A ajuns în Olanda ca studentă la 19 ani, datorită unui olandez de care s-a îndrăgostit și cu care coresponda prin scrisori. Acum este lector la Fontys International Business School din Venlo și membru al comisiei de examinare. Predă Communication Skills (Aptitudini de comunicare), iar pentru comunitatea de studenți români Cristina de Borst-Cristescu este „mama din Olanda”. Grătarele organizate la ea acasă sunt deja cunoscute printre tinerii români care ajung să studieze în Țara Lalelor și pe care Cristina îi consiliază și îi ajută să se adapteze la stilul de viață și la felul de a fi al olandezilor. Experiența ei, greșelile pe care le-a făcut și pe care azi le împărtășește studenților sunt lecții de care tinerii români au nevoie pentru a înțelege cum să se integreze în societatea olandeză, cum să facă față provocărilor și cum să fie văzuți și apreciați de profesori și de angajatori.
Criza locurilor de cazare din orașele universitare olandeze, precum și politicile extremiste anunțate odată cu intrarea la guvernare a partidului de extremă dreaptă (PPV) ar putea să spulbere visurile tinerilor români interesați să facă facultatea în Olanda. Acest lucru se întâmplă după ce, ani de-a rândul, Olanda a fost prima opțiune în preferințele absolvenților de liceu dornici să studieze în străinătate. Programele de studiu în limba engleză s-ar putea reduce semnificativ în următorii ani, iar acest lucru i-ar putea afecta atât pe studenții internaționali, cât și pe profesori și universitățile olandeze. (Puteți citi pe larg despre situația din Olanda în ACEST articol.)
Pentru a înțelege mai bine această situație și pentru a afla în ce constă o integrare de succes atât pe perioada studiilor, cât și ulterior, am stat de vorbă cu profesoara Cristina de Borst-Cristescu, aflată de aproape 30 de ani în Olanda. Ea atrage atenția asupra așteptărilor nerealiste cu care ajung acolo mulți studenți români, purtând în spate presiuni prea mari puse de părinți. „Olanda nu este doar despre studiile universitare – este despre adaptare culturală, independență și asumarea propriilor decizii”, le transmite ea studenților și viitorilor studenți.
- CITEȘTE ȘI: Nici Olanda nu mai e ce-a fost! Criza cazărilor și politicile extremiste amenință visurile tinerilor români
Totul Despre Mame: Cum era Olanda acum aproape 30 de ani, când ai ajuns tu acolo, față de acum?
Profesor Cristina de Borst-Cristescu: Erau și atunci destul de multe posibilități pentru a studia, chiar dacă era mai dificil din cauză că România nu era în Comunitatea Europeană și diplomele nu erau așa de ușor evaluate. Dar era bine, pentru că olandezii erau destul de deschiși și pe atunci. Situația economică în Olanda era foarte bună în momentul acela și, așa cum e normal, în astfel de situații se deschid ușile pentru toată lumea. Acum, situația economică, socială, emoțională în toată Europa, și nu numai, fiind mai critică, oamenii sunt un pic mai reticenți. Au mai multă grijă. Și se vede acest lucru și din situația politică. Nu numai în Olanda, ci și în restul Europei, ideile de dreapta au luat avânt și au intrat în politică. Acestea sunt lucrurile pe care le vedem acum. Eu nu-mi fac mari griji, pentru că este un val care va trece. Nu are cum să nu treacă, eu sunt optimistă. Suntem destul de mulți care nu avem aceeași viziune. (n.red.: Partidul Pentru Libertate, care a câștigat alegerile parlamentare din 2023, este o formațiune politică considerată de extremă-dreaptă, care își dorește reducerea numărului de studenți internaționali și a cursurilor universitare în limba engleză)
Te referi la Partidul Pentru Libertate (PVV) care a intrat la guvernare în Olanda?
Da, exact. Și e bine că s-a întâmplat, pentru că acum se va liniști lumea. Trebuiau să ia puterea odată și ei ca să se termine; să înțeleagă toată lumea că uite, vezi, chiar și dacă ajung la putere, nu se întâmplă nimic.
Anul acesta s-a închis programul de studiu în limba engleză de la Facultatea de Medicină din Groningen, pe motiv că medicii trebuie să știe limba țării. Cum vezi acest lucru?
E un adevăr aici. Am și eu studenți la imagistică medicală, spre exemplu, fizioterapie. Pot să facă cursul în engleză, nu trebuie să învețe olandeza. Dar dacă vor să rămână în Olanda, atunci trebuie să învețe și olandeză. Și le explic clar: fizioterapia nu este numai pentru oamenii sportivi, tineri, care știu să vorbească engleză. Este și pentru bunica, femeia în vârstă care și-a rupt șoldul și trebuie să se recupereze. Pe ea nu o interesează de unde vii, este bucuroasă când cineva poate să o ajute și este competent în ceea ce face.
Ai resimțit vreodată în societate sau în mediul universitar atitudini de discriminare? Au existat discuții legate de reducerea numărului studenților internaționali înainte de ascensiunea PPV?
Nu, și nici acum nu putem vorbi de așa ceva. Cred că lucrurile astea sunt disproporționate în media și nu au nicio legătură cu realitatea. Lucrez cu foarte mulți internaționali care nu au nicio problemă în a-și găsi internshipuri ori job-uri. Dacă își doresc să rămână aici, rămân aici. Singura chestiune care se discută acum este cea legată de imigranții care vin din anumite țări din zona de conflict și care nu se integrează. În Olanda e foarte mare nevoie de forță de muncă. Recent, guvernul a inițiat un proiect de miliarde de euro. Se numește „Beethoven” și este o investiție foarte mare în toate domeniile, inclusiv în învățământ. Proiectul a fost demarat în momentul în care anumite companii străine, mari, cu sediul în Olanda, au spus că dacă ei nu mai primesc oameni, vor fi nevoiți să se mute în alte țări. De aceea, guvernul olandez a decis să facă ceva ca să aducă forță calificată de muncă, dar să și investească în cei care vin la studii în Olanda. Domeniile în care este foarte mare nevoie sunt inginerie, computer science, adică IT, și business. Problema reală pe care o are Olanda în acest moment este cea legată de cazare.
Cum afectează această problemă studenții și care sunt soluțiile?
Există foarte mari probleme din pricina cazării. Studenții stau în condiții care nu sunt umane, nu sunt potrivite pentru ei. Ei bine, cea mai simplă concluzie care s-a putut trage din acest lucru a fost să reducă numărul de studenți. Dar nu avem cum să reducem numărul de studenți, pentru că avem nevoie de ei și noi ca universități, dar și pentru viitor. La asta se lucrează acum. Căci complicațiile vin din cauza a două seturi de reglementări din Olanda care se bat cap în cap. Prima, este legată de legislația privind sustenabilitatea și dezvoltarea urbană. Aceasta înseamnă că orice construcție nouă trebuie să îndeplinească standarde stricte de mediu, ceea ce îngreunează procesul de aprobare pentru noi clădiri, inclusiv locuințe studențești. A doua reglementare privește emisiile de poluare. Olanda are o legislație strictă pentru reducerea poluării cu nitrogen, care provine în principal din agricultură și sectorul construcțiilor. Țara are ținte ambițioase până în 2030 pentru a reduce emisiile, în conformitate cu angajamentele privind schimbările climatice și protecția mediului. Acest lucru afectează puternic construcțiile, deoarece emisiile de gaze rezultate din proiecte trebuie să fie cât mai mici, iar multe proiecte nu primesc autorizații din această cauză. Și lucrul acesta se întâmplă de 10 ani. De 10 ani nu au mai primit aprobări. În contextul acesta, nu doar studenții străini nu-și găsesc locuințe, ci nici olandezii. Și, atunci, la întrebarea „Pentru ce să aducem străini, dacă nici noi nu avem unde să locuim?”, primul răspuns a fost „Hai să reducem numărul studenților străini!”
Revenind la experiența ta, ce-a determinat să alegi Olanda pentru studii?
Eu am venit în Olanda pentru că eram prietenă cu un olandez și am decis să încercăm un viitor împreună. Nu am ales nici țara, nici universitatea, ci relația pe care am avut-o a ales pentru mine. Mi-era clar că voiam să urmez o facultate după liceu, dar nu știam exact cum și ce fel. Am vrut să studiez economie în Rotterdam, la Erasmus, că era foarte aproape, dar nu am putut, din cauza că pe vremea aceea studiile din România nu erau echivalate ca acum. Ei îmi cereau să știu economie la un nivel care nu se preda atunci în România. Și atunci am ales să studiez Engleza. Mi-a plăcut foarte mult să studiez limbi străine, numai că nu-mi doream să fiu profesor. Aproape toată familia mea era în învățământ și nu-mi plăcea. O vedeam pe maică-mea mereu corectând lucrări și nu-mi plăcea, așa că mi-am zis că eu nu o să fac chestia asta niciodată. Dar probabil că dacă îți este în sânge, nu are cum să fie altfel…
Iubitul era deja în Olanda sau el era în România?
Noi ne-am cunoscut în România și am devenit prieteni. Apoi am început să ne scriem pentru că îmi plăcea să vorbesc engleză. Ne scriam în engleză. Ne scriam scrisori, cum era pe vremuri. Când am decis că vreau să studiez, el a zis: ok, dacă vrei să studiezi, nu-i mai bine să începi aici? Nu am ales nici țara, nici facultatea, am ales omul! Și așa am ajuns aici, am studiat și, până la urmă, din toate încercările mele de a ajunge să lucrez în orice alt domeniu, am ajuns să fiu profesor.
Cum a fost acomodarea pentru tine?
Am avut și eu încercările mele. În timpul facultății, am lucrat ca profesor suplinitor și nu mi-a plăcut deloc. Era foarte mult stres și aveam de condus o distanță mare de acasă la job, asta în condițiile în care eu eram studentă, mama și soție. După terminarea facultății am lucrat la o firmă de logistică, unde iar nu mi-am găsit locul. Colectivul era OK, dar lucram sub nivelul meu de pregătire. Am ajuns iar în învățământ, poate pentru că acolo era mai mare nevoie, acolo mi se potriveau studiile sau poate pur și simplu pentru că de câte ori ajungeam la un interviu, omul deștept din fața mea își dădea seama că asta trebuie să fac.
Așa am ajuns să lucrez inițial la liceu, ca profesor de limba engleză, iar în 2012 am intrat la Fontys Olanda ca profesor, unde din prima zi m-am simțit acasă. Atunci am știut că nu degeaba mi se tot deschidea ușa aceasta de profesor. Acum sunt acolo unde îmi place să fiu, mă simt apreciată și unde că pot să ajut.
Apropo de ajutor, ești cunoscută pentru grătarele pe care le organizezi la tine acasă pentru comunitatea de studenți români. Cum a luat naștere această idee?
M-am gândit că am ajuns în situația în care pot să ajut. Acesta este ajutorul pe care îl pot oferi. Să fiu aproape de ei, să știe de unde să mă ia dacă au nevoie. Până la urmă, ajutorul nu are legătură cu faptul că sunt profesor. Mă sună că îi doare în gât și nu știu unde să se ducă; sau mă întreabă la care doctor să se ducă dacă s-au tăiat la mână că au dat noroc cu o sticlă de bere. Studenții m-au numit „mama lor din Olanda”.

a creat un loc pentru studenții români. FOTO: arhiva personală
Eu m-am simțit singură la 19 ani când am ajuns în Olanda. Am avut, desigur, familia soțului, care era olandeză, însă emoțional mi-a fost greu. Și am vrut ca să le ofer studenților un anumit nivel de confort. Să știe că pot suna pe cineva când intră în panică, cineva care să le spună ce trebuie să facă înainte de a suna acasă și de a-i panica pe cei de acasă care nu au cum să ajute la fel de repede. Și am încercat să creez o comunitate pentru studenții români din Venlo, orașul în care sunt eu. Nu o întrețin singură, ci cu ceilalți studenți.
Cum apreciezi pregătirea cu care absolvenții români de liceu ajung în Olanda la facultate?

Sunt foarte bine pregătiți. Nivelul de engleză este foarte, foarte bun, engleza lor este absolut perfectă. Noi nici nu le mai cerem atestate de limbă pentru că nu are sens. Diplomele acestea costă foarte mult în România, de aceea noi nici nu le mai cerem pentru că știm deja că nivelul lor la limba engleză este absolut perfect. Un elev care a terminat un liceu în România este foarte bine pregătit pentru o facultate în Olanda, fără niciun fel de probleme.
Eu am doi studenți, foști studenți azi, care îmi sunt colegi azi. Sunt extrem de mândră de ei! Ăștia sunt copiii pe care eu i-am luat de la un târg educațional la un moment dat din România, unde le-am povestit cine sunt eu, ce facem în Olanda, și le-am spus că dacă au nevoie eu voi fi acolo. Când au terminat facultatea și noi căutam profesori, i-am spus managerului meu: „Păi, ce mai căutăm?! Îi luăm pe aceștia, că sunt buni! I-am testat patru ani, i-am luat cu mine la târguri, i-am pus să muncească, să mă ajute, i-am pus student assistant, i-am pus să facă pregătire cu studenții care nu se descurcau. Ce mai căutăm pe alții?! Hai să-i luăm pe ăștia!” Și i-am luat, fără nicio problemă. Acum sunt profesori, suntem colegi. Unul dintre ei, fata, care lucrează în management, are 25 de ani. Nu știe olandeză. Dar dacă viața lor va fi în Olanda de acum încolo, se gândesc să învețe și olandeză. Dar lucrează deja, chiar dacă nu știu limba. Vezi, nici asta nu e neapărat adevărat – că dacă nu știi limba, nu te poți angaja.
Dar din punct de vedere cultural, cât de pregătiți ți se par? E mult diferită mentalitatea olandeză de cea română?
Îmi amintesc de când eram în liceu în România de frica pe care o aveam de a întreba ceva, chiar dacă era o întrebare pe care musai trebuia să o pun. Mi-era frică să întreb că nu știam cum mi se va răspunde. De când sunt aici, acest lucru nu mi s-a întâmplat niciodată. Eram, ca studentă, extrem de politicoasă cu toți profesorii. Mă adresam lor cu „domnule profesor”, dar ei îmi spuneau „Spune-mi Paul”. Și mă gândeam, Doamne ferește, cum să-i spun Paul?! Că e profesor universitar, doctor, plus că e o diferență de vârstă, cum să-i spun Paul?!
Eu astfel de profesori am întâlnit aici și ca studentă, și ca profesor. Diferența culturală majoră dintre olandezi și români este că primii sunt foarte direcți. Spun exact ce gândesc, fără a te critica. Și când îți spun ceva legat de tine este pentru că se așteaptă să rezolvi problema. Nu te vor sancționa dacă nu-ți iese, dar te vor trimite să mai încerci. Noi, românii, vedem acest lucru ca o critică. Suferim de mania persecuției, văd asta și la studenții mei cu care fac coaching și pe care îi învăț și astfel de lucruri culturale. Sunt și foarte tineri, au temeri, le e rușine, nu știu ce să facă… Când un olandez le spune „Asta n-ai făcut bine. Du-te și mai fă-o odată!”, majoritatea văd lucrul acesta ca fiind extrem de critic – „Ce urât mi-a spus! Ce urât s-a purtat!” Dar nu e deloc așa! Olandezul te trimite să greșești de câte ori e nevoie pentru a descoperi singur cum trebuie să faci. Îl poți întreba, îți va răspunde, însă tot singur va trebui să faci treaba.
Deci mentalitatea e cea care le pune bețe-n roate? Ai avut studenți care n-au reușit să se adapteze?
Da, și care au plecat înapoi în țară. Problema cu acești copii e că sunt crescuți… nepotrivit. Când mă întâlnesc cu părinții lor la târgurile educaționale, nu am cum să nu remarc cum vorbesc aceștia. Și nu sunt puțini cei care îmi spun: „Noi suntem olimpici la…” Pe mine mă distrează și mereu le zic „Dumneavoastră, nu, bănuiesc că fiul…”, însă nu prea e de râs. Îmi dau seama că părinții pun, în felul acesta, o presiune foarte mare pe copil. Apoi mai sunt celelalte – „Am făcut totul pentru tine” „Am sacrificat mult ca să fii tu bine” – un alt tip de presiune care poate face un tânăr ajuns aici să încerce să le facă pe toate, să studieze, să muncească să se poată întreține. Și sunt mulți astfel de studenți care fac multe sacrificii, lucrează ca să-și ajute părinții și care pun foarte multă presiune pe ei.
Dar sunt și studenți care odată ajunși aici, zic „Am scăpat! O să mă distrez” și reușesc să și lucreze, să se și distreze și să se țină și de facultate. Exact în ordinea asta! Un copil de 20 de ani poate să câștige 15 euro pe oră la un job de nivel scăzut. Poți obține ușor un salariu de 2.000 de euro pe lună, bani pe care poate părinții nu îi au.
Studenților care îmi spun că au nevoie de bani și mă întreabă unde să se angajeze le spun să aleagă un restaurant, un supermarket, pentru că sunt job-uri plătite bine, e multă flexibilitate și foarte puțină bătaie de cap. Pentru că la job-urile acestea nu trebuie să muncești intelectual. Intelectual trebuie să muncești la facultate. Dar îți oferă flexibilitatea pe care ai nevoie, pentru că la supermarket te duci tu și le spui: ok, eu vin să lucrez, dar pot să lucrez numai de la ora la ora sau în anumite zile. Ei acceptă asta, nu trebuie să știi olandeză și, atunci, având flexibilitate îți rămâne timp să studiezi. Dacă vrei să lucrezi într-un birou, nu te vei putea ține nici de școală, nici de job și, pe termen lung, nu se va rezolva nimic.
Ce ar trebui să facă studenții pentru a se face văzuți, remarcați?
Dacă stai cuminte în scaunul tău și n-ai curajul să spui răspicat „Ok, eu știu să fac chestia asta” sau „Asta e treaba mea, eu o fac!” nu o să vină nimeni să-ți recunoască niște merite pe care tu nu ți le asumi. Ți-e teamă că greșești? E normal să greșești! Noi, românii, avem mentalitatea asta: dacă greșim, suntem puși la colț până se spală de rușinea aceea. Dar asta e: o să faci greșeli! Și dacă nu știi, nu-i problemă, că așa înveți. Greșind! Asta este mentalitatea olandeză.
Eu am doi băieți de 20 și 24 de ani, sunt o mamă împlinită, dar recunosc că am făcut cu ei greșeli venite din educația românească. Pe cel mare l-am împins foarte mult înainte, am pus multă presiune pe el. E bine să oferi copiilor rădăcini puternice, e bine să le oferi cât poți de mult, dar e bine să ai curajul, ca mamă, să le dai voie să facă greșeli.
Ce mesaj transmiți tinerilor care vor să vină la studii în Olanda?
Oricine ar veni aici, trebuie să muncească, clar. Nu se dă nimic gratis, trebuie să muncești. Și trebuie să muncești un pic mai mult, că până la urmă, cum le spun și studenților: dacă eu sunt olandez și trebuie să aleg dintre un olandez și un român, ambii absolvenți de Fontys, românul trebuie să-mi demonstreze că are acel ceva care îmi lipsește și doar el mi-l poate da. Dar există loc pentru toată lumea!