Sfaturi de educație alternativă

TOTUL DESPRE MAME

Alice, tu ești trainer de educație alternativă. De ce le recomanzi părinților înscrierea la un astfel de curs? Care ar fi beneficiile?

Când părinții mă întreabă pentru ce este necesar să-și înscrie copilul la un curs extrașcolar, îi rog să se gândească în ce anume a constat ultimul interviu pentru obținerea unui job și dacă a fost suficient să prezinte doar diploma de studii. Fiecare experiență a copilului are un plus de valoare în educația sa și își pune amprenta în viața viitorului adult. Participând la cursuri de dans, copilul va învăța să se simtă bine cu propriul corp, un curs de pictură îi va dezvolta simțul artistic și creativitatea sau în cadrul unui curs de dezvoltare a abilităților psiho-comportamentale va învăța să-și exprime emoțiile, să fie inventiv. La cursurile noastre, dedicate copiilor între 6 și 14 ani, ne propunem ca prin joc, desen, joc de rol, modelaj și povestire să atingem obiective cum ar fi învingerea timidității, dezvoltarea abilităților sociale și a inteligenței emoționale, încurajarea exprimării gândurilor și sentimentelor, formarea deprinderilor de a lucra în echipă. Și am enumerat doar câteva dintre obiectivele noastre!

 

Întâlnesc părinți care își exprimă regretul că fiul sau fiica lor este prea timid/ă și cu greu reușește să ducă un plan la bun sfârșit. Sigur, nu toți părinții au posibilitatea sau nu doresc să-și înscrie copilul într-un sistem de educație alternativă, însă ne poți face câteva recomandări pentru dezvoltarea abilităților copilului?

Sigur, iată o mică listă:

1. În primul rând, părintele este primul model al copilului, așa că prima recomandare ar fi să fiți un model bun de urmat.
2. Apoi, încurajați și apreciați copilul în ceea ce face! Evitați să-l blamați atunci când are un eșec și discutați cu el despre ce ar fi putut să fie altfel pentru ca data viitoare să aibă un succes. Dacă îl criticați prea des, va crede că nu este bun de nimic și îi veți înfrânge spiritul de inițiativă. Evitați să-l comparați cu alți copii. Oferindu-i drept exemplu alt coleg, vecin sau rudă, copilul nostru va crede că este ceva în neregulă cu el.
3. Oferiți-i modele în domeniul care-l pasionează. Spre exemplu, dacă îi place să danseze, mergeți cu el la spectacole de dans sau la expoziții de artă.
4. Implicați-l în activitățile dumneavoastră sau desfășurați diverse activități împreună: pregătiți o prajitură, îngrijiți plantele, orice credeți că i-ar face plăcere.
5. Părinților de școlari le-aș recomanda să-și obișnuiască copiii să-și facă singuri temele, astfel vor învăța să găsească singuri soluții.
6. Nu în ultimul rând, lăsați copilul să decidă singur. Când este mic poate hotărî cu ce se îmbracă: îi arătați câteva hăinuțe din care el să-și aleagă. Când mai crește, poate alege ce curs să urmeze.

 

Alice Nedelcu susține cursuri de educație alternativă la Cabinetul Individual de Psihoterapie Aurelia Ignat.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa