ură – toate aceste emoţii normale, firesti, o parte a spectrului trăirilor noastre, au o intensitate şi o durată mult mai mare la adolescenţi şi prin urmare necesită abilităţi de autoreglare, de liniştire, care se învaţă începând cu vârsta preşcolarităţii, dar şi pe tot parcursul vieţii. Unele modalităţi învăţate de a regla aceste emoţii sunt funcţionale, altele pot fi disfuncţionale (de exemplu, consumul de droguri şi, mai general, de substanţe). Tot aici intră „nevoia de a evada” a adolescentului (de a ieşi dintr-o realitate apasătoare, dificilă, dintr-un context de viaţă problematic căruia nu ştie să-i facă faţă altfel, pentru care nu are abilităţi învăţate sau soluţii) sau situaţiile în care adolescenţii se simt copleşiţi de sarcini, probleme, epuizaţi de efort prelungit (situaţie în care consumul de stimulante – tip amfetamină – poate reprezenta o soluţie, o tentaţie).
Ulterior, pe măsură ce adolescenţii continuă să consume substanţe se instalează fenomenele de toleranţă (pentru a obţine acelaşi efect, adolescentul are nevoie să consume o cantitate din ce în ce mai mare de substanţă) şi dependenţă (se referă la faptul că adolescentul nu poate întrerupe consumul de substanţă, datorită instalării efectelor la nivel fizic şi psihic).
Ultimele studii la nivel naţional (raport ANA, 2011) indică faptul că adolescenţii nu consumă un singur drog (este vorba de policonsum – încearcă mai multe tipuri), cele mai utilizate fiind drogurile recreaţionale (canabis, ecstasy) şi aşa numitele droguri „legale” (de tip Spice – care se fumează, se prizează sau injectează), zonele urbane înregistrând cea mai mare frecvenţă a consumului.
Luam droguri pentru că îmi plăcea senzația. Am început pentru că voiam să fiu erou și am continuat pentru că nu se putea compara cu nimic. Țin minte că luam droguri la niște prieteni și m-am aplecat să prizez. Am vrut să mă ridic și să mă sprijin pe spătarul scaunului, dar n-am mai apucat să ajung acolo. Am ridicat capul și am început să mă ridic, pluteam, am ieșit prin acoperiș, era un acoperiș de lemn și vedeam fibra, vedeam fiecare moleculă. Ăsta e doar un exemplu, pentru că de fiecare dată se întâmpla altceva, nu erau două experiențe la fel. La heroină era fantastică senzația de pace, de iubire, de fericire. Mă simțeam pur și simplu inundat de iubire, îmi venea să iau în brațe pe toată lumea, eram fericit.
