Leea Lăcătuș (22 de ani) și Vlad Dzițac (21 de ani) s-au îndrăgostit în clasa a XI-a, când erau colegi de clasă la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Capitală. Sunt împreună și astăzi, când locuiesc într-un apartament din Breda, Olanda, și au un viitor profesional bine conturat: Leea în științe sociale și cercetare academică, iar Vlad, în industrii creative și producție media.
Nu știau ce vor să studieze după absolvirea liceului, dar știau sigur că nu vor memorare pe bandă, profesori „absenți” și diplome fără aplicabilitate.
La 17 ani, Leea și Vlad aveau cel puțin două vise comune. Își doreau ca, atunci când vor fi studenți, să experimenteze alte metode de educație și să locuiască în campusuri „ca în filme”. Iar mai mult decât orice, să rămână împreună. Prima opțiune a fost Marea Britanie, însă, odată cu Brexitul, a fost nevoie să se reorienteze, pentru că, financiar, ar fi fost o povară.
Au ajuns în cele din urmă în Olanda, împart o chirie de 1.600 euro în Breda și își construiesc viitorul cot la cot, chiar dacă studiază în orașe diferite. Ea termină Global Management of Social Issues la Tilburg University (GMSI) – program care combină sociologie, management și politică pentru a rezolva provocări globale – și a fost admisă la mastere de migrație la Oxford, Utrecht și Erasmus. El finalizează Creative Business la Breda University of Applied Sciences, program în cadrul căruia sunt simulate agenții media reale încă din anul I. La nivel academic, viața lor se împarte între „wicked problems” (probleme complexe și globale, precum migrația, inegalitatea, schimbările climatice) și studiouri de televiziune.
Viața în doi, între teme și ploi
„Am fost extraordinar (și poate exagerat) de optimistă înainte de plecare”, mărturisește Leea. Recunoaște însă că a avut gândurile obișnuite, legate de plecarea de acasă, de lângă familie și prieteni, dar și temeri pentru viața într-o țară nouă. „Dar erau, în mare, umbrite de sentimentul de încântare pe care îl simțeam legat de începerea facultății”, mai spune ea.
Vlad recunoaște că nu avea nicio reținere în ceea ce privește plecarea din țară: „Eram foarte nerăbdător să încep acest nou capitol – să mă descurc singur și să mă responsabilizez și mai mult”. S-a temut, însă, de două lucruri: dacă îi va plăcea cu adevărat programul de studiu ales și de cum va evolua relația cu Leea în acest context. „Era prima oară când locuiam efectiv împreună, și pe lângă asta, fiecare mai avea treabă cu școala lui, două programe complet diferite”. Doi tineri, două trasee academice diferite și un singur țel: să-și găsească drumul ghidați de pasiune, rămânând împreună, în același timp. Astăzi, Vlad zice: „Aș lua‑o de la capăt mâine, dacă s-ar putea. Doar că aș împacheta mai multe haine de ploaie”.
De la dorință la decizie: plecarea în Olanda
Ideea de a studia în Olanda a început să se contureze când au realizat că, deși nu știau exact ce vor, le era foarte clar ceea ce nu vor. „Eu eram aproape resemnată că merg la Medicină și că aia e. Dacă nu reușeam cu asta, mă gândeam că mă fac Ministrul Sănătății”, spune Leea, cu umor și sinceritate. Vlad era dezamăgit de școala românească. „Unul dintre motivele pentru care am plecat a fost degradarea sistemului românesc, cauzată de comunism. Jurnalismul era singura variantă apropiată de ceea ce mi-aș fi dorit să fac, dar nu era nici pe departe asemănătoare cu programul pe care-l urmez acum”. Pentru el, școala românească nu oferea contexte reale de învățare aplicată, ci doar „aceleași opțiuni de ani buni”.
Pentru că erau în dilemă, au luat legătura cu un consilier educațional, care i-a ajutat să vadă opțiuni la care nu s-ar fi gândit niciodată. „Cel puțin în liceu, cunoștințele mele față de cât de vaste sunt științele sociale, pe care am ajuns să le studiez în cele din urmă, erau aproape zero”, spune Leea. În domeniul acesta, în Olanda sunt foarte multe programe, unele mai bine promovate, altele mai puțin, așadar sfatul consilierului a ajutat-o să ia o decizie. Pe Vlad l-au atras științele aplicate, „învățarea practică a lucrurilor, dar și prezența unui program de studiu complet nou”, spune el. În Olanda, a fost prima oară când a văzut un campus modern, dotat cu toate facilitățile necesare, exact ca în filme. La scurt timp după începerea programului, condițiile de studiu l-au convins că a ales bine.
