O relatie buna cu profesorul copilului tău

TOTUL DESPRE MAME

Cel mai tare legat de școală mă sperie relația cu învățătoarea copilului. Mărturisesc că dintotdeauna o strângere de inimă legată de momentul în care copilul meu va începe şcoala. Nu mi-am făcut niciodată griji legate de felul în care va evolua el în noul mediu. Am fost, şi înca mai sunt, foarte speriată de influenţele mediului asupra lui, mai bine spus de influenţele sistemului asupra lui.

Nemulțumiri mari sau mici față de sistemul de învătământ

Cred că fiecare dintre noi avem nemulţumiri mai mici sau mai mari legate de sistemul de învătământ românesc, de pregătirea profesorilor, de organizarea materiei şi aşa mai departe.  Ne facem toate aceste gânduri negre cu mult înainte de clasa întâi sau, mai nou, clasa zero. Unele dintre ele sunt amintiri personale, din anii noştrii de şcoală. Altele vin din tot ceea ce am auzit de la cunoscuți sau din presă pe acest subiect.

O echipă bazată pe respect

Fie ca vorbim despre primul contact cu şcoala, respectiv cu învăţatoarea, fie ca avem deja “vechime” şi trebuie sa ne acomodăm cu mulţimea de profesori noi şi mai ales cu dirigintele, scopul este acelaşi: să formăm o echipă! Părinte- copil/elev- profesor.  Este bine să laşi de-o parte orice idee preconcepută şi să pleci din start cu gândul unei colaborări, nu a unei dispute. Înarmează-te cu bune intenţii şi spune-ţi: suntem de aceeaşi parte a baricadei, scopul final este binele copilului! Din scurta noastră experienţă de până acum cea mai importantă lecţie învăţată este aceasta: ca în orice altă relaţie socio-umană, pentru a funcţiona la parametrii optimi, este nevoie de respect.

Menţine relaţia deschisă şi apropiată

Este bine ca, înainte de începerea anului şcolar, să încerci să cunoşti noul profesor. Staţi de vorbă în linişte şi încercaţi să vă cunoaşteţi. Vorbeşte-i despre copilul tău în cele mai bune cuvinte. Aminteşte-ţi lucruri amuzante şi pasiunile lui, prezintă-i domeniile în care se descurcă dar şi punctele mai slabe. Explică-i metodele folosite de voi acasă pentru a-l stimula. Într – un cuvânt, ajută profesorul să îl cunoască. De cealaltă parte, nu te teme să întrebi orice te frământă: lămureşte-te, înainte de a fi prea târziu, asupra metodelor de predare, de motivare şi de disciplinare pe care profesorul le foloseşte. Dacă este posibil, purtaţi această primă discuţie în trei. Îi va oferi copilului un sentiment de siguranţă în prima zi de şcoală şi chiar şi pe parcursul anului şcolar.

Păstraţi acest tip de relaţie pe tot parcursul anului şcolar: lunar, stabiliţi o întâlnire, fie ea şi telefonică, în care să discutaţi orice vi se pare important din viaţa şcolarului. O astfel de comunicare periodică îţi poate fi de mare ajutor.  În plus, o bună relaţie părinte – profesor înseamnă o relaţie apropiată elev- profesor. Un studiu pe aceasta temă efectuat în Canada a relevat ca elevii calselor primare care au o relaţie caldă, prietenoasă şi o comunicare deschisă cu învătătoarea au parte de mai puţină agresivitate din partea colegilor; în acelaşi timp şi ei, la rândul lor, sunt mai puţini ostili faţă de colegii lor de clasă. Relaţia apropiată dintre elev şi profesor funcţionează ca un scut neutralizator, atât în faţa propriilor sentimente negative ce tind să izbucnească cât şi pentru cele cărora trebuie, inevitabil, să le facă faţă.

Parteneri, nu rivali!

Profesorul copilului tău trebuie să îţi fie aliat, nu duşman! Sunteţi parteneri în educarea şi creşterea lui. În mod normal, învăţătorul sau dirigintele nu transmite copiilor din clasa sa doar cunoştinte teoretice. Abilităţile sociale şi emoţionale fac parte din curriculumul oricărui profesor cu adevărat dedicat. Astfel încât o atitudine deschisă din partea ta, ca părinte, iţi poate fi de mare ajutor. Ţine cont că micuţul tău stă sub ochii profesorului în fiecare zi. Uneori chiar mai mult timp decât stă cu parinţii într-o zi obişnuită de lucru, aşa încât privirea obiectivă a dascălului iţi poate oferi o imagine de mare folos. Eventualele probleme emoţionale sau de comportament, care ţie iţi pot scăpa,  pot fi semnalate de către învaţătoare. Fii deschisă! Nu reacţiona negativ, replicând: vai, dar copilul meu nu face niciodată aşa ceva! Acest tip de atitudine nu ii va folosi micuţului tău. În schimb, mulţumeşte-i profesorului şi căutaţi împreună posibila cauză a problemei şi soluţia salvatoare.

Oferă-te voluntar!

Nu în ultimul rând, o bună ocazie pentru a crea o relație cu învățătorul copilului este voluntariatul. Implicarea adulţilor îmbunătăţeşte activitatea şcolii. Te asigur că orice profesor va fi încântat să audă că are în faţă un părinte implicat!

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa