E vremea serbărilor, adică a rolurilor și a poeziilor de învăţat pe de rost. Are această acțiune vreun sens sau nu?
Pentru copiii care au un simţ al ritmului şi rimei dezvoltat, inteligenţă lingvistică şi chiar drag de scenă, poate fi una din cele mai frumoase perioade din an. Vor străluci la serbare şi vor cuceri inimile spectatorilor ca nişte veritabili actori. Dar pentru ceilalți cum e?
Pentru alţi copii, cum e fiul meu, de pildă, cu minte de inginer şi trac pe scenă, serbarea e o trecere prin furcile caudine, necesară ca să ajungă în poala lui Moş Crăciun. Pentru părinţii copiilor de genul băiatului meu, săptămâna de dinaintea serbării se anunţă, hai să spunem elegant, un pic frustrantă.
Citește și: Jocuri şi activităţi care îi pregătesc pe copii pentru clasa 0
Încerc să îl învăţ pe copil poezia: i-o desenez, inventez nişte gesturi care să funcţioneze ca prompts (cu ocazia asta o învăţ şi eu de la a doua lectură), iar copilul îmi reproduce, cu toată bunăvoinţa de care e în stare, conţinutul poeziei în cuvintele lui. Nici vorbă să păstreze cadenţa versurilor sau să respecte rima. „Şi pe cerul ca oglinda/ A pornit-o cu colinda” devine „Şi pe cerul ca o oglindă/ A mers la colindat”.
Serbările sunt totuşi un bun prilej de a aduce în discuţie beneficiile poeziilor sau cântecelor de învățat pe de rost
Îi foloseşte copilului la ceva să reţină poezii sau informaţii pe care le va uita peste o săptămână, acum, în era Google, când totul e la o bătaie de taste distanţă? Eu nu cred în învăţatul cu forţa şi în reproducerea mecanică. Din punctul meu de vedere, nu este nici măcar o gimnastică a minţii.
Cred însă că un copil poate ajunge cu adevărat pasionat de orice subiect, fie el istorie, literatură, chimie sau matematică. Iar când face totul cu pasiune, când înţelege ceea ce i s-a predat, învăţarea nu mai este mecanică, ea devine logică, iar materia înţeleasă se organizează altfel în mintea copilului, rămânând acolo pe termen lung.
Sunt, totuşi, voci care susţin că memorizarea exersează creierul, sporindu-i capacităţile.
Pentru stimularea capacităţii intelectuale, mult mai eficient este să petreci timpul cu exerciţii de creştere a procesării secvenţiale
Procesarea secvenţială reprezintă capacitatea creierului de a reţine şi folosi un anumit număr de elemente pe termen scurt. De obicei, un copil procesează atâtea elemente câţi ani are sau mai puţin. Un copil de un an, de pildă, va procesa un singur element, unul de doi – două (de obicei “nu vreau!” sau “vreau aia!”, iar în acel moment începe perioada the terrible twos), iar un adult care funcţionează la o capacitate bună procesează 7-8 elemente. Creierul “lucrat” însă poate procesa 10 elemente sau chiar mai multe, iar aici putem vorbi de performanţă. Un copil/ adult care poate procesa în jur de 10 elemente secvenţial (vizual şi auditiv) nu va avea probleme nici cu memorizarea.
Procesarea secvenţială se poate îmbunătăţi prin jocuri, începând încă de la vârste mici. Doar jucând aceste simple jocuri cu consecvenţă veţi observa, în timp, îmbunătăţiri la capitolul citire sau matematică, fără a lucra efectiv pe aceste două subiecte. O altă soluție este studiul unui instrument muzical (cum ar fi pianul). Există şi aplicaţii pentru tabletă, de genul Cognition Coach sau Simply Smarter, care şi-au dovedit eficienţa.
Dar poezia? Foloseşte la ceva să învăţăm poezie pe de rost?
E bine să facem ceea ce englezii numesc „learning by heart”, să învăţăm… din inimă.
Uneori dăm peste un poem cu o scriitură atât de frumoasă încât vrem să ne umplem inima şi mintea cu el. Îl învăţăm fără efort, pentru că e artă, iar arta produce bucurie. Tot cu inima îşi învaţă un viitor botanist datele despre flori, fiindcă pentru el sunt cu adevărat relevante. Cu inima învaţă un viitor matematician teoremele: le va ţine minte toată viaţă.
Îmi amintesc prima mea întâlnire cu poetul britanic Robert Browning. Am fost fermecată! Atât de mult rezonau cu mine versurile lui, atât de mult mi-a plăcut cum scrie, încât mi s-au întipărit în minte fără să mă străduiesc prea tare.
Un mic scriitor, un mic actor, va simţi în inima lui frumuseţea unui text şi va dori să îl înveţe pe de rost. Pentru el nu va fi o corvoadă, un chin. Ceea ce trebuie să facem noi, părinţii şi dascălii, e să le punem în faţă nu versuri seci şi rime, ci poezie adevărată. Literatură de bună calitate, care să îi inspire, să le umple mintea de frumos, să le deschidă ochii asupra altor lumi; scriitură frumoasă care să îi facă să plimbe în gură şi în minte aliteraţii şi metafore; versuri şi proză care să îi provoace la visare, să le intermedieze emoţii pe care viaţa încă nu li le-a oferit. În faţa acestui fel de învăţare, sunt pro.
În ceea ce priveşte memorarea, nu putem decât să dorim pentru copiii noştri dascăli care îi vor ajuta să invate cu pasiune, chiar şi pe de rost, şi poezii cât mai scurte la serbări.
