Structura anului școlar 2019-2020 va aduce modificări semnificative: vacanțe mai scurte și examene susținute mai devreme decât până acum. În plus, școala începe din 9 septembrie deși au existat discuții și solicitări pentru amânarea cu o săptămână a începerii școlii.
Varianta finală, după dezbateri, aprobată și publicată în Monitorul Oficial, presupune 35 de săptămâni de școală, după cum urmează:
- Semestrul I (9 septembrie – 20 decembrie 2019)
- Semestrul al II-lea (13 ianuarie – 12 iunie 2020).
Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:
- Vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020)
- Vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020)
- Vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021)
Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2019.
Școala altfel 2019
Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.
Desfășurarea programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, în general, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit unui calendar specific.
În zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.
Calendarul examenelor/evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/atestare a calificării profesionale/a competenţelor, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine distincte ale ministrului Educaţiei.
Structura anului școlar 2019-2020: mai multă vacanță pentru profesori
O altă modificare vizează datele de susținere a evaluărilor și a examenelor naționale. ”Să aducem examenele din vară ceva mai devreme, evaluarea de la clasa a VIII-a și examenul de Bacalaureat, să aibă și profesorii vacanță, că noi tot le cerem, le cerem, dar trebuie să le dăm și vacanță”, a precizat fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu.
O astfel de modificare va face ca semestrul I să se scurteze, iar semestrul al doilea să se prelungească. Structura finală a anului școlar 2019-2020 va fi anunțată în urma dezbaterii publice care se va organiza odată ce ministerul Educației va veni cu o propunere concretă. Începând din anul școlar 2019-2020, vor apărea o serie de alte modificări în învățământ, care vor fi cuprinse în Noua Lege a Educației, aflată acum în lucru. Una dintre ele vizează ajutarea copiilor cu rezultate slabe să asimileze informație în ritm cu restul elevilor de la clasă, iar pentru acest lucru s-ar putea introduce ore suplimentare de studiu, așa cum a precizat fostul ministru al Educației.
Anul școlar 2018-2019 a avut următoarea structură:
Semestrul I
Cursuri: 10 septembrie 2018– 21 decembrie 2018
Vacanță pentru copiii de grădiniță și cei din învățământul primar: 27 octombrie – 4 noiembrie 2018
Vacanță: 22 decembrie 2018– 13 ianuarie 2019
Cursuri: 14 ianuarie 2019– 1 februarie 2019
Vacanța intersemestrială: 2 februarie 2019 – 10 februarie 2019
Semestrul al II-lea
Cursuri: 11 februarie 2019– 19 aprilie 2019
Vacanță: 20 aprilie 2019– 5 mai 2019
Cursuri: 6 mai 2019– 14 iunie 2019
Vacanța de vară: 15 iunie– 15 septembrie 2019