„Lazăr”, educație cu aspirații mari: cât a contat liceul în drumul lor
Amândoi recunosc că liceul absolvit i-a ajutat în educație. „Faptul că am terminat Lazăr a influențat parcursul meu în două moduri”, spune Leea. „În primul rând, am avut oportunitatea de a face lucruri mișto”. S-a implicat în cluburi și programe de voluntariat care nu doar că i-au îmbogățit CV-ul, dar i-au și clarificat direcția. „Mi-au modelat dorințele de viitor”, punctează ea. „Cred că unul din cele mai bune lucruri pe care le oferă nu doar Lazărul, ci orice liceu de top, e că ajungi în contact cu oameni cu pasiuni și cu aspirații mari și diverse, de la care poți să te inspiri și cărora le poți cere ajutorul”.
Când ei descopereau oportunitățile de studiu din Olanda, două dintre cele mai bune prietene ale Leei erau deja în Olanda, absolvente de Lazăr cu un an mai devreme. „Și asta a fost foarte important”, adaugă tânăra.
Viața de student: între „wicked problems” și Production House
În Tilburg, Leea se regăsește astăzi într-un program interdisciplinar care a învățat-o „câte un pic din toate”. Cursurile de wicked problems sunt vedetele programei, iar profesorii vin cu „15 ani de experiență pe teren, sub umbrela ONU”. Site-ul universității confirmă: GMSI combină organizație, HR (Human Resources) și sociologie pentru a gestiona sărăcia, inegalitatea și migrația.
Ce a însemnat primul an de facultate pentru Leea?
„Conceptul de plagiat a fost străin pentru mine până să vin la facultate. Până și la Bac, tot ce am făcut a fost să rețin și să reproduc cuvânt cu cuvânt munca altcuiva (în cazul acesta, a meditatoarei). Am avut nevoie de o perioadă de adaptare în care să învăț să citez munca altora, să folosesc surse și să mă asigur că totul e corect.”
Un alt șoc, spune ea, a fost atitudinea față de școală a celor din jurul ei. „Notele de 10 cu care mă obișnuisem nu mai puteau fi obținute ușor. Și păreau că nu sunt nici măcar ceva la care ar trebui să aspir. Scopul nu mai era doar să rețin informația pe care o primeam, ci trebuia să o aplic și să o critic. Iar școala în sine nu a mai fost ceva strict și programat, ci un spațiu de dezbatere. Primul an la facultate a fost unul în care a trebuit să îmi reprogramez și eu atitudinea și așteptările”.
La Breda, miercurea se transformă în zi de corporație pentru Vlad: „Production House începe la 09:00 și se termină la 17:00, cu pauză la 12. Suntem împărțiți pe departamente și trebuie să livrăm un produs real”, explică Vlad. Production House este o companie‑școală în campus, unde studenții lucrează o zi pe săptămână într-un mediu profesional: film, radio, design, marketing, evenimente etc. Are infrastructură completă: studio TV, green‑screen, edit suites, echipamente audio/video, spații XR – toate disponibile pentru studenți. Programul Creative Business urmat de Vlad „te pune să lucrezi pentru clienți adevărați încă din anul III de studii”, spune el. Cel mai drag proiect al lui? Un talk-show live de 30 de minute, ,,Dare to Dance: unconventional styles of dancing”, realizat de echipa lui formată din 13 studenți și transmis pe Vimeo.
Cum a fost tranziția de la teorie la practică pentru el?
„Superbă! Ăsta e primul cuvânt care-mi vine în minte. Pur și simplu, să văd un rezultat al muncii mele a fost și este minunat. Totul mi se părea că merge mult mai ușor și că eu chiar învățam să fac ceva util, modern, ținând minte procesul din prima”.
Impactul culturii olandeze: între work-life balance și criza locuințelor
Pentru Vlad, îndrăgostit de eficiența sistemului olandez – o țară digitalizată în care „totul este foarte ușor de găsit, cumpărat, inclusiv de depus orice act oficial” –, ceea ce l-a surprins cu adevărat au fost diferențele subtile, dar adânci. I-a perceput pe olandezi ca fiind zgârciți și reci, cu o cultură complet diferită de a noastră. Și cu o mâncare „fără gust”. Excelează, însă, la un capitol greu de ignorat: work‑life balance (n.red. – echilibrul între job și viața personală). „Știu să se respecte foarte bine”, a observat Vlad.
Pentru Leea, cel mai mare obstacol a fost cultura locală. „Este mult diferită nu doar de ce știm noi, dar și de personalitatea și stilul de viață pe care noi îl preferam”. Olandezii au alt ritm – unul mult mai lent, mai auster, mai practic, spune ea. „Din punctul meu de vedere, ne-am integrat destul de prost. Avem prieteni internaționali, dar cred că am gravitat de la început către români, oameni cu o cultură apropiata și către prietenii buni care erau sau au venit și ei în Olanda”.
Criza locuințelor din Olanda nu i-a ocolit: „La finalul lui august noi începeam cursurile, iar la 1 august încă nu aveam unde să stăm. A trebuit să venim aici și să batem la ușile tuturor agențiilor” – își amintește Leea. Soluția? Un apartament în Breda – 1.600 euro cu utilități – pe care îl împart și azi. „Incluzând mâncare (aproximativ 650 de euro pe lună), asigurare de sănătate, telefon, alte abonamente și ieșiri în oraș, împreună cheltuim maximum 3.000 de euro pe lună în acest moment”, spune Leea.
Joburi în studenție? Da, pentru dezvoltare profesională și personală
Amândoi au experimentat și munca plătită. Încă din anul al doilea de facultate, Leea a început să predea seminare pentru studenții din primul an și să sprijine activitatea de cercetare a profesorilor. A fost implicată în diverse proiecte – de la curățarea și analiza bazelor de date, până la prezentarea programului său de studii la evenimente pentru viitorii studenți. Toate aceste experiențe au contribuit la dezvoltarea sa profesională, dar și la traseul educațional internațional: „În anul doi, am avut un contract de Research Assistant, unde am făcut analiză de date calitative pentru un articol academic scris de profesori din cadrul facultății mele. Pe lângă experiență, ca rezultat al muncii mele, mi-au oferit inclusiv titlul de co-autor al lucrării. Cred că experiențele acestea au contribuit foarte mult și la admiterea mea la master (în principal la Oxford)”, spune ea.
Vlad a încercat Subway patru luni „pentru responsabilizare și CV”, iar acum vânează un job. „Verific LinkedIn sau alte platforme similare zilnic și pot să zic că în fiecare zi apar aproximativ 10-15 posturi noi, asta dacă ne raportăm strict la experiența mea, altfel sunt aproximativ 100. Nu aș putea spune că am un post preferat, dar țintesc spre zona de video editing, graphic design și producție”, ne povestește el.
Decizii independente, sprijin comun
Viața în doi, departe de casă, poate fi o provocare. Pentru Leea și Vlad, însă, a fost și un sprijin constant. Faptul că au trecut împreună prin adaptarea la un sistem nou de învățământ și la o cultură diferită a contat mult. „Este un ajutor enorm să nu fii singur într-o țară străină”, spune Leea. I-a ajutat nu doar faptul că puteau „să se susțină unul pe altul emoțional”, ci și împărțirea concretă a fiecărei experiențe – „de la chestii simple necesare în casă, până la faptul că ne-am scris licențele în același timp”, cum spune Leea.
În viața de zi cu zi, multe decizii au fost luate împreună: „Mare parte din deciziile care nu aveau legătură cu studiile se luau la comun de fiecare dată.” Inclusiv biletele de avion spre/dinspre România erau sincronizate „ca să zburăm împreună cât mai mult posibil”, mărturisește Vlad.
Vlad crede că „cel mai ușor a fost că treceam amândoi prin aceleași lucruri în același timp”. Chiar dacă nu erau obișnuiți să învețe separat, contextul academic comun le permitea să se înțeleagă și să se sprijine. „Ne-am ascultat, sfătuit și încurajat de câte ori era nevoie.”
Chiar și așa, fiecare și-a păstrat autonomia în privința studiilor. „Alegerile de facultate și planuri de viitor au fost făcute, în mare, individual. Fiecare și-a făcut planul cum a vrut”, adaugă Leea. Vlad subliniază aceeași idee: „Cumva a fost de la sine înțeles că deciziile legate de școală se iau individual și că vom rezolva după dacă este ceva de rezolvat.”
Plan de cuplu pe următorii 4 ani
Pentru Leea, pasul următor e masterul, și a fost admisă deja la următoarele programe: Oxford (Migration Studies), Utrecht (Migration, Ethnic Relations and Multiculturalism) și Erasmus Rotterdam (Governance of Migration and Diversity). A ales programul din Rotterdam, așa că se vor muta acolo: ea va fi aproape de universitate, iar Vlad își va căuta un job în zonă.
„Mi-ar plăcea foarte tare să fac un doctorat, tot în Olanda. Aici, un doctorat este considerat un job (plătit destul de bine, undeva la 3.000 de euro pe lună în primul an), deci nu ar reprezenta un sacrificiu personal, ci doar o oportunitate de dezvoltare într-o zonă care mă atrage”, mai spune Leea.
Cuplul va rămâne încă cel puțin patru ani în Olanda. Leea nu exclude „reîntoarcerea acasă” după doctorat, convinsă că „România este o țară cu super potențial”. Vlad, însă, spune: „Legat de întoarcerea în România, nu știm sigur dacă sau când. Poate la un moment dat, după ce ne construim un parcurs aici, deși, acum dacă mă gândesc la asta, sunt slabe șanse pentru amândoi, cred.”
Găsește curajul să nu știi ce vrei, dar să nu te oprești până nu găsești!
Să-ți alegi drumul, când ești adolescent, pare o presiune uriașă. Să-l alegi ca să nu-i dezamăgești pe ai tăi. Să bifezi o carieră „de viitor”. Să intri „unde trebuie”, să nu greșești. Dar poate că tocmai aici e cheia. Să accepți că drumul nu e o linie dreaptă, ci un traseu cu întrebări, ocolișuri și revelații. Leea și Vlad sunt dovada că e OK să nu știi exact, de la început, ce vrei. Important e să începi să cauți, să experimentezi, să întrebi, să greșești, să regândești.
