Victoria Beckham: „Mi se spunea că sunt înceată la minte, dar eu aveam discalculie”. Ce este și cum îți dai seama dacă și copilul tău o are

Georgiana Mihalcea, redactor
fata care sta cu capul lipit de tabla de matematica
De multe ori, profesorii și părinții nu știu că dificultatea unui copil de a înțelege matematica are o cauză atât de profundă. FOTO: Shutterstock

    Recent, discalculia, o tulburare reală de înțelegere și învățare a matematicii, a ajuns în atenția publică după ce Victoria Beckham a vorbit deschis despre propria ei experiență. Mărturisirea ei, făcută în cadrul unui podcast, ridică o întrebare importantă pentru mulți părinți: „E posibil ca și copilul meu, care are dificultăți de învățare, să sufere de o astfel de tulburare?”

    În octombrie 2025, când Victoria Beckham a fost invitată la podcastul Call Her Dadd, a mărturisit că, în școală, a fost frecvent victima hărțuirii colegiilor, mai ales din cauza dificultăților de învățare pe care le avea și care atunci nu erau diagnosticate. Beckham a aflat, abia la maturitate, că, de fapt, suferea de discalculie. „Atunci, îmi spuneau doar că sunt înceată la minte”, a mărturisit ea.

    Ce este discalculia și care sunt semnele acestei tulburări?

    Discalculia, care afectează în jur de 7% dintre copii, este o tulburare de învățare care presupune dificultăți în a înțelege, a procesa și a utiliza concepte matematice. Citată de parents.com, Sandra Elliott, creatoarea unui program multisenzorial de matematică pentru elevii care întâmpină dificultăți la această materie, explică faptul că discalculia afectează rețelele din creier responsabile de procesarea numerică.

    Semnele apar de obicei în copilărie, iar Sandra Elliott spune că părinții le pot observa devreme. Discalculia se manifestă adesea prin dificultăți în înțelegerea numerelor și a valorii lor, în reținerea sau înțelegerea conceptelor matematice de bază, precum și dificultăți în efectuarea mentală a calculelor. Alte simptome pot include dificultăți în estimarea dimensiunilor, a timpului sau a direcțiilor. Pe măsură ce copiii cresc, ei pot avea dificultăți și în a număra restul sau în a calcula reducerile și prețurile promoționale.

    Copiii cu discalculie pot învăța, de mici, strategii pentru rezolvarea problemelor

    Nu există un remediu, dar discalculia poate fi gestionată în mai multe moduri. Una dintre metode este instruirea specializată, cum ar fi învățarea multisenzorială. O alta este reprezentată de adaptările în sala de clasă, precum utilizarea calculatorului sau a altor tehnologii asistive, ori acordarea de timp suplimentar la teste.

    Intervenția timpurie este esențială, spune  Dr. Andrew Kahn, director al unei organizații care susține adulții, copiii și elevii neurodivergenți. Acest lucru este cu atât mai important cu cât creierul copiilor este încă în dezvoltare, iar ei pot învăța strategii pentru a gestiona tulburarea: „Dacă cei mici nu primesc sprijin devreme, sunt mult mai predispuși să dezvolte dificultăți legate de funcționarea emoțională, sănătatea mintală și comportament”, spune Dr. Kahn.

    Cum poate fi ajutat la școală un elev cu discalculie

    Există foarte puține cercetări despre discalculiei până în prezent, departe de ceea ce este disponibil privitor dislexie (tulburare care afectează citirea), iar din acest motiv mulți copii rămân nediagnosticați. Nu există teste standardizate care să diagnosticheze discalculia, iar evaluarea se face prin testarea abilităților legate de matematică și excluderea altor posibile cauze.

    În România, elevii care au tulburări de învățare (dislexie, discalculie, disgrafie etc) care le afectează capacitatea de a procesa și înțelege informațiile în același ritm ca celalți copii au dreptul la ajutor suplimentar din partea școlii: profesor de sprijin, materie adaptată, examinare diferită (testare orală/ mai mult timp la examen/ materiale de sprijin). Pentru a beneficia de acest lucru, ei trebuie să obțină un certificat de orientare școlară, care implică și evaluarea unui psiholog clinician.

    Cum poate fi ajutat acasă un elev cu discalculie

    Copiii cu discalculie se pot simți inferiori față de coolegiii lor, mai ales dacă rezultatele lor la teste sunt slabe. Pentru ca stima lor de sine să nu fie afectată, părinții trebuie să-i ajute să înțeleagă că inteligența lor nu este definită de rezultatele la matematică și să le amintească în mod constant punctele lor forte. E importamt să fie evitate comparațiile cu alți copii, iar accentul în familie să fie pus pe progres, nu pe perfecțiune. Pentru că acești copii se descurcă mai bine cu obiecte reale decât cu concepte abstracte, acasă pot fi îndrumați să folosească diverse obiecte pentru a reprezenta și înțelege cantitați (fructe, cuburi, bețișoare), instrumente de sprijin (diagrame, tabele, abac, riglă), desene sau imagini pentru a vizualiza problemele.

    Îți recomandăm să te uiți și la acest video

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